Fetele lui Mazăre
Radu Mazăre a dansat îmbrăcat în haine militare la conferinţa de presă în cadrul căreia a anunţat că a câştigat definitiv un proces cu ANI.
La cât de entuziasmat era, n-ar fi exclus ca domnul primar să se fi distrat în prealabil prea mult cu MARIA şi cu COCA.
Pedeliştii au talente
Să faci politică într-o perioadă de criză şi în plină reformă nu-i deloc uşor. Trebuie să dai din coate, să ţii pasul, să faci tot posibilul să nu îţi ieşi din ritm pentru că altfel susţinătorii te taxează. Mobilitatea de pe scena politică este la fel de importată. Trebuie să simţi nevoile cetăţeanului şi să ştii când să te întorci spre stânga şi când să te întorci spre dreapta. Dacă mai adopţi şi o atitudine de dur, succesul este garantat. Abia atunci poţi să spui că eşti un politician jos pălăria lui Michael Jackson.
Consilierul PDL Edmond Tălmăcean a înţeles acest lucru şi l-a pus în practică.
În final, fără nicio legătură, dăm legătura domnului Gibon care dă legătura domnului Pelican.
De ce să faci un film cu şi despre dansatori în proiecţie 3D
De ce să faci un film cu şi despre dansatori în proiecţie 3D? De ce să faci un film îngrozitor de prost cu şi despre dansatori, în proiecţie 3D? Nu există efecte speciale sau scene ce ar merita văzute într-un astfel de format. De fapt, în orice format ai vedea acest film ar părea la fel de ordinar.
Nu aveam nicio parere despre Step Up când am decis să accept invitaţia la film dar nu mă aşteptam să văd o ecranizare lipsită cu totul de suspans, haz, esenţă, talent sau orice altceva ar face un film măcar decent.
Povestea-i cam aşa: el recrutează dănţuitori pentru trupa lui. El, adică Master Luke, îl vede pe alt el, Moose, cum îi face de râs rivalul într-un campus. Master Luke îl salvează pe Moose de poliţiştii fără inimă care vroiau să îl arunce în închisoare pentru că a detonat nişte baloane cu heliu în timp ce dansa.
Luke îl integrează pe Moose în ’’familia’’ lui de dansatori şmecheri. Apoi o mai recrutează şi pe Ea, Natalie. Cu toţii vor să câştige o mare competiţie de dans, logic. Între timp, Luke şi Natalie se combină dar ea e o nenorocită care a venit să-i spioneze lui echipa, care nenorocită e sora rivalului de moarte a prea frumosului Luke. Când a venit secvenţa în care ea îl vinde fratelui nu mi-am putut abţine un comentariu ce a ieşit mai tare decât aş fi vrut: ridicând arătătorul în aer am ţipat CURVO, într-un moment în care normal că s-a făcut linişte. Jenant, ştiu. Trei rânduri de scaune s-au ţâţâit la mine.
După ce ea-l toarnă pe frumosul Luke fratelui diabolic, vine competiţia şi, în ciuda spionajelor,câştigă locul fruntaş. Gata. Cam asta e. Mai sunt vreo două faze jenant de groaznice, nici nu le pomenesc pentru că oricum am lungit-o mai mult decât era cazul.
Mai menţionez ceva despre Luke: din câte mi-am dat seama el nu e dansator profesionist în realitate. Se vrea a fi actor, cred, dar nu-i iese nici aşa. Dar când şi-a azvârlit supărat tricoul într-o fază, arătând un tors perfect, toată sala a tras aer zgomotos în piept. Apoi pe durata vizionării am aşteptat să mai ridice băiatul textila, gândind că nu ar mai fi o pierdere totală de timp şi atenţie. Nu s-a mai întâmplat.
Trebuie să recunosc că m-au surprins plăcut două lucruri totuşi: primul, dansatorii. Foarte talentaţi, sincer. Scheme, figuri profesioniste etc. Dar să pui nişte dansatori înzestraţi să facă şi actorie, în cazul de faţă,e ca şi cum ai pune un câine să toarcă. Da ştiu, nu mă pricep la comparaţii. Al doilea a fost că, în momentul în care am afirmat cu voce tare’’ Nu se poate mai rău de atât’’, firul epic m-a surprins alternând pe ecran faze jucate mult mai sec decât cele anterioare. Mi-am dorit la un moment dat să văd un film cu Eric Roberts, ştiind că nu poate fi mai stupid.
