Aflată în drum spre Oradea la bordul unei aeronave Tarom, doamna ministru Elena Udrea a avut parte de un zbor cu emoţii după ce o barză fără colet a izbit geamul carlingii, crăpându-l considerabil. Incidentul s-a produs la scurt timp după decolarea de pe aeroportul Henri Coandă din Capitală şi a fost rezolvat prompt şi în condiţii de maximă siguranţă de către membrii echipajului.
Ne-am speriat! Am fost luaţi total prin surprindere. Eu personal răsfoiam un catalog de la IKEA când s-a produs impactul. Imediat după ce ne-am dezmeticit, am evaluat pagubele şi am luat hotărârea să continuăm urcarea. Varianta să aterizăm de urgenţă lângă cel mai apropiat crâng şi să remediem problema cu nişte frunze de alun şi răşină de brad a fost exclusă din start. Şi aşa eram în întârziere. L-am stabilizat la 4000 de metri şi apoi am început să ne gândim la ce e de făcut, a declarat pentru HotMuse unul din copiloţi.
Soluţia a venit din partea unei stewardese experimentate aflate în una din zilele acelea ale lunii care a propus folosirea unui tampon Always cu aripioare şi pelicanol pentru a împiedica extinderea crăpăturii. După ce m-a sunat domnul comandant pe interior şi m-a anunţat că avem o problemă mi-am păstrat sângele rece şi am făcut apel la calm. Nu e prima oară când sunt pusă într-o asemenea situaţie. Ştiu cum e să vină barza într-un moment nepotrivit. Şi ce mă bucură cel mai mult e că doamna ministru m-a felicitat personal pentru idee spunându-mi că sunt un exemplu viu de femeie care are curajul şi maturitatea să rupă tiparele.
Opinia publică este revoltată de faptul că s-a apelat la o asemenea metodă neconvenţională care a pus în pericol siguranţa pasagerilor. Nu înţeleg de ce lumea e aşa contrariată când aude că am folosit un absorbant Always. Ne-am consultat cu toate doamnele din avion înainte să îl folosim. Always sunt cele mai sigure, a declarat comandorul Gelu Zbor-de-Cuc, comandantul aeronavei.
La scurt timp după revenirea cu picioarele pe pământ, doamna ministru a declarat că acest incident minor nu schimbă cu nimic lucrurile. Ca şi până acum am ales calea aerului pentru a demonstra şoferilor inconştienţi care s-au împrumutat la bănci să-şi cumpere maşini scumpe, pentru a nu mai avea bani cu ce să le plătească provocând criza economică actuală, că nu ne-am născut în maşină, că se poate circula şi altfel fără să se aglomereze autostrăzile ţării. Nu îmi pot permite să renunţ acum, din cauza unei probleme minore rezolvată într-un mod profesionist de către membrii echipajului, să nu mai fiu un model pentru ceilalţi.