Voinţa din hârtie

Acum că toţi ne-am făcut planuri  în noaptea de revelion pentru anul în cauză, respectiv 2 ouă şi-un binar, a venit momentul să aruncăm foaia cu ce vrem să schimbăm sau să ni se întâmple. Unii, mai ambiţioşi niţel din fire, o vor păstra până când va miji leucojum aestivum dintre nămeţii de noroi ori până în momentul în care rămân în pană de hârtie igienică.

Vedeţi voi aşa e românul : o freacă peste 360 de zile pe an, repetând aceleaşi porcării, neînvăţând din greşeli, complăcându-se. Însă când se pregătesc să sară bariera dintre ani cu o poftă infinit mai mare decât a mexicanilor care sar cu gloanţe-n spate graniţa, subit îi loveşte speranţa-n ceafă. Îşi fac planuri : muncesc mai mult, fut mai des, trag de fiare, nu mai beau, nu mă mai las pradă tentaţilor, nu îmi neglijez sănătatea, mă apropii de familie, devin patriot, lupt pentru o lume mai bună şi pentru pacea intergalactică. Şi aşa cu vinul, ţuica, şampania în buze întocmesc o listă care l-ar face de cacao şi pe Schindler, cu o încărcătură emoţională şi istorică peste letopiseţ. A doua zi de Sf. Vasile, mahmuri, cu greaţa pe trahee, mai amână oleacă schimbările că de, e sărbătoare, zi de repaus. Zilele următoare trag şi ţin de promisiunile scrise mecanic pe foiţa din lemn sănătos, dar ciopârţit prematur. Până la un moment dat când nu mai pot, îşi bagă, îşi scot, se blesteamă singuri, doar năravul nu se schimbă. Rup hârtia, o mestecă, o îngroapă, o pişă, o fac cornet, o ard.

„Destul!” , îşi spun ei, introspecţia continuă. „Ce pentru a mă schimba trebuie să verific zilnic o hârtie? O pot face şi singur fără niciun ajutor.”

Ce trebuie reţinut este faptul că atunci când hârtia, fie ea şi fictivă, dispare voinţa se transformă în speranţă, iar ea la rându-i se transformă în binecunoscuta expresie ” las-o bă că merge aşa”. Ţineţi de hârtie, nu daţi înapoi.

Pe a mea am pierdut-o chiar înainte de a o scrie. O declar nulă.

Un alt început, aceleaşi utopii

Gata, s-a terminat. De fapt, a început. S-a terminat un an, a început alt an. S-au terminat lăturile gustoase, încep mizeriile cotidiene. Am tras linie dorinţelor neîmplinite şi le-am adăugat pe o nouă listă, în general aceeaşi. Am răsuflat uşuraţi, închizând cutia cu neşansă şi ne rugăm să nu se deschidă iar. Ne-am hotărât să nu mai privim în urmă, părăsind toate gândurile murdare de răni, şi vrem să devenim mai mulţumiţi de noi. Am cântat în strună timpului, rugându-l să treacă odată iar apoi ne dorim să-l încetinim măcar un pic, pentru a înţelege ceva din viaţă. Am închis un ciclu, o luăm de la capăt.

Orice capăt de drum implică analize, pertinente sau nu. Ne uităm în tolba din spatele nostru, numărând cele adunate mai greu sau mai uşor şi, uneori, rămânem dezamăgiţi de ceea ce găsim acolo. Trecem ignoranţi şi pierdem momente unice pentru că, de cele mai multe ori, ne raportăm doar la listele anterioare. Trişti sau veseli, împăcaţi ori tulburaţi, finalul este inevitabil, an de an. O luăm de la capăt apoi, întocmai cum istoria îşi repetă poveştile. Şi iar greşim, iar ne rugăm, iar sperăm că vom fi împliniţi. Viaţa se împarte în cicluri de 365 de zile din care, de cele mai multe ori, nu învăţăm mai nimic. An după an…

Iată, avem în faţă un nou început. Un alt început, la suprafaţă. În esenţă, noi suntem aceeaşi, mânaţi de utopii şi dorinţe intense, de fiecare dată mai multe, mai puternice, mai colorate. Timpul îşi ia tributul său iar când ne vom da seama, vom fi cioburi.