Ca şi experienţă recomand acest film, măcar pentru a avea un model de comparaţie de acum înainte. Este greu, ce-i drept să rezişi până la final, eu am rămas din cauza banilor cheltuiţi şi a fricii de bătaie. Cred că am deranjat destui fani ai genului cu comentarii maliţioase.
Diana
Interviu din casă. Pardon, din bătătură
Sâmbăta trecută, aflat în vizită la un văr mai îndepărtat dintr-o comună din sudul ţării, reporterul nostru a avut şansa de a fi martorul unui eveniment cultural inedit. Rămaşi de curând fără discotecă în comună, pentru că fiul primarului a vrut neapărat să-şi facă un club modern – aşa cum a văzut el la oraş, la Slatina – flăcăii, mânaţi şi de o curiozitate sadică a oaspetelui de la capitală, au ales să-şi petreacă seara de sâmbătă altfel ca de obicei. Aşa se face că s-au pomenit la căminul cultural, unde în săptămâna cu pricina avea să se ţină seara dansului popular, avându-i drept capi de afiş pe cei de la Ansamblul folcloric de dansuri populare “Căluşarii din Ciobâta”, care, fie vorba între noi, la cât de dezastruos dansează nu mai au nevoie de nicio prezentare.
Cum cu aşa halal de dansatori nu te întâlneşti în fiecare zi, imediat după terminarea spectacolului reporterul de investigaţii săteşti al Revistei Cioburi şi-a intrat în rol şi a solicitat vedetelor rurale un scurt interviu, aşa cum nici măcar Marioara Murărescu nu l-ar fi putut realiza, chiar în culise, printre lăzile prăfuite pline cu tot soiul de recuzite ale spectacolelor de odinioară, în mirosul înţepător de opinci încinse şi transpiraţie.
Aflaţi într-o criză acută de notorietate, aşa-zişii dansatori au acceptat. Ce-a ieşit va schimba cu siguranţă percepţia asupra dansului popular românesc. În rău, firesc.
.
Reporter: Ce dracu’ bă băieţi, chiar n-aveţi altceva de făcut decât să ţopăiţi în jurul unui băţ?
Robert (Dansator; responsabil cu chiuiturile): Da, pentru că greutatea băţului mă obligă să ţopăi în jurul lui. Uneori ţopăie el în jurul meu dar atunci este o urmare firească a smotocelilor şi cocoşelilor nocturne. A-propos, ce ochi frumos ai…
Bilă (Dansator; responsabil cu sincronizarea genunchilor): Băi, băi, stai puţin. Deci, cum a fost de fapt… Ne-am apucat de dans după ce-am pierdut finala cupei satelor la moţăit sincron. Am zis să ne mai dezmorţim şi noi oasele. Chestia asta cu dansul e doar ceva temporar. Vedem noi ce-om face după ce terminăm turneul ăsta.
Ghidushie( Dansator; responsabil cu mixarea paşilor): Aş fi preferat s-o fut pe fiică-ta, dar nu ştiu unde stai, aşa că ţopăi energic ţinându-mă de băţul lui Bilă.
Şacalu’ ( Dansator; responsabil cu mânuirea măciucii): Eu nu ţopăi, eu sunt stapânul maciucii şi ăştia toţi se învârt în jurul meu.
Motzoc (Maestru coregraf; instructor de educaţie metafizică): Mă tem că nu înţelegeţi adevărata valoare a dansului popular. Deşi poate părea o simplă ţopăială în jurul unui băţ, dansul popular reflectă autodepăşirea condiţiei umane şi defineşte omul social ca animal gregar conştient de sine şi de rolul său în grupul căruia îi aparţine.
Pinguinulfurios (Cârmaci; responsabilă cu ţinerea de ritm): Eu pot să ţopăi doar în jurul cozii.
.
Reporter: Dansaţi execrabil. Cum reuşiţi?
Robert : În primul rând că ceea ce vedeţi nu este ceea ce pare. Toată lumea crede că dansăm dar, de fapt, mişcările noastre derivă din faptul că de fiecare dată, ca un făcut, ne apucă emoţiile cum ne suim pe scenă. Unii caca, alţii pipi. Şi de aici dansul, mă înţelegi?
