Reforma statului capră

Există voci din corul optimiştilor care afirmă pe tonuri înalte cum că tăierea macaroanei bugetarilor este o primă măsură a vastului şi atât de necesarului program de reformare a statului pe care PDL-ul s-a angajat de atâţia ani să îl implementeze. De ce a fost oare nevoie să se ajungă cu cuţitul la os ca asemenea măsuri să se pună în practică? Răspunsul vine scurt şi la obiect: ei au vrut dar nu au fost lăsaţi să o facă.

Deunăzi, la aproape şase luni de la încheierea alegerilor prezidenţiale, după îndelungi analize ale experţilor cabinetului Boc, s-a stabilit că a sosit timpul. Doar coincidenţa a făcut ca momentul de maximă responsabilitate să se suprapună cu vizita reprezentanţilor FMI.

Să fi avut pretenţia ca aceste măsuri să se fi luat în plină campanie electorală ar fi fost total nerealist. Orice cetăţean cu un dram de lucididate e conştient de acest lucru. Cât despre demararea aşa-zisei reforme a statului în ca şi inexistenta perioadă de coexistenţă guvernamentală a PDL-ului cu mult huliţii pesedişti închegată la finele lui 2008, nici nu se pune problema. Cum să ai mână liberă când ai comunişti drept parteneri de guvernare!? Să nu ne mai aducem aminte de cei patru ani irosiţi de neascultătorul Tăriceanu. Patru ani?! Vă daţi seama câte lucruri bune s-ar fi putut face în patru ani de un guvern marca Boc?

Şi în plus, situaţia economică precară a României nu s-a acutizat doar pe fondul crizei mondiale sau a slabei gestionări a situaţiei. Există mult mai multe cauze, mult mai multe nuanţate care au făcut ca până şi bine-intenţionaţii oameni ai preşedintelui să nu poată preîntâmpina acest impas economic. Aici nu trebuie uitată nici contribuţia Guvernului Năstase în timpul căruia s-a furat în haită ca în codru. Să ne aducem aminte şi de Ion Iliescu şi incursiunile minerilor cu trenul, pe bani publici, la Bucureşti. Păi dacă domnul Băsescu ar fi fost ministrul Transporturilor în acea perioadă tulbure (nu că n-ar fi fost) şi-ar fi ştiut el ce vremuri îl aşteaptă în cel de-al doilea mandat, n-ar fi cerut el să se taie bilet dus-întors fiecărui justiţiar subteran în parte ca să pună banii la buget? De vină e şi Ceauşescu cu împrumuturile lui care au dus ţara în sărăcie. De vină sunt ruşii că nu ne-au înapoiat tezaurul. Să nu mai vorbim de influenţa nefastă a trioului Horea, Cloşca şi Crişan care au băgat zâzanie între ţărani. La fel şi turcii care ne-au secătuit vistieria cu fiecare dintre tributurile exagerate pe care le pretindeau. Nu trebuie să omitem nici influenţa nefasta pe care au avut-o triburile migratoare, în special pecenegii, asupra situaţiei economiei actuale a României, triburi care rulau galbeni neimpozabili şi distrăgeau oamenii de la muncă tot foindu-se prin ţinut.

Aşadar, dacă cineva afirmă că aceste măsuri drastice s-au luat într-un context economic la care s-a ajuns cu precădere din cauza guvernării PDL, înseamnă că acelui cineva chiar îi scapă the big picture-ul.

Statul vs statul degeaba al bugetarilor

Mare grevă, mare… Astăzi, 5 octombrie 2009, România bugetară e paralizată. Odată cu ea, amorţeşte şi cealaltă Românie. Astăzi, marea parte a funcţiilor aparatului de stat sunt trecute pe punctul mort. Suntem martorii unei premiere naţionale. Peste 800.000 de bugetari din administraţia publică, învăţământ şi sănătate au demarat astăzi cea mai mare grevă generală din istoria României postdecembriste.

Zău că-i paradoxal. Într-o ţară în care statul degeaba e perceput la rangul de activitate intensă, iar zicala timpul trece, leafa merge e principalul motor care urneşte omul din pat dimineaţa, stai şi te gândeşti cum de nu s-a montat românul până acuma să atingă asemenea recorduri absolute în materie de greve.

Până mai acum, parcă nici grevele nu erau greve. De astăzi însă, situaţia se schimbă. Ori că sindicatele au devenit mai puternice, ori că România începe să fie scuturată de criză iar sacul de la buget a ajuns la fundul gol, ori şi una şi alta, această mişcare de protest a venit cum nu se putea mai prost pentru Guvernul Promoţional Boc, Doi în Unul. Nu acelaşi lucru putem afirma despre clasa politică aflată în opoziţie, intrată într-o acută efervescenţă, acum, în prag de alegeri.

Nici nu vreau să mă gândesc ce soluţii vor găsi politicienii pentru rezolvarea acestei probleme stringente. Şi când spun politicieni nu mă refer la aceia din actualul guvern. Cabinetul Boc nu trebuie decât să tărăgănească totul până după alegeri. După aia, potopul! Mă refer aici la toţi ceilalţi politicieni angrenaţi în cursa electorală şi la soluţiile populiste pe care le vor înainta cu privire la rezolvarea acestei crize. N-ar fi deloc exclus ca Geoană să afirme cu accentul pe rrr că va lua de la bogaţii PSD şi va da înapoi la săracii bugetari, ca Oprescu să se ofere să opereze pe gratis cât mai multe cazuri pentru a lăsa mai mulţi bani în sistemul sanitar, ca Antonescu să declare că, dacă e nevoie, va lua bani şi de la Patriciu sau ca Becali să declare că situaţia de criză poate fi depăşită numai prin post şi rugăciune. Băsescu iese din calcul. Băsescu o să facă ce e mai simplu. O să dea vina pe Boc.