Tineri politicieni cu stofă murdară
Am primit pe adresa redacţiei un mesaj din partea unei cititoare cu drept de vot şi nehotărâtă în acest an cui să-i dea dreptul de a o reprezenta. Am putea spune că, într-adevăr, alegerea este una destul de grea, dacă nu chiar imposibilă. Stând astfel şi gândindu-ne la alegeri, am observat că mesajul ne poate oferi cheiţa către rezolvarea problemei. Ia să vedem!
Îl cunoaşteţi pe domnul Cornea Gheorghe Claudiu? Nu? Nici noi. Dar vă putem oferi nişte detalii. Într-una din zilele trecute, undeva pe la ora când se visează strategiile de dezvoltare ale economiei, deci pe la ora două dimineaţa, un grup de cetăţeni români, tineri, plătitori de taxe, se întorceau către casele lor, luate cu credit de la bancă şi aflate în cartierele curate, civilizate şi liniştite ale oraşului, aşa cum sunt aproape toate cartierele din ţară. Că doar aleşii poporului se îngrijesc de aceste aspecte. Dar să nu fim ironici. Aşadar, grupul de mai sus, coborând dinspre Poarta Schei din Braşov, îşi luă avânt către trecerea de pietoni apărută în cale pentru a-şi muta paşii pe cealaltă parte a carosabilului. Gândurile şi râsetele le fură întrerupte, întocmai ca în filmele cu gangsteri şi poliţişti, de scârţâitul roţilor unui Renault negru care era cât pe ce să li se suie în spatele lor de cărăuşi de rate la bancă şi impozite la stat. Prima reacţie a fost similară cu cele întâlnite uneori şi pe stadioanele de fotbal (înjurături, degete mijlocii, şerveţele aruncate pe parbriz). Eee, acum devine interesant. Din maşină, într-o întreagă scenă de suspans, că să vezi ce matahală o ieşi, că hai să mergem, iese un personaj similar celor asociate cu brandul Hi5, îmbrăcat rozaliu, strălucitor şi cu urmă de pipiţă pe scaunul din dreapta. Şi dă-i replici!
Reacţia domnului posesor de cai putere a fost, probabil din obişnuinţa căpătată în momentele când sunt opriţi de poliţie în trafic cei ca dumnealui, să pună mâna pe telefon. Cum dom’le, da’ cine sunt tinerii ăştia neobrăzaţi care îndrăznesc să-i tocească plăcuţele de frână pe trecerea de pietoni, ia hai să apelăm poliţia! Lucru cu care grupul posesor de inimă în gât a fost de acord, chiar s-a oferit să susţină un dublaj al apelului. Diferenţa a fost faptul că ei chiar au chemat băieţii cu caschete, în timp ce şoferul a apelat o altfel de poliţie, şi anume personală, aflată în două BMW-uri negre. Între timp, bogatul său bagaj de înjurături se revărsa peste întregul peisaj. Şi pentru a fi sigur că momentul acesta le va rămâne veşnic în amintire, domnişorul paietat a scos arsenalul greu, respectiv cartea sa de vizită (!) pentru a le arăta el supuşilor cine este stăpânul şi că nu vor scăpa nemustraţi. La şirul de întrebări cum că „stai aşa, dar legea nu este aceeaşi pentru toţi? Nu toţi trebuie să respectăm regulile de circulaţie la fel? Încălcarea lor nu atrage aceiaşi pedeapsă pentru toţi?” au apărut brusc nişte interferenţe între căile de comunicare interioare ale băieţaşului. Privind către don’şoara care asista pasivă la scenă, din maşină, a mai stors câteva mizerii vocale după care a demarat în trombă. Şi cum poliţia recomandă să nu conduci nervos, dumnealui a vrut să dovedească faptul că miliţienii au şi ei dreptate câteodată: doi motociclişti au fost la un milimetru de a fi şterşi de maşină şi de pe faţa pământului de către individ.
Dar pentru a nu oferi un final lipsit de personajele amuzante, apar şi poliţiştii până la urmă. ’Nă seara! Trebuie date declaraţii dar chiar şi aşa nu prea e nimic de făcut, că aşa sunt ăştia, că pot contesta şi alte ideologii moderne…Scărpinatul e de bază!
Dar hai să ne cunoaştem mai bine, îi propunem domnului Cornea. Am remarcat faptul ce este consilier judeţean, deci membru al Consiliului Judeţean Braşov în Comisia pentru activităţi Ştiinţifice, Învăţământ, Cultură şi Culte, un nume la fel de pompos precum apariţia în sine. În acelaşi timp deţine şi o funcţie de consilier local în Zărneşti. Şi cum viitorul ţării este de aur, mai ocupă şi funcţia de Prim vice-preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L din Braşov. Ultimele sale declaraţii de avere şi de interese sunt din ianuarie 2008 (sursa fiind site-ul Consilului Judeşean Braşov), unde sunt trecute ca proprietăţi un cont de 35 000 lei la bancă, 1600 mp în Zărneşti precum şi participaţia de 50% la SC CFC Creative SRL. Firmă care, cercetând Ministerul Finanţelor, nu a avut niciun fel de activitate de la înfiinţarea sa (mai 2007) şi până în prezent. Pentru 2009 nu este declarat nimic, dă-o dreacu’ de lege. Aaa, să nu uităm, candidatura sa din 2008 a fost girată de primarul Braşovului, George Scripcaru.
Întorcându-ne de unde am plecat, se pare că nu am găsit rezolvarea problemei. Greu, dom’le, cu votul ăsta. Noi propunem, în continuare, să trecem la curăţenie. Să adunăm toate gunoaiele şi să le dăm foc. Acesta, deocamdată, este cel mai bun răspuns.
Am avut o tentativă de a-l suna pe domnul consilier şi de a-i da ocazia să ne povestească varianta dumnealui. Dar pentru că cititorii noştri sunt mai credibili decât orice politician român, am luat-o de bună pe cea de mai sus. Oricum, sperăm că articolul va fi citit şi de domnul Cornea Gheorghe (ne vom îngriji noi de asta, doar are adresa de e-mail pe cartea de vizită), invitându-l chiar la un drept la replică online şi public. A-propos de adresa dumnealui de e-mail, cititorii-votanţi îi pot trimite oricând mesaje de încurajare.