Surferii americani vor aştepta noul val al crizei mondiale în România

Mai mulţi surferi din Statele Unite ale Americii au anunţat pe blogurile lor personale că vor fi de faţă atunci când noul val de criză va lovi România. Ideea care la început părea să fie doar o dorinţă bizară a unui grup restrâns de practicanţi ai acestui sport extrem începe să capete amploare peste ocean.

„Practic sportul ăsta de 25 de ani. Ştiu toate plajele de pe coasta de est şi de pe cea de vest. Nu mă mai atrag. Acum simt nevoia de ceva nou, de un loc mai exotic. România este exact locaţia de care am nevoie. Îmi pare rău că am ratat valul din Grecia dar sunt convins că nu-l voi regreta nici pe cel din România. Deja am început să mă documentez despre aceasta ţară. Îmi doresc enorm ca noul val să mă prindă în capitala lor Budapesta, pe Casa Poporului. Ăsta e un moment cu care te întâlneşti o dată în viaţă”, a scris pe blogul său Steve Wet, unul din surferii dornici de aventură.

Intenţia teribiliştilor americani a atras şi atenţia autorităţilor române. „Iată că, într-un final, campania de promovare turistică a României în care am investit cu atâta încredere începe să dea roade. Cine şi-ar fi închipuit vreodată că aceşti neînfricaţi sportivi americani vor prefera să prindă noul val al crizei mondiale aici, la noi, în România, în loc să îl aştepte la ei acasă, în America, practic locul de unde a început totul? Acesta nu este decât rezultatul unei campanii în care am pus foarte mult suflet”, a declarat pentru HotMuse doamna Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului.

Pentru a fi siguri că nu ratează momentul, surferii americani au început deja să sosească pe aeroporturile din toată ţara. Radu Mazăre a anunţat că se va ocupa personal de găzduirea acestora.

Pictorial desen animat

După ce au inventat wrestling-ul, iată că americanii o pun de încă o șotie, la celebra revistă de scos balele domnilor (și unelor doamne), Playboy. Pentru că familia Simpson aniversează douăzeci de ani de existență, afemeiatul Hugh Hefner (calmați-vă, nu este o insultă) s-a gândit să ofere urmașilor lui Onan de pe continentul nord-american, și nu numai, un pictorial sexy cu stăpâna-femelă a familiei din desenul animat sus-amintit, respectiv Marge Simpson. Nu știm dacă Homer, soțul acesteia a fost de acord cu această chestiune dar ce mai contează acum?

Fiind cu mult înaintea altora, cel puțin așa declară dumnealor, americanii dovedesc acest lucru inclusiv prin faptul că, iată, duduile în carne și oase nu mai sunt atât de atractive pentru cititorii de baie ai revistei și încep să prefere personaje zămislite de unii și transpuse în desene animate. Ne așteptăm ca în curând presa de peste ocean să fie invadată de cazuri ale zoofililor care i-au agresat sexual pe Bugs Bunny sau pe Tom și Jerry ori, să vedem la știri cum cetățeni liniștiți și la locul lor îl vor da în judecată pe Captain Planet pentru că le-a stricat peluza din fața casei într-o (e)misiune de capturare a unor criminali.

Și, ca toate să fie în regulă, pictorialul doamnei Simpson va fi însoțit și de un interviu cu aceasta, în care va prezenta diverse întâmplări din „cariera” sa. Acum, pe bune, nu credeți că domnul Hefner are și el o vârstă și ar fi cazul să lase revista altora?

Pipi, odată pe Lună

Cu siguranţă nu aţi auzit de Buzz Aldrin. Sau dacă auziţi abia acum, probabil că vă gândiţi că el este cel care a pus bazele Messenger-ului. Ori poate că numele său chiar v-a ajuns la urechi sau v-a petrecut raza vizuală, acum de curând, odată cu tevatura făcută în jurul aniversării a 40 de ani de când oamenii, mai bine zis americanii, au ajuns pe Lună.

Acum că am amintit de marea expediţie selenară e lesne de intuit că individul a avut a face cu fenomenul. Aşadar, el este cel de-al doilea astronaut ce l-a însoţit pe Neil Armstrong, omul cu ditamai pasul pentru omenire, în promenada extraterestră.

Şi cum de fiecare dată când este adus în discuţie subiectul omului pe Lună, cel care revine în mintea tuturor este acelaşi menţionat şi mai sus, deja legendarul Neil Armstrong, doar pe la jubilee mai putem afla câte ceva şi despre colegii săi de modul, cum ar fi şi Buzz. Uite aşa am descoperit că, deşi nu a fost primul care a păşit pe Lună, cel de-al doilea astronaut care a luat la pas satelitul Pământului, a fost protagonistul unei alte mari premieri. Şi anume, mâna la şliţ, el a fost primul om care a făcut pipi pe Lună.

Ştirea asta mi-a luat o piatră de pe inimă sau mai tematic spus, o presiune de pe vezică. Deci, a fost posibil, dom’le. Doar eu ştiu cât m-am chinuit în nopţile cu lună plină petrecute în natură la straja navetelor spaţiale de bere, să iau la ţintă astrul ce rezona cromatic cu galbenul eliberat de jetul călduţ, încercând să sfidez legea gravitaţiei.