Cel mai CEL al oricărui grup e IT-istul… Orice grup are un descurcăreţ de-ăsta care-ţi înnoadă şi-ţi deznoadă firele, aplicaţiile, îţi pune la punct antiviruşii… În fine, îţi face scula să arate un pic altfel după ce termină cu ea. Mie, în general, sentimentul ăsta „că nu mai e ce era” nu îmi pică nicidecum de bine… Aşa-s eu, mai conservator şi recalcitrant.
Ei bine, eu nu-s IT-ist. Şi, pe de o parte, îi invidiez. Când îi întreabă cineva ceva, să fiu al naibii dacă n-am convingerea că nimeni nu le ascultă peroraţiile decât dacă omul a început cu „Bă, io nu pot să ajung, da’ e simplu: tre’ să faci ….”. Alminteri toţi dau din cap din politeţe şi pândesc momentul să schimbe discuţia, linistiţi că „se rezolvă”.
La mine e altfel. Mai ales cu trupeţii mei. Mă întreabă câte-o trăznaie, ascultă ce ascultă şi încep să mă contrazică: „Nu, aici nu-i aşa!”… Păi, măi frate, dacă tot ştii cum e… de ce să te mai încurc??? Dar contrazicerile continuă, de dragul discuţiei – firesc, în compania clinchetului de pahare (vinul bate berea!).
Cea mai tare fază de breaslă e când apare câte o întrebare cam aşa: „- Aaaa, eşti jurist! Zi-mi şi mie cum e cu…”. Bre, discuţiile generale merg analizate şi la botul calului… Da’ alea de la caz la caz, tre’ să fermentezi un pic pe ele. Am văzut destui care au impresia că dacă am terminat dreptul trebuie să le ştiu pe toate alea… Aştept momentul să întreb o dată, o singură dată, o astfel de persoană, dacă s-ar lăsa operat pe creier de un ortoped…că doar au terminat aceeaşi facultate, nu? 😀
Trecând peste frustrările cât Casa Poporului, brusc şi fără o notificare prealabilă, trecem la întrebarea săptămânii, înmânată secretarei mele de către Departamentul de Recepţie Spaţial şi Atemporal al Revistei Cioburi:
„Salut! Am o problemă cu un contract [xxxx]. Situaţia este următoarea:
-contractul este făcut pentru două numere de telefon.
-eu vreu să închid unul din numere dar este posibil ca cei de la [xxxxx] să îmi perceapă un tarif de încetare prematură a Contractului în cuantum de [nnn]Euro.
-potrivit legii 161/2010 (valabilă din iulie 2010) este posibil să reziliez un contract de telefonie fără a mai plăti această taxă de [nnn] Euro.
Din punctul tîu de vedere ( juridic) am vreo şansă în acest sens?
Cu multumiri,
Aristotel Mobilu.”
Am apreciat în primul rând că nu mi s-a cerut o părere personală. I-aş fi dat dreptate din prima! Dar cumva mi-a dat de înţeles că punctul meu de vedere nu are cum să fie altfel decât juridic. Io unu’ aşa aş interpreta formularea (defect profesional…). Cică să mai vorbeşti de băutură, de femei şi alte alea…
Deci: omul a vrut o opinie de specialitate… Şi dă-i şi caută şi dă-i cu interpretarea peste ochi:
” Bre, Aristotele (aşa-mi încep de obicei opiniile- e un soi de semnătură, protecţia dreptului de autor, alea, alea).
Legea 161/2010 modifică anumite articole din legea 296/2004 privind Codul consumului, respectiv 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
Articolul modificat din legea 296/2004 spune că: Dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.
Adică, nu ţi se poate spune că nu ai voie să denunţi unilateral contractul. Dar, dacă denunţi, aşa cum prevede partea a doua a articolului, partenerul contractual are dreptul în continuare la „o justă despăgubire”.
Ceea ce te ajută însă un pic este modificarea din legea 193/2000 care consideră drept clauză abuzivă prevederea contractuală prin care comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale.
În concluzie:
Ca la carte, aceste texte s-ar interpreta aşa (ca la cartea pe care aş scrie-o eu, să ne înţelegem!): clauza prin care ţi s-a impus o sumă fixă o poţi ataca, considerând-o abuzivă….dar asta nu înseamnă ca prestatorul nu-şi poate susţine în instanţă dreptul său de a primi „o justă despăgubire”, cuantumul despăgubirii urmând a fi stabilit de instanţă. Mai mult, sancţiunea pentru o astfel de clauză în contract nu este anularea ei, ci sancţionarea contravenţională a comerciantului! (Art. 16 – (1) Constituie contravenţie, în măsura în care fapta nu este săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracţiune, încalcarea interdicţiei stipulate la art. 1 alin. (3) şi se sancţionează cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.- art 1 alin. 3 precizând că: „(3) Se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.”)
Recomandare: fă o adresa către [xxxxx] prin care îi notifici despre intenţia de denunţare unilaterală a contractului şi, totodată, atragi atenţia că tu consideri că nu îţi sunt aplicabile prevederile contractuale despre plata sumei de [nnn] întrucât, prin prisma reglementărilor legale (şi invoci temeiul legal) aceasta este o clauză abuzivă (dacă mai aduci vorba şi despre ANPC, parfum!). Fie o să fie de acord, fie o să vină exact cu argumentul de mai sus: legea nu anulează pevederea din contract, că înţelegerea părţilor ţine loc de lege etc…. (Notă: recomandările nu sunt întotdeauna ortodoxe… da’ ce, ăilalţii joacă cinstit?)”.
Mai are careva curaj să-mi puna întrebări? Şi să ceară punctul meu de vedere? Juridic, de altfel…
Dunăre.