În prag de iarnă europeană, Sorin Cârţu a spart gheaţa de pe geamul băncii de rezerve

Marţi seară, în timp ce elevii săi dădeau cu piciorul calificării în primăvara europeană, Sorin Cârţu dădea cu piciorul în unul din geamurile băncii tehnice.

Şi iată cum, în ciuda rezultatului nefavorabil clujenilor, presa internaţională tot o să vorbească despre lovitura de teatru dată de antrenorul român elveţienilor.

Bayern Munchen – CFR Cluj 1- 4. O victorie cât o înfrângere

Dacă cineva mi-ar fi spus ca o echipă românească va reuşi să marcheze mai mult de trei goluri în deplasare, în confruntarea cu o echipă germană, n-aş fi putut să mă gândesc decât la o reeditare a amicalului din Giuleşti, România – Germania (5-1), cu un Mihăiţă Pleşan într-o formă maximă şi o Românie sub ocupaţie germană.

Dar iată că ieri seară, la ora la care Borcea s-a obişnuit deja să-şi ia la purtare papucii şi halatul de casă pentru a se instala în fotoliu, CFR Cluj a demonstrat că se poate şi a făcut-o chiar în ograda celor de la Bayern Munchen.

Şi cu toate acestea, dubla de 1-1 a lui Cadu, reuşita lui Culio şi nereuşita lui Panin nu au adus echipei clujene nici măcar un punct în clasament. Şi nu pentru că nemţii ar fi luat mai bine la ţintă poarta CFR-ului. Nicidecum! Ci pentru că doi dintre marcatorii clujeni au schimbat într-un mod fortuit poarta înainte de pauză. Că nemţii şi-au dorit mai mult victoria sau că ceferiştii şi-au construit mai sârguincios înfrângerea, nu ştiu. Cert este că meciul s-a încheiat cu un 3-2 în favoarea echipei care a marcat mai puţine autogoluri.

După golul de 1-0 al clujenilor înscris destul de devreme, am crezut că vom asista la o nouă ilustrare a regulei probate de atâtea ori de echipele româneşti: nu le da gol echipelor mari în debutul partidei că mai tare îi întărâţi. Dar m-am înşelat. Panzerul munchenez, ce-i drept privat de piese importante precum Rubben sau Ribéry, a avut destule momente când a bătut în retragere cu ţeava pleoştită în faţa intercity-ului clujean.

Rezultatul final însă este cu atât mai frustrat cu cât CFR-ul a demonstrat, cel puţin după primele trei meciuri, că poate călători cu drepturi depline la clasa I, alături de marile echipe ale Europei, în cursa către ieşirea din grupele UEFA Champions League sau, de ce nu, către eliminarea din optimi.

Dar, cum’s’zic, cum ar spune mondenul Angel Popescu imitându-l pe Hagi parafrazându-l pe Newton: mingea e rotundă şi ricoşează din corpuri chiar dacă corpurile e ale coechipierilor, nu ale adversarilor. Şi vorba aia, înainte de toate fotbalul se joacă atât pe goluri cât şi pe autogoluri.

Închei într-o notă tristă, meditativă, concluzionând plin de amarul unei beri stătute: există un Bănel Nicoliţă în fiecare din noi.

Lecţie de fotbal

Aseară s-au întâlnit, pe un teren demn de o partidă de oină din anul 1906, două echipe care anul trecut au încercat să aducă cât mai multe puncte României din ” Liga Bogaţiilor”: Steaua Bucureşti şi CFR CLuj. Meciul, devenit un derby şi datorită rivalităţii dintre capitală şi provincie, a fost unul disputat, tăios, cu multe momente de fotbal profesionist, semn că echipele autohtone cresc simţitor în joc şi practic, nu doar în statistici.

În ciuda unei atmosfere incendiare manisfetată de suporterii aflaţi în tribune, Steaua nu a avut un început furibund de partidă, din contră, echipa din Ghencea văzându-se condusă încă din minutul 3 al primei reprize, după un trasor excelent de 40 de metri a lui Leao către Yssouf Kone care, profitând de lentoarea lui Ghionea, l-a executat simplu pe Tătăruşanu, după ce reuşise o preluare excelentă culminată şi cu o viteză de reacţie cu mult peste media atancanţilor din campionat.

