Săptămâna ce tocmai a trecut a avut ger din belşug. Era şi nomal câtă vreme cele şapte zile s-au scurs sub semnul Bobotezei. Dacă meteorologii au înmulţit temperaturile prognozate pentru perioada aceasta cu un factor de Boboteză, nu pot să vă spun. Eu unul nu mi-aş fi amintit de această sărbătoare "cool" dacă un mesager pastoral nu ar fi sunat insistent la uşă anunţând prezenta în bloc a unui trimis al Domnului, trecut în ştate ca preot. După cum e trecut şi în fişa postului, părintele delegat pe o anumită zonă e nevoie să treacă pe la căminele enoriaşilor şi să le ude pereţii; o spoială cât un gest de purificare.

De obicei, relaţia mea cu divinitatea se consumă neapelând la vreun exponent al bisericii, dar de data asta, nas în nas cu intempestivitatea, am zis să fac ca tot creştinul şi să-l poftesc pe popă să-şi facă treaba aşa cum ştie el cel mai bine.

După ce am coborât motanul de pe dulapul din hol pentru a nu avea surpriza ca bestia felină să-i sară în cap sau să-i confişte basca părintelui pătruns în casă în interes de serviciu, am deschis uşa şi l-am aşteptat ca un condamnat la resemnare.

Şi iată că a apărut. Expresia feţei mele a căpătat brusc contururile spăşeniei, iar inflexiunile vocilor lor (erau doi – unul la bază corist, iar celălalt stropitor) au creat panică în rândul coloniei feline. După ce a brăzdat tenebrele din dormitor cu un jet de agheazmă ţâşnit din smocul de busuioc uscat, a intrat foarte hotărât în cealaltă cameră luând la ţintă, cu aceeaşi armă, laptopul proaspăt abandonat care mă aştepta singur şi debusolat pe canapea. Au fost două secunde de suspans maxim. Brusc, "omul în negru" a realizat că lansarea următorului fascicol de agheazmă ar fi periclitat serios integritatea cutiei electronice şi a modificat în ultimul moment unghiul cu 90 de grade. Apoi a armat şi a tras. A fost p-aproape…

Tot ce pot să vă spun este că, dacă nu ar fi sesizat acest aspect şi ar fi tras asupra laptopului abandonat precum un pui neajutorat, eu eram pregătit să lansez un contra-atac fonic de genul „Nuuuuuuuuuuuuuuuuu!”, exact din spatele lui. Slavă Domnului că nu a fost nevoie!

Apoi au plecat; nu înainte de a se încheia şi tratativele de pace. Pace şi credinţă şi tot tacâmul de urări specifice momentului. Pentru a nu rămâne datori, le-am urat şi noi douăzeci de lei. Totul s-a terminat cu bine. Singurul afectat a fost motanul. Nici în momentul de faţă nu a înţeles cine au fost cei doi ninja care i-au invadat teritoriul.