Warm up ARTmania Festival 2010

   ARTmania se pregăteşte de festival în clubul Fabrica din Bucureşti cu ACT, Tiarra şi doi DJ: Silviu D. de la Radio Lynx Heavy Hour, responsabil de „Metale” şi Ina de la Lux Noctis cu muzica Old School Goth. Warm up-ul începe vineri, 30 iulie 2010, la ora 19:00. Accesul este liber.  Aici se vor extrage din joben cei trei câştigători ai concursului metropotam.

artmania_warm_up

Miss Piranda, ce spectacol, ce delir!

Zilele acestea cică a avut loc un eveniment cultural artistic excepţional, atât prin complexitatea valorilor de patrimoniu prezentate, cât şi prin bagajul elevat de cunoştinţe al participanţilor. Mă refer, desigur, la Miss Piranda, ediţia cu numărul fără număr, fără număr.

Bucurându-se de aportul unui public iluminat dar în acelaşi timp negricios (de supărare că ceea ce este frumos se termină repede, mânca-ţi-aş), concursul a adus pe scenă, rând pe rând, o salbă de nestemate ale comunităţii discriminate dar şi o serie de virtuozităţi vocale ale celebrilor, nu-i aşa, Jean de la Craiova şi Nicolae Guţă. Oamenii răi spun că duelul oral al acestora ar fi încărcat sala cu o atmosferă căreia nici specialiştii de la laboratoarele Orbit nu i-ar fi făcut faţă dar ştiţi cum e, lumea este invidioasă pe calităţile acestora de fapt…

Una din probele concursului a fost folosirea complicatei tehnici de unduire a buricului, piesă de patrimoniu indiscutabilă, strămoşească, păstrată cu sfinţenie generaţii de-a rândul. Publicul, extaziat, sărea cu mâinile şi cojile de seminţe în aer, oferindu-le jandarmilor cuvinte de laudă pentru stoicismul cu care protejau scena şi concurentele. Concurente care, pe lângă frumuseţea orbitoare, precum a lănţişoarelor şi ceasurilor colegilor de comunitate, au dat dovadă şi de profunde cunoştinţe de filosofie, economie, fizică nucleară sau, de ce nu, astrologie. Juriul a avut o misiune foarte grea în a decide cine va fi cea care va purta laurii victoriei însă, şi de această dată, a judecat obiectiv.

Finalul spectacolului a surprins mulţimea într-o extaziantă transă cultural-ştiinţifică, feţele tuturor fiind acoperite de tristeţea încheierii unui asemenea eveniment dar, în acelaşi timp, de sângele şi sudoarea celor care au privit cu ochi critici ceea ce s-a petrecut acolo. Un concurs de asemenea natură cu siguranţă ar trebui inclus pe lista principalelor manifestări culturale europene sau chiar mondiale pentru că, iată, România chiar are nevoie de a scoate capul din mediocritate. Autorităţile ar trebui să deschidă ochii şi să aloce fonduri pentru promovare, încercând să repare cumva imaginea şifonată pe care o avem pe mapamond. Rugăm Italia şi Spania să ne fie alături. Să moară duşmanii de ciudă…

Nebunia în direct

Chiar nu se poate comenta așa ceva. Priviți și vă minunați.

Mai jos – cererea dreptului la replică al tinerei starlete în devenire (sursa fiind realitatea.net) .

"Buna, eu sunt Adela Lupse. prezentatoare de televizune,concursuri interactive, la posturile de televiziune ANTENA1.

Va contactez pt ca in urma stiri plus video.ul de 2 minute, secventa din emisiunea mea, aparute peste tot in presa romaneasca, la canalul National TV in care CN A ul a amendat televiziunea cu 5000 de ron si in urma comentariilor, si parerilor, sugestiilor, mai putin bune despre mine si despre fetele care prezinta astfel de emisiuni, vreau sa fac liniste, pace, vreau sa fac lumina, vreau sa explic cum stau lucrurile si de fapt care este motivul si strategia pt care noi reactionam in felul asta….