Steaua s-a văzut nevoită să atace. După aproximativ 30 de minute scurse din meci se puteau observa hibele celor două echipe: gazdele aveau fundaşii centrali lenţi, previzibili, necomplementari, plus mijlocul, care în afara lui Onicaş( el reuşind câteva intercepţii utile echipei) nimeni nu mişca( Andrei Ionescu, sufocat parcă de ritmul partidei nu a reuşit să iasă cu nimic în evidenţă, ba mai mult a pierdut destule mingi la mijlocul terenului; Nicoliţă, săracul, de cinci ani de zile învaţă să pună un stop şi să dea o pasă de trei-patru metri şi nu reuşeşte, în ciuda faptului că a arat laterala stângă a terenului mai ceva ca un tractor cu rezervorul plin;  Szekely s-a zbătut, dar doar atât), iar oaspeţii erau vulnerabili atât în centrul apărării, unde Gabi Mureşan şi Alcantara se călcau pe degete, cât şi în partea dreaptă unde Tony, lipsit şi de sprijinul lui Mara, nu-i putea face faţă lui Surdu.

După un joc rapid, pe contre, însă neconcretizat cu nicio fază periculoasă la vreuna din porţi, în minutul 41 Bogdan Stancu ţine excelent de minge aşteptând momentul perfect pentru a pasa, o face printre picioarele lui Alcantara, culcat ca un fundaş la fotbalul în sală, preia Surdu care îl execută pe Nuno Claro cu un şut din 16 metri la colţul lung. Sfârşitul primei reprize. Nicio schimbare la pauză, meciul începe cu o uşoară dominare a Clujului. După un corner bătut slăbuţ, care nu prevestea mare lucru, a fost necesară doar o greşeală de marcaj a lui Stancu pentru a-i oferi lui Dario Flores ocazia de a marca primul gol pentru CFR Cluj de la venirea lui în România. O parte din vină îi aparţine şi lui Tătăruşanu, care în loc „să iasă pe centrare” a rămas ţintuit în poartă.

De aici a început dominarea Stelei, parcă înviorată după această palmă primită în minutul 53. Atacurile au început să se intensifice la poarta clujenilor. Schimbare inspirată a lui Cristiano Bergodi: Bogdan Stancu îi lasă locul lui Kapetanos care, la prima atingere de balon, reuşeşte să aducă egalarea pentru trupa roş-albastră. Până la finalul meciului Steaua a mai trecut pe lângă gol de două ori prin Ochiroşi, dar ambele şuturi ale sale au fost trase cu piciorul în plus, adică cel drept.

Per total remiza a fost echitabilă, Clujul ieşind în evidenţă printr-o echipă şablon, cu multe individualităţi, care însă suferă la aportul fizic. Steaua promite, însă mai are mult de muncă, doar experienţa acumulată îi poate face pe tinerii din Ghencea să-şi modeleze jocul, căci la capitolul ambiţie nu stau deloc rău.

13-14, deschis pentru spectacol

Se zice că fotbalul se joacă pe goluri. Pare-se că la Cluj s-a luat de bune vorba. Derby-ul local dintre Universitatea şi CFR, din cadrul Cupei României la fotbal, s-a încheiat cu un spectaculos 13-14, scor înregistrat după încheierea loviturilor de departajare, finalul primelor 90 de minute găsind pe fiecare din cele două echipe cu câte trei goluri marcate şi trei goluri primite.

Nu am urmărit partida, în cazul în care aceasta a fost difuzată în direct pe calea undelor, şi nici imagini înregistrate n-am apucat să vad până în momentul de faţă, dar îmi pot închipui că a fost un adevărat regal fotbalistic, cum ar zice unii comentatori sportivi. Molcomi, molcomi, da’ "ardelenii" au avut timp şi mai ales răbdare 😀 să înscrie 27 de goluri.

Un astfel de rezultat nu poate decât să îmi facă propria condiţie de microbist să exulte. Şi totuşi, vă daţi seama cât de nociv ar fi un astfel de scor cu Ilie Dobre la pupitrul de comentator?

La un calcul rapid, avem 27 X Goooooooooooooooooooooooool (unde Goooooooooooooooooooooooool = 30s ) = 810s, echivalentul a 13 minute şi jumătate de urlete cumulate. O astfel de statistică ar face să tremure difuzorul oricărui aparat de radio.

Fotbalul mare şi capetele mici

Imediat după încheierea partidei de ieri seară de la Cluj, în care – mă încăpăţânez s-o dau :D – Chelsea a câştigat un punct, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României îşi expunea telefonic impresiile vizavi de meci.

Vă daţi seama că dincolo de explicaţiile raţionale Piţurcă a pătruns adevărata cauză care a dus la semieşecul londonezilor în confruntarea cu CFR-ul: o echipă mare echipată în galben nu are cum să triumfe la Cluj.

Hai România! La Constanţa… acolo culoarea galben are iz de victorie. Scuipa-ţi-aş în sân, Piţurcă!