Cum îl colindă cei care construiesc Catedrala Mântuirii Neamului pe Patriarhul Daniel?
Dom, dom să-nălţăm! Dom, dom să-nălţăm!
Miki
Crăciun betegit
Crăciun fericit ! Asta ne dorim cu toții, nouă și celor de care ne pasă. Moș Crăciun există ? De fapt, spiritul său ce formă a căpătat ? Gîndindu-mă la copilărie, nu pot să nu remarc diferențe între optica de atunci și cea de acum. Chiar dacă anii au trecut, Moșul va exista într-o formă sau alta, strâns legat și de un context social, economic, cultural. Va exista, dominat fiind mereu de familie și turma căreia i se asociază celula societății. Iar pentru un copil, imaginea impregnată astfel îl va călăuzi tot timpul.
Astăzi, Moș Crăciun nu mai este doar unul. Sunt mii. Zeci de mii. Sute de mii. Fie că doboară recorduri, fie că este negru, fie că face plajă sau surfing, fie că are chipul unui urs sau al unei marmote, este clar, Moșul nu mai este același. Astăzi, Crăciunul înseamnă cumpărături fericite, reduceri la mall, excursie la schiat. Colindele încep timpuriu iar flacăra lor este întinată de hoardele de cerșetori ce agasează trecătorii. Copiii ce îți sună la ușă sunt asociați, subconștient, cu ei. Nimeni nu mai vrea dulciuri și mere, banii sunt motivul pentru care se apucă de îngânat un cântecel. Urările de sănătate și fericire, trimise printr-o scrisorică, au luat calea sms-ului (normal, de altfel) dar au căpătat forme grobiene, cu „reni futuți în cur”, „să ai jeep-uri în garaj”, „J. Lo să-ți fie vecină”, „dolarii să-ți cânte în cont” și multe altele. Moș Crăciun înseamnă hypermarket, devenit sursă de cozonaci, jucării cu țâncii urlând agățați de ele, părinți stresați la coadă, sarmale la conservă.
În urban, Crăciunul are o altă formă. Așa a fost, așa va fi. Iar cu timpul, denaturarea spiritului său va fi tot mai accentuată. La sate, schimbarea începe ușor, ușor. Și nu în sensul păstrării unor tradiții. Mirosul de cozonac, scorțișoară, brad și bucuria colindului din ajun vor fi peticite de influențele pur afaceriste. Iar copiii care l-au cunoscut pe Moșul adevărat nu se vor mai regăsi nici în cărțile de povești.
Meserie de criză ?
Dat fiind faptul că se apropie sărbătorile de iarnă, fie ele credincioase sau nu, o mare parte din purtătorii de peturi cu apă şi dero din intersecţii, precum şi majoritatea celor cu şapte fraţi, părinţi decedaţi şi cel puţin o boală prin buzunare au luat cu asalt subteranele ocupate, aproape zilnic, de masa de plătitori de taxe şi contribuţii sociale. Cu alte cuvinte, s-a dat drumul la colinde în metrou. Folosind acest mijloc de transport spre corporaţia unde îmi sacrific doza cotidiană de neuroni, mă lovesc involuntar cu timpanele de sunetele izvorâte din gura colindătorilor descrişi mai sus, sunete nu tocmai suave. Alături de mine, aceeaşi problemă o au şi restul locatarilor din conservele Metrorex. Şi acum, unde vreau să ajung: săptămâna trecută i-am văzut apărând cîte unul (prima reacţie a unui nene a fost să-i dea bani unui cântăreţ din acesta, numai să tacă. A insistat chiar…). Apoi, au început să apară câte doi. La începutul acestei săptămâni urlau câte trei. Tot aşa, până când, astăzi, a năvălit o trupă de şase (!) discriminaţi, normal, urlând din toate puterile ceva ce aducea cu un colind. Una peste alta, mă gândeam că în ritmul acesta, în vreo două săptămâni, nu o să mai încapă lumea în vagoane din cauza trupelor vocal-instrumentale de ocazie. Sau, de fapt, criza financiară a început să se agraveze şi concedierile s-au înmulţit iar cei rămaşi fără slujbă s-au reprofilat ? Până la urmă, toată lumea vrea să aibă un cârnat şi o sarma pe masa de Crăciun, nu ?