Irealitatea cotidiană

    Aseară, pe Realitatea TV, am urmărit o ştire de excepţie, cu ghilimelele de rigoare. Un nene din Arad, supărat pe faptul că a primit un bonus de 30 mc de apă la întreţinere, s-a hotărât să plătească suma aferentă facturii în mărunţiş de 10 şi 50 de bani. Câteva întrebări mi-au ţâşnit brusc din creierul pregătit de culcare. De ce crede omul că plătind astfel va trage o palmă peste obrazul sistemului? În fond, el a plătit suma de pe factura încărcată abuziv, nu? Apoi, cum a ajuns televiziunea acolo, făcând caz naţional din necazul omului? Au intrat evenimentele importante în vacanţă şi trebuia umplută grila cu ceva? O fi singurul caz de acest gen din România şi au vrut reporterii exclusivitate? O fi vreun departament special care urmăreşte abuzurile făcute de administratori (sau cine le-o face) şi le prezintă instant? Punctele de rating au început să fie invers proporţionale cu banalitatea subiectelor?
   Nu contest faptul că omul, poate, chair trăieşte o dramă a lui. Este aberant, însă, ca formatorii de opinie să facă din ţânţar armăsar în loc să-şi construiască o imagine de seriozitate. Până la urmă, ce semeni, aia culegi…

Trafic cu eleve la ora de istorie

 

Încadrarea materialelor controversate în paginile publicaţiilor de scandal atrag de la sine corecţii aplicate protagoniştilor surprinşi în diversele posturi dătătoare de mare rating. Un lucru firesc, atâta vreme cât prejudiciul de imagine rămâne o coardă extrem de sensibilă, mai ales într-o societatea în care valorile tradiţionale, condimentate în exces cu smânţă de bun simţ, sunt încă îngurgitate fără prea multe sughiţuri.

Subiectele încinse vând ziarul iar aşa-zişii duşmani ai moralităţii suportă, într-un mod mai mult sau mai puţin justificat, consecinţele faptelor de multe ori săvârşite, nu de puţine ori închipuite.

Devine însă iritant atunci când publicaţii precum Cancan pozează în străjeri ai moralitaţii. Carevasăzică, dupa ce CANCAN a publicat fotografiile elevelor din Arad care s-au sarutat patimas in timpul orei de istorie, sub privirile amuzate ale profesoarei, conducerea scolii a hotarat pedepsirea protagonistelor si a colegilor care le-au fotografiat. Noroc cu Cancan că altfel fetele sigur ar fi luat premiul anului pentru cel mai pasional sărut.

Nu, nu este un lucru deloc la locul lui ca o asemenea scenă să se consume în faţa unei săli de clase cu tot cu profesoară amuzată la catedră. Iar valul de reacţii şi sancţiunile survenite ulterior sunt fireşti şi necesare. Da’ vă doare pă voi la bască dă derapajele etice ale poporului… Asta-i fix pâinea ce-o mâncaţi.

Ar fi o ditamai franzela de halit dacă aţi afla, de exemplu, că imortalizarea momentului a fost comandată de însăşi profa de istorie, care, după un eşec într-o relaţie cu o elevă de a XI-a, a prins drag de una din fetele ăstea două şi a ţinut morţişi să o posede, dacă nu împreună cu directoarea liceului în cursul orei de matematică, măcar în poze.

Una peste alta, că e în pat, în bancă sau la tablă în timpul orei de istorie, sistemul actual de învăţământ devine tot mai incitant. Când eram mai mic, orice nene mă sfătuia să ung şcoala cu untură ca să o mănânce câinii. Păi la câte pisicuţe jucăuşe se zbenguie astăzi prin şcoli, s-a dus dracului cu apetitul câinilor pentru cărămidă. Apropo, ştiţi bancul ăla cu cărămida?