Stimaţi enoriaşi, iată că misterul alegerilor prezidenţiale din 2009 a fost elucidat! Nu, misterul nu era cine a câştigat fotoliul de preşedinte al României, ci de ce a pierdut învinsul. Iar acum, deşi s-ar putea afla într-un mare pericol psihologic (sau chiar psihic), soţii Geoană s-au hotărât să dezvăluie adevăratul motiv care a stat în calea atingerii punctului maxim din cariera lui Mircică: atacurile energetice! Da, Mircea Geoană a fost atacat energetic! Vrăjitorul cel rău, Traian Băsescu, deţine o armată de specialişti în ezoterism, pe care îi asmute spre adversarii săi, vrăjitorii cei albi şi buni adică, aşa cum a făcut-o în campania electorală şi în confruntarea directă cu mister Geoană, de la televiziune. Păi, cine să se mai pună cu nea Băse? Nici măcar Oreste nu i-ar putea face faţă!
Din punctul meu de vedere, domnul Geoană nu a fost ajutat aşa cum trebuie de oamenii din jurul său. Dar asta se ştie… În locul dumnealui, eu l-aş fi contactat pe stimabilul Prof. Dr. Leonida Bucium, membru marcant al Organizaţiei Internaţionale de Ezoterism Aplicat şi luptător activ pentru conştientizarea oamenilor asupra pericolelor confruntărilor civilizaţionale. Mare om, mare caracter, acest gorilian (autointitulat astfel). În loc să fi ascultat de spiriduşul-parazit care manevrează trupul domnului Hrebenciuc, Mircea Geoană ar fi fost un câştigător detaşat în lupta cu maleficul Traian, acest devorator de minţi şubrede, care se lăfăie în puterile sale paranormale jucându-se cu forţele energetice mai ceva ca mâţele lui Creangă cu smotoceii din casa părintească, dacă îl avea de partea sa pe profu’ Leonida. Raportul de forţe ar fi fost altul iar populaţia care se scaldă în această lume ştiinţifico-fantastică românească ar fi putut asista la o adevărată bătălie energetică, distrugătoare de creiere şi chiar destine! Hoardele încărcate de ezoterism ale diabolicului Traian s-ar fi năpustit mai ceva ca orcii lui Sauron peste scutul protector pe care Leonida Bucium l-ar fi construit peste sediul de campanie PSD, pătrunzând în mintea fiecărui nefericit care i-ar fi stat alături lui Mircică, controlând fiecare ugher prăfuit al calotei craniene. Armatele de gorilieni ar fi ripostat feroce, intrând printre ochii saşii ai lui Traian, aruncând ciocane şi săgeţi energetice, până ce i-ar fi desenat o şuviţă de sânge pe chelie. În fine, mai apoi s-ar fi declanşat haosul, lumea ar fi fost distrusă iar singurii supravieţuitori ar fi evadat prin poarta galactică de la Sarmisegetuza.
Îi sugerez domnului Geoană ca la viitoarele sale candidaturi, indiferent dacă-l are adversar sau nu pe Băsescu Evil Traian, să-şi angajeze o echipă de specialişti care să-l protejeze împotriva atacurilor energetice, universurilor paralele, teleportării şi răpirilor extraterestre. Şi, cel mai important, să-l apere de puterea minţii sale.