Vreau sa am dreptul la replica sa lamuresc chestiile astea, vreau sa vorbesc, sa explic ce si cum sta treaba, asa mi se pare corect din partea mea ADELA LUPSE, pt publicul meu, mic dar pe acela pe care l respect. Vreau sa se stie , ca Nu fac nimik iesit din comun, nu fur, nu sparg, nu injur, nu omor pe nimeni si nici nu am culc cu nu stiu acti barbati, nu sunt ultima fata de pe strada si nici o curva…..sau mai stiu eu ce……..

Toate astea nu se vad… eu si colegele mele nu suntem bine vazute , bine ca sunt bine vazute, toate panaramele care afirma ca se culcaa cu 1000 de barbatiiiii .. si care se tarasc pe coate pe la alte leleviziuni si fac scandal.. care apar peste noapte, care nu au nimik de zis….. alea sunt bine vazute vad..

Vreau sa pun punct. de 7 ani de cant se dau aceste emisiuni, niciuna din fete nu a reusit sa faca nimic s au multumit cu catalogarea de joasa speta din partea oamenilor…. M am saturat .. GATAA…..STOPPPP.. PANA AICI….

Suntem si noi fete normale, nu suntem nebune, adica eu una nu sunt, am faculatea de jrunalism, am 4 ani de tv in spate.. deciii STOP…. nu se mai poate… cu toate chestiile astea…. Cred ca toate au o limita, si cred ca si noi avem dreptul la o replica nu i asa.:)…..

De aceea vreau sa am dreptul al replica, vreau ca prin un interviu sau un telefon sau orice altceva…. sa lamuresc treaba,,,…. sunt deschisa la orice discutie.. in orice emisiune dar vreau sa VORBESCCCCC. Numai bine si astept un raspuns…. cat de repede posibil.

ADELA LUPSE

Va multumesc.." 
 

Sursa: www.realitatea.net

“Păcală în China”

Mi-am scrântit imaginaţia preţ de minute bune să găsesc un titlu mai inspirat decât cel dat de autorul articolului din Evenimentul Zilei ce face subiectul acestui post, însă cu insucces. Aşa că l-am dat cu citat.

Despre ce este vorba: marţi, la Beijing, un înotător român a ratat participarea la preliminariile probei de 200 de metri bras fiindcă n-a ştiut la ce oră e concursul.

Ce mi se pare mai ilar din toată întâmplarea asta de pomină şi mă umple de o oarecare compasiune, este că însuşi omul a recunoscut cu seninătate (după scrisele celor din EZ) că imediat ce i-a observat la televizor pe cei din seria sa gata să facă pleosc cu şlipii în bazin, îi venea să râdă şi să plângă în acelaşi timp. Păi cum să nu-ţi vină să râzi, omule, când toată faza e demnă de Cascadorii Râsului. În zadar a fugit să ajungă la timp pentru intrarea în concurs, era deja prea târziu.

Parcă mi-l închipui pe săracul om negociind cu chinezii de la intrare în încercarea sa disperată de a intra în cursa deja începută: “Pliz, let mi pas. Ai em ă suimăr hiăr. Hai bă ţîţîiţilor, lăsaţi-mă dracului să trec că ăştia au deja un tur de bazin înainte!”. Presupunând că ar fi reuşit să treacă de pază, mă gândesc ce ar mai fi putut face în condiţiile alea? Să ceară organizatorilor să reînceapă cursa, imediat ce ar fi înotat şi el aceeaşi distanţă pe care o parcurseseră ceilalţi concurenţi, tocmai pentru a nu avea un plus de energie? Sau să sară în apă pe culoarul său la ultima întoarcere şi să înoate cei 50 de metri rămaşi?

Orice-ar fi, sportivul nostru ne-a demonstrat că există şi o altă modalitate de a pierde frumos, ba chiar relaxant aş spune. Să stai la masaj şi să urmăreşti în direct la teleu cursa în care, surprinzător, tu eşti absent. Mă gândesc dacă păţania în sine nu este o premieră în nataţia mondială. Parcă aud: sportivul român este primul înotător care a pierdut o cursă de nataţie la masa verde de masaj.