Steaua-Liverpool. Gândurile unui antrenor răvăşit.

• Aberația de intelect, Promo •

Aseară a fost proiectat pe gazonul stadionului din Ghencea filmul meciului dintre echipa de suflet a majorităţii românilor (cum sunt cei mai mulţi dintre români?), respectiv Steaua Bucureşti, şi Liverpool, o trupă de duzină din campionatul Angliei (sunt pe locul 10 acum, da?). În acelaşi timp, specialiştii Diviziei Speciale de Captare Unde, din cadrul Departamentului de Educaţie Fizică şi Cort al Revistei Cioburi, a reuşit să ardă pe bandă un alt film, respectiv cel construit în capul antrenorului Lăcătuş în timpul meciului. Din motive lesne de înţeles, putem reda doar pe sărite câteva scene. Iată-le:

Min. 1: „Deci Bănel e, Tănase e, Meme e pe bancă. Bun. Stai! Bănel e pe bancă! Bănele, nu ţi-am zis să intri pe teren? Hai, bă, negrule, că dau eu de mâncare la cal, în vestiar!… Bun, a plecat şi Bănel.. Bănele, unde p#la mea mi-e portofelul?”.

Min. 12: „F#tu-te-n gură de arbitru mă-tii cu turcu mă-tii! Bă, ce i-a făcut, bă? Dai fault aşa, una două, de parcă eşti ca şefu cu antrenorii.. Tu nu-l vezi pe Surdu că e cât musca, ce putea să facă el cu talpa aia? Bă, io am jucat cu Hagi, raţi-ai dreacu’ de hacani şucuri! Băneleee, mai aleargă, bă şi cu mingea! Zi tu, Edi, că io mă duc la o ţigară.”.

Min. 19: „Bă, chiar aşa, care-i pluralul la telecomandă..? Două teleco… Două telecoma… telecome.. Îl întreb pe Bănel la pauză. Ia uite, bă, ai dreacu’ au dat gol! Băăăăă, băga-mi-aş… băăă, vă omor! Băneleeee, Tănaseee, Surduleeee, Memeeee! A, Meme e lângă mine, pardon. Băneleeee, îţi sparg faţa dacă nu scoţi portofelul!”.

Min. 32: „Să-mi bag, am uitat să dau apă la calu’ lu’ Bănel. Edi, du-te tu până în vestiar cu găleata asta de apă. Te prinzi tu, hai, cu talent, cu talent. Hai, băieţii, hai pă ei că-i facem praf! Stai aşa, noi eram cu alb..? A, nu, uite-l pe Bănel. Băneleeee, să-ţi aduc un flex, un ciocan, ceva? Că pe şantier nu-ţi trebuie mingea, ha, ha! Aoleu, mă sună şefu..”.

Min. 45: „Deci suporterii mă place sau nu mă place? Că eu nu înţeleg nimic. Şi nici Edi nu e aici să-mi spună ce a scris huliganii ăia pe benăr. Hai, bă, că e pauză. Ptiu, frigu’ dracu’, să vezi ce mă înfig cu băieţii în ţuicile alea..”.

Min 60: „Hai..ho…mă…hai…gooooooooool! A, n-a dat Bănel..? Stai aşa, poarta noastră care e? A, e bine atunci. Goooooooool!!!”.

Min. 78: „Ia, mă, câţi portari am pe bancă? A, n-au voie să intre toţi? Păi şi eu cum fac cu scoru’, că e bine aşa..? Bănele, vezi cum faci cu mingea aia! Ia-o ca pe portofele, bă! Bă, dau drumul la cal, nu mă enerva!”.

Min. 90: „Tu-ţi turcu lu’ paştele lu’… Fluieră, mă! Bănele, ai furat fluierul? Pă-i fură-l, mă odată şi suflă în el! Vai de mama noastră, mă!”.

Încheiem transmisiunea.

Sacul fără gol

• Spuse pe fugă •

Bănel Nicoliţă a declarat, după ce a marcat şi aseară în Europa League, că nu a terminat toate golurile, ci mai are unul rezervat echipei Dinamo, în meciul de duminică seara.

