Joi, 17 septembrie 2009, Stadionul Ghencea, Bucureşti, România.
21:30 – Jucătorii celor două echipe se încălzesc frenetic. Prezent în loja oficială, George Becali îl felicită telefonic pe Barroso. Tribunele aşteaptă goale începerea jocului.
21:34 – După ce a scăpat o minge printre picioare, Zapata are un schimb de amabilităţi cu jucătorul moldovean Da Costa care îl cataloghează drept ţigan crăcănat. Zapata ripostează şi îl face pe brazilian, rus împuţit.
21:37 – După ce a terminat convorbirea cu Barroso, Gigi Becali îl sună pe Cristiano Bergodi pentru a-i da noi indicaţii tehnice. Telefonul italianului este închis. După mai multe încercări eşuate, Becali îl sună pe Cristi Borcea să-l întrebe scorul din meciul cu Dinamo. Borcea e în culmea fericirii. Invidios, Becali închide.
21:41 – Bănel Nicoliţă a încheiat cea de-a două suta tură de teren. Arbitrul de rezervă le cere oficialilor stelişti să traseze din nou tuşele de margine. Telefonul lui Bergodi rămâne închis.
21:47 – Bergodi îi cheamă pe jucătorii stelişti pentru ultimele indicaţii. Becali agită mâinile şi strigă cât îl ţin plămânii la italian să îşi deschidă telefonul. Bergodi face semne către tribune şi îi dă de înţeles că nu îl aude. Bănel cere permisiunea să mai facă încă şase ture pentru a-şi încheia încălzirea.
21:59 – Cele două echipe aşteaptă ieşirea de la vestiare. Becali trimite un acolit să îi ceară antrenorului să-şi deschidă telefonul mobil că altfel o face de oaie.
22:05 – Arbitrul de centru fluieră debutul partidei. Patronul stelist a sesizat deja hibe în jocul echipei sale. Din cauza crampoanelor tocite de la atâta alergat, Bănel face prima alunecare.
22:11 – Bergodi zbiară de pe marginea terenului dând indicaţii jucătorilor. Becali are senzaţia că ecoul îl vorbeşte pe la spate.
22:19 – Becali ţipă la Sudu cerându-i să fie mai agresiv. Concentrat la joc, Surdu se face că nu îl aude. Becali se pierde cu firea.
22:26 – Italianul le cere jucătorilor mai multă determinare. Pe aripa dreaptă, departe de fază, Bănel Nicoliţă se ia la întrecere cu două care romane, alegorice.
22:31 – Becali primeşte un telefon. Nu, nu este Barroso, este Borcea care radiază de fericire. Îi spune lui Gigi că a început să se simtă mâna unui antrenor italian la echipă. Becali îi comunică hai sictir şi trânteşte nervos telefonul.
22:32 – Becali trânteşte pentru a doua oară telefonul mobil. Aparatul rezistă.
22:42 – Neputincios, Becali apelează la o soluţie de rezervă. Se roagă ca în seara cu bucluc Dumnezeu să fie român. Brusc, realizează aspectul echivoc al cererii şi revine cu o a doua variantă: îl roagă pe Dumnezeu să nu fie moldovean.
22:48 – Becali aşteaptă spumegând intrarea la pauză pentru a putea interveni şi a salva ce se mai poate salva din joc. Arbitrul de centru nu îşi găseşte carneţelul. Se uită suspicios la Bănel Nicoliţă.
22:52 – Becali coboară către vestiare pregătindu-şi în minte discursul incandescent. Încearcă din răsputeri să-şi amintească cum se spune la zdreanţă în latineşte.
22:54 – Becali e faţă în faţă cu uşa vestiarului. Din cameră se aude o voce înfundată. Fără să stea pe gânduri, apasă pe clanţă şi dă buzna înăuntru bolborosind înjurături într-o româno-aromâno-latino-tracă rudimentară.
22:54:34 – Antrenorul italian nu se lasă intimidat şi contraatacă într-o română stricată din care patronul stelist distinge clar mesajul ce cauţi tu aici, zdreanţo!? Brusc, i-a revenit în minte şi traducerea latinească a termenului căutat.