Bilă : Mă miră că întrebi. Credeam că se simte cu ochiul liber influenţa stilului Vanilla Ice.
Ghidushie: Domne, aicişa eu nu dansez, aşa e mersul meu!
Şacalu’: Acum nu dansez, chiar îmi vine să mă cac da’ nu pot să plec cu măciuca… Îţi dai seama că rămân ăştia fără obiectu’ dansului!
Motzoc: Evident că procesul definirii de sine este – aş putea spune – sisific, ceea ce ne arată chiar latura umană a dansatorului, acest demizeu coborât pe pământ pentru instaurarea echilibrului divin-uman. Dihotomic vorbind, percepţia dansului şi a mişcărilor constitutive ale acestuia nu reflectă decât starea emoţional-spirituală a auditoriului.
Pinguinulfurios: Mă uit la băieţi şi-i imit.
.
Reporter: Iese măcar vreun ban sau o faceţi de amorul artei?
Robert : De bani se ocupă Motzoc. El are pregătirea necesară. Am înţeles că vrea să-şi deschidă un nonstop acum, să aibă finanţare pentru proiectul de cercetare cosmică la care lucrează seara, ascuns după pet-urile de bere. Noi doar îl ajutăm să strângă banii.
Bilă : O facem pentru că dă bine la sivi. Nu oricine mai e căluşar în ziua de azi.
Ghidushie: Bani nu ies, da’ avem bătaie cu ăilalţi din satul vecin, a lu’ Bălosu’ din Ghiolbăneşti. Ne antrenăm şi noi jocu’ de picioare că numa’ din Karate îi facem.
Şacalu’: Eu sunt angajat cu ziua. Am cea mai mare măciucă din sat şi dă bine în spectacole când mai luăm fetele la dans! De aia m-au luat băieţii în ansamblu!
Motzoc: Mă declar profund dezamăgit de această întrebare. Măsura financiară a acestui proces profund social dar şi intim individual este total irelevantă. Nu putem cuantifica emoţia şi dezvoltarea spirituală prin metode strict materiale. Imaterialul, divinul uman minimzează, dacă nu anulează, falsa importanţă a materialismului, chiar şi dialectic.
Pinguinulfurios: Plouă cu bani de amor.
.
Reporter: „Floarea din grădină” sau „Tezaur folcloric”?
Robert : Balet cu gâlgâit de somon, vorba tânărului Ghidushie. Eu le prefer mângâiate.
Bilă : Nici una, nici alta. Sunt desuet rău. Acuma în vogă e „Fermier. Caut nevastă!”
Ghidushie: Podul de flori cu Mărioara Murărescu.
Şacalu’: „Fermier. Caut minoră”; prezintă Marioara Marmurescu, fostă tezaur într-o grădină.
Motzoc: Ambele variante sunt doar metode, unelte care ne orienteză în siajul vieţii. Efectele spirituale asupra participantului la eveniment au relativ acelaşi scop. Deci, a-priori nu putem discuta de o alegere în sine, cât de evoluţia expectată la nivel individual şi social.
Pinguinulfurios: Viaţa satelor.
.
Reporter: Situaţie: Sunteţi în timpul unei reprezentaţii şi cineva dintre voi, să zicem Şacalu’, se împiedică din greşeală de băţ. Cum depăşiţi momentul?
Robert : Ha, ha, ha! Ultima dată când s-a împiedicat Şacalu’ de băţ a fost cutremur în Chile! Întrebaţi-i pe oamenii ăia dacă au depăşit momentul. Noi doar ne-am uitat la ştiri.
Bilă : Nu facem nimic. Îl lăsăm să se facă de râs.
Ghidushie: Depinde al cui e băţul şi depinde cu ce parte a buzelor se împiedică. Deseori îl dăm cu ir pe la vânătăi.
Şacalu’: Ce vă mai distraţi… Ce să mai depăşească momentu’, nu te uiţi şi tu în ce mă împiedic? Ăstia e invidioşi pă mine! În afara de Motzoc… Ăsta cu meta-fizicu’ lui nu e uşor de impresionat cu evenimente de genul ăsta!
