Era anul de graţie 2005 – la 3 ani de la terminarea facultăţii, după ce stătusem câteva luni într-un ONG, reuşisem şi eu să mă angajez. La un partid politic dar nu asta conta atunci (nu mi-a prins rău! am învăţat destule despre oameni… evident, şi despre jigodii). Cum-necum, în ziua cu pricina eram cam agitat, căci trebuia să ajung la o şedinţă (partidul-tricolorul-România) tocmai în celălalt capăt al oraşului. Colac peste pupăză, îmi expirase şi abonamentul… Îmi aduc aminte că am băut o cafea, am făcut două sandwish-uri (ştiam că avea să fie o pauză de cafea la un moment dat, cu pateuri, saleuri şi alte trăznăi de-astea, dar nu mă bazam pe ele – năvăleau participanţii pe ele ca termitele!) am fugit repede să-mi fac abonament nou, m-am întors acasă, am mai tras două ţigări, m-am echipat office (urma să asigur secretariatul tehnic al şedinţei) şi…pe drum!
Pe undeva prin Piaţa Romană schimb autobuzul şi până să mă sprijin comod de bară (nu stau pe scaun nici de-al naibii) mă şi văd agăţat. Erau două. Tanti controloare. Eu – calm şi cu întreaga conştiinţă călătoare de RATB liniştită. Că doar ce îmi luasem abonament. Ele se uitau la mine uimite, cu abonamentul în mână. Moment în care am început să am dubii despre zodiacul citit la plecare. Ăla cum că “astrele vă zâmbesc”.
Întreb elegant care e problema…că doar ce l-am făcut…
“Păi…e expirat…”, îndrăzneşte una din dudui… Iau cartonaşul, mă uit la el… mă scarpin olteneşte, că nu înţelegeam fenomenul… scot portofelul şi caut neconvingător celălalt cartonaş. ĂLA VALABIL. Şi aşa căutând, îmi aminteam ca prin vis două mâini rupând “abonamentul expirat” şi aruncând bucăţelele rezultate în găleată. Evident, am respirat adânc pentru a nu scăpa o înjurătură care nu s-ar fi asortat cu ţinuta mea office.
« Astrele îmi zâmbeau şi mai tare. »
“Şi acum ce facem?”, mî întreabă una din controloare, uşor intimidată de sinceritatea mea debordandă şi, evident, de costumul purtat ţanţoş pe 30 de grade! De sex nu putea fi vorba, că era autobuzul plin, aşa că mi-am reţinut orice expresii verbal-impersonale şi am dat din umeri… “Tăiaţi amendă…văd eu cum o contest…”.
“Astrele deja se c@c@u pe ele de ras….”
Aşaaa…acu’ ce legătură are Sulla cu prefectura (nea’ Cornellius S. a înfiinţat respectiva instituţie, pentru cei care credeau că e doar un joc de cuvinte)…
Se făcea că era vineri… şi că trăgeam să termin o analiză amărâtă, să termin programul amărât şi să intru şi eu în amărâtul de week-end ca un amărăştean veritabil. Când…sună telefonul! Ăla mare, de pe birou. De-ăla deştept, cu afişaj şi j’demii de butoane… Să văd şi să nu cred! Sun o colegă dintr-o sucursală pe lângă care toate vorbele mele întoarse din condei şi mail-urile mele cu glumiţe şi poezioare rămăseseră fără ecou…
Răspund cu inima tremurândă. Şi ce aud:
“- Bună! Ştii… a venit poprire pe numele tău…nu ştiu ce ai făcut, da’ să ştii că din seara asta ai contul poprit! Hai că-ţi trimit şi ţie documentele, să vezi despre ce este vorba. Week-end plăcut!”.
Astrele erau deja în comă! Colegii mei, pe burtă! Logic! La omul sărac… nici conturile nu stau neblocate! Cu alte cuvinte, mă cam ajunseră păcatele tinereţii…
În concluzie (aia juridică, care justifică postul ăsta şi berile de la Revista Cioburi):
Întrucât, conform art. 90 (Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale), alin. 2 din Codul de Procedura Fiscală “Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) [dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale n.r.] începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel”.
Orice amendă despre care credeaţi că nu mai ştiaţi nimic, se poate oricând lipi de contul dumneavoastră…
Şi când mă gândesc că mai aveam mai puţin de două luni şi scăpam…
Mama lor de astre!