Balkanic Zeppelin la Golden Stufstock

Așa cum a fost confirmat nu cu mult timp în urmă, festivalul Stufstock, ediția 2009, intră pe ultima sută de metri. Deși anunțat inițial că se va desfășura pe 4 și 5 Septembrie, iată că organizatorii au pregătit deja prima surpriză: pe data de 3 Septembrie va fi pusă în scenă o seară specială, o colaborare cu Mike Godoroja&Blue Spirit, respectiv proiectul BALKANIC ZEPPELIN, care îi va avea ca invitaţi pe Marius Mihalache şi Corneliu Stroe, alături de Dan Iliescu de la Timpuri Noi, Cezar Popescu, de la Viţa de Vie şi de grupul de muzică veche românească Trei Parale.

Citând din comunicatul de presă, „spectacolul este o propunere specială din partea acestor muzicieni extrem de speciali, care de-a lungul anilor au promovat jazz-ul şi blues-ul de fuziune. Plecând de la celebrul album Page/Plant, No Quarter, şi trecând prin esenţa de blues a anumitor piese din catalogul de aur al grupului Led Zeppelin, Mike Godoroja, colegii de la Blue Spirit, împreună cu Marius Mihalache, Corneliu Stroe, Dan Iliescu, Cezar Popescu şi Trei Parale vor prezenta o variantă extrem de etno electrică a experienţei pe care au avut-o împreună.”.

Pe aceeaşi scenă cu Balkanic Zeppelin, în deschidere, va urca trupa The Others, una dintre formațiile românești care au debutat la Stufstock în 2007 şi care crede într-un melanj de funk cu jazz, reggae şi rock psihedelic, peste care se pliază excepțional vocea feminină a Petrei Acker.

Așadar, seara de 3 Septembrie va fi pentru Golden Stufstock explorarea unei lumi muzicale, fermecată de elementele de blues și fuziune etno ale muzicii Zeppelin, chiar pe plaja din Vamă.