22:54:35:11 – George Becali, oier din tată în fiu de la debutul transhumanţei şi până în zile noastre, rămâne blocat. Într-o fracţiune de secundă, în faţa ochilor i se derulează imagini cu falangele romane stârpind în luptă ultimii daci cu cap de lup în vârf de băţ; vede gladiatori daci umiliţi în arene romane de pretori înfumuraţi ce le cer decapitarea; vede ofiţeri romani sodomizând tineri daci neînfricaţi şi mercenari beţi pângărind dăcoaice rumene în obraji. Simte cum toate umilinţele oamenilor de pe aceste meleaguri, de la Zamolxe până la Ion Iliescu, i se îngrămădesc sub ţeastă.
22:54:35:12 – Epifania ia sfâşit. Becali se gândeşte la ce-ar fi făcut Mihai Viteazul în aceste condiţii. Răspunsul vine de la sine în timp ce se retrage din vestiar cu onoarea sfârtecată.
22: 57 – Revenindu-şi din şoc, Becali face ture pe coridoare convocând toţi sfinţii. Va face şedinţă. Italianul trebuie să plătească. Se gândeşte că nu a mai fost umilit public în asemenea hal de când a aflat maică-sa că el a fost cel care a scăpat tot buzunarul cu căcăreze de oaie pe carpeta din sufragerie.
23:00 – Ceasul cu cuc din palatul latifundiarului bate ora fixă.
23:05 – Cea de-a doua repriză începe. Era cotropitorului Bergodi se stinge. Serialul Becali continuă.
Tupeu de ultraş
La pauza meciului dintre Steaua Bucureşti şi Seriff Tiraspol, Gigi Becali a fost dat afară de la cabine de către antrenorul de la acel moment al steliştilor, Cristiano Bergodi.
După prostia ce-l dă afară din casă, italianul devine astfel prima persoană ce-l dă pe Gigi Becali afară din vestiar.
Jurnal de fotbal
Aseară am asistat la o partidă de fotbal în adevăratul sens al cuvântului. De mulţi ani de zile nu s-a mai întâmplat lucrul acesta. Când spun asta mă refer la numărul mare de suporteri, atmosfera, jocul în sine şi, nu în ultimul rând, toate cele menţionate anterior încadrate pe un singur sens: fair-play-ul.
Este vorba de partida dintre Steaua şi Motherwell, meci contând pentru calificarea în grupele Europa League. Steliştii au câştigat lejer, cu 3-0, o partidă graţie experienţei, tehnicii şi, nu în ultimul rând, motivaţiei. Am văzut în ultimele partide o echipă mult schimbată în bine faţă de anul trecut, deşi, în mare, lotul este acelaşi. Bergodi, un om calculat, un profesionist în arta fotbalului, a reuşit să aducă cu două trepte peste linia de plutire o echipă scufundată literalmente în propria-i neputinţă, o formaţie călcată în picioare de multe persoane menite să o ridice.
Revenind la joc nu pot să nu menţionez faptul că Motherwell este o echipă tânără, limitată, speriată. Însă în trecutul apropiat Steaua se chinuia frecvent cu astfel echipe. În precedentele întâlniri cu Ujpest şi aseară am văzut destule faze de un-doi, ruperi de ritm, driblinguri atât în lateral cât şi central, faze fixe executate precis, pressing susţinut, pase succesive dintr-o bucată. Nu mai este degringolada aceea: ” uite o minge ce facem cu ea ?”.
Steaua a avut 26 de şuturi la poartă, 16 ocazii de gol, peste 60 de baloane jucate în careul advers. Dacă ar fi să facem o analiză, aş paria că cifrele de aseară le-a avut Steaua cumulate în returul din campionatul ce a trecut. Totul pare a se fi schimbat în bine, antrenorul mizează şi pe tineri, remarcându-i aici pe Onicaş, Ninu, Ionescu, Ochiroşi, Tudose, Iacob, Tătăruşanu. De asemenea clubul din Ghencea se pare că şi-a găsit în sfârşit un număr 10, după plecarea lui Dică, în persoana lui Grzelak, un pasator excelent, coordonator de joc redutabil, mereu „cu capul pe sus” când are mingea la picior, un fotbalist care mereu încearcă să-şi surprindă adversarul. Desigur să vedem cum se va descurca după mai multe meciuri, însă deocamdată pare un transfer perfect făcut de club.
Mă bucură faptul că Steaua a reînceput să joace aproape la fel de ofensiv şi combinativ cum o făcea acum câţiva ani, când era antrenată de Oleg Protasov. Însă principalul motiv de fericire ar trebui să fie acela că jucătorii sunt mereu cu zâmbetul pe buze în teren, luând fotbalul ca un sport practicat din dragoste nu neapărat din obligaţie.