Bun, şi după ce-l dă şi pe ăla, gata, se termină cariera de marcator? Sau o să cumpere de la colegi, cu banii din salariu?

Şi cei din turmă vor fi cei dintâi

• Educaţie fizică •

După Euro 2008, îmi propusesem să nu mai ating multă vreme teme legate de sportul cu balonul rotund, în special dacă acesta din urmă ar fi fost alergat sau bătut pe terenuri mioritice sau de către vreo echipă din ţarcul fotbalistic autohton. Dar n-am putut să mă abţin…

Cum este şi firesc în perioada care precede startul noului campionat, majoritatea formaţiilor din Liga I se antrenează asiduu, susţinând stagii de pregătire atât la noi în ţară cât şi la ei în străinătate. Ca atare, sâmbăta trecută, zapând plictisit printre zecile de canale, m-am înţepenit pe o frecventă ce difuza (cred că în reluare) unul din meciurile de pregătire ale vicecampioanei, F.C. Steaua Bucureşti, susţinut în compania celor de la Swindon Town, formaţie din liga a treia engleză. Semi-interesul acordat acestui aparent test susţinut de roş-albaştrii s-a datorat în suficientă măsură şi comentatorului care nu mai contenea să se minuneze de cele petrecute cu ceva minute înainte. Ce să fie, ce să fie? Ce credeţi că se întâmplase? Nimic mai simplu şi mai firesc: Steaua era condusă cu 1-0, deşi cel care marcase era Ghionea. Şi ce lovitură de cap imparabilă… “Blestemul Nicoliţă” revine sau… redevine. Steluţă dezorientată. Probleme în constelaţia becaliană. Semi-forţa fie cu voi!

Eu zic că terenul a fost de vină. Dacă se juca acasă era cu totul şi cu totul altceva. Pe piciorul şontorog al plaiului, pe gura spartă de suporter a raiului mai ai nişte floricele, nişte copăcei, nişte brichete, nişte nervi ambalaţi în pumni, si nu numai iarbă tunsă, tribune şi garduri despărţitoare. Doar în umbra vestiarelor şi a prestaţiilor lamentabile, mioarelor nu le este bine. Altfel (te) paşte pericolul autogolului la umbra unui copac, de exemplu. Acuma stau să mă gândesc… cine indică mai precis nordul? Muşchii de pe arbori sau muşchii lu’ Becali? Nu m-ar mira ca războinicul să angajeze doi, trei oameni s-o caute pe Lapona Enigel, să-i confişte vectorul de deplasare, să-l inmulţească cu (-1) şi să stabilească poziţia exactă a nordului. În halul ăsta s-ar termina şi cu problemele de orientare în teren ale băieţilor.

Să revenim cu picioarele pe gazon, la meciul care era în plină desfăşurare; şi tot aşteptând aşa replica campionilor de argint am asistat la o nouă fază de marcă: portarul Cernea iese neinspirat din careul de şaisprezece metri şi respinge mingea cu capul în piciorul atacantului englez care profită de bunătatea românească şi marchează pentru 2-0, executând o simplă formalitate. “Sindromul Carlos” reapare. Ce uşurare…

2-0 la pauză pentru o echipă de liga a treia engleză – ce nici măcar nu avea numere pe tricou – împotriva unei formaţii româneşti, ce de vreo câţiva ani buni joacă doar cu numele, nu este deloc un motiv să rămâi în faţa televizorului fără a schimba canalul. Gândit şi făcut! Ulterior am aflat că steliştii au revenit – culmea, nu în urma a două autogoluri ale adversarilor – iar meciul s-a încheiat 2-2.

Semi-eşecul sau, mai inspirat, semi-succesul nu confirmă decât cvasi-forma de zile mari a vice-campionilor. Dar înainte de a judeca e bine să ştim şi să acceptăm că există un Carlos, şi mai nou şi un Bănel, în fiecare din noi.