Tatăl meu este total împotriva ţiganilor. Îi urăşte deşi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, plecat dintre noi, a fost ţigan. Nea Sandu era un nene cu un bun simţ pe care până şi receptivitatea mea infantilă o putea sesiza.
Bătrânul meu urăşte declarat ţiganii. Încă de mic mi-a fost dat să-l aud invocându-l pe Antonescu atunci când un infractor mai tuciuriu era prezentat la televizor. Deseori spunea: Toţi ţiganii sunt nişte hoţi, mai puţin ăia lăutari. Ăia sunt cinstiţi. Într-un fel era şi normal să conchidă lucrul acesta. Renumele său de fost toboşar de salon l-a găsit de nenumărate ori şi în postura unor şedinţe de „jamming” pe la nunţi alături de şamani tuciurii ai acordeonului.
Bătrânul meu e declarat împotriva ţiganilor. Şi parcă tocmai de aceea întâmplarea a făcut ca odată, după ce furia galbenă – maşina de familie – a rămas fără motor în timpul unei expediţii pe drumuri abrupte şi sinuoase, când eram cu toţii storşi de vlagă de la atâta împins în pantă, un cetăţean mai închis la culoare, ţigan vădit la origini, să oprească şi să ne dea o mână de ajutor pentru a scoate dacia înecată la liman. I-a mulţumit individului, după care ne-a spus aproape convins: ăsta era arab, nu era ţigan.
Bătrânul meu nu tolerează ţiganii. Dar într-o zi l-am surprins la poartă ajutând un ţigan amărât să-şi umfle roţile de la căruţă pentru ca nefericitul să poată ajunge cu puradeii acasă, până să se întunece.
Ştiţi deja că bătrânul meu nu acceptă ţiganii dar viaţa îi rezervă mereu surprize. Ajuns pe un pat de spital al secţiei ORL, Albano, unul din colegii de salon, un ţigan bătut cum rar mi-a fost dat să văd (probabil o reglare de conturi), a fost cel care în lipsa unui membru al familiei a avut grijă de el într-o situaţie ce s-a complicat peste noapte. Tot Albano a fost cel care a pus mâna pe telefonul sunând în disperare şi mi-a spus: “Alexandre, să vii încoace că tac-tu nu e bine, mă”.
E clar că tatăl meu are ceva cu ţiganii. Fapt pentru care într-o zi l-am rugat să-mi răspundă la o întrebare simplă: Ia zi mă, dacă ai şti că din ordinul tău direct toţi ţiganii ar fi exterminaţi, te-ar lăsa conştiinţa să spui << da, omorâţi-i!>>? A ezitat să răspundă. Era şi normal, tatăl meu nu este un criminal. E doar unul dintre nu puţinii dezamăgiţi care aruncă toate relele în cârca unei minorităţi nenorocite de soartă.