Motzoc: Un astfel de eveniment este total neverosimil. Improbabilitatea acestuia vine chiar din însuşi răspunsul de la cea de-a doua întrebare. Acest individ, Şacalu’, nu se împiedică. Actul în sine nu poate reflecta decât percepţia eronată a auditoriului. Dansatorul nu se împiedică, el doar reflectă cursul firesc al existenţei, într-un format sinusoidal cu sincopele recunoscute social de orice conştiinţă umană. Practic, nu există un moment în sine care trebuie depăşit, evenimentul în sine descriind reprezentaţia ca un tot unitar, firesc şi definitoriu pentru viaţa fiinţei umane.
Pinguinulfurios: Şacalu nu se poate împiedica din greşeală. Doar dacă nu-şi prinde cingătoarea în jurul brâului să-i susţină băţul există riscul de accidente.
.
Reporter: V-aţi spălat vreodată opincile? Sau voi dansaţi în bascheţi Converse?
Robert : Eu nu spăl nimic, din principiu. De ce crezi că ţi-am dat masca de gaze pentru interviu?
Bilă : Atunci când repetăm, dansăm cu cizme de cauciuc pentru că la noi în curtea de repetiţii este mult noroi. În timpul spectacolelor purtăm balerini fosforescenţi pentru a ne putea repera pe scenă în cazul în care cade curentul.
Ghidushie: Eu am o pereche de şlapi cu arcuri pentru detentă.
Şacalu’: Nu port opinci, port ghete cu întărituri că mă calcă ăştia pe bombeu de 2500 de ori pe zi. Să-mi bag io p#la în repetiţiile voastre bă!
Motzoc: Consider că aceste întrebări sunt superficiale. Deduc că importanţa unui astfel de eveniment nu este nici măcar intuită de dumneavoastră. Revin cu insistenţă asupra evidenţei că o astfel de pregătire prealabilă (spălarea opincilor) – deşi reflecţie a curăţirii rituale de inconsistenţe spirituale – nu reflectă mesajul autentic al dansului popular. Dansul nu poate reflecta decât viaţa intimă şi socială, iar încălţămintea constrânge privitorul la meditaţia asupra materialismului efemer, superficial orientat către deşertăciune.
Pinguinulfurios: Opincile nu. Doar rufele. Există o pereche magică de pantofi dansatori pe care-i ţin bine să nu-i fure Şacalu.
.
Reporter: Mai e dansul popular ce-a fost odată?
Robert : Nu ştiu, că eu nu-s din satul ăsta. Poate ştie Motzoc, că el a învăţat alfabetul.
Bilă : Nu ştiu cum a fost odată pentru că nu am găsit înregistrări datate din acea perioadă pe Youtube. Iar arhivele din TVR sunt sigur măsluite.
Ghidushie: Asta-i o întrebare de rumegat la ea timp de două cicluri de iapă.
Şacalu’: Dansul e popular dar dansul popular nu mai e pupular cum era odată popular… Acum mai e doar p#la din popular! Ia repetă de câteva ori popular să vezi că rămâi cu ea în gură! Ha ha ha! Ce glume de intelectual am în mine! Zi tu Motzoc cum e cu ramasu’ în gură?
Motzoc: Actul în sine, după cum spuneam, nu reflectă decât realitatea autentică a cotidianului, fie perceput gregar, fie individual. Prin urmare, deşi formele pot diferi ca exprimare în sine, ideatic vorbind dansul reflectă acelaşi eveniment major din existenţa conştiinţei, adică viaţa.
Pinguinulfurios: Dacă mai e dansul sau dacă mai e popular? Costumul: acelaşi costum de disco – agăţat, freza de gel – impresionat, dansul: la fel, nimeni nu ştie paşii dar ţopăie, muzica: nimeni nu înţelege dar toată lumea cântă.
.
Reporter: Cum e cu priza la mândre? Impresionaţi pe cineva cu ţopăiala asta a voastră?
Robert : Nu, de obicei noi suntem cei impresionaţi. Şi atunci zbrrrrr!, aruncăm pupăza direct în scorbura jupânesei. Atunci sunt momentele când ne împiedicăm de băţ…
Bilă : Pică, pică şi mândre… Dar trebuie să ai răbdare. E ca la pescuit. Uite, eu am la activ trei cuceriri: două casieriţe obeze şi o mămăiţă senilă care mă tot confunda cu bărbat-său înainte să plece pe front.
Ghidushie: Ocazional, când le mai lovim cu băţul. Priza e deseori scurta … dar la obiect.
Şacalu’: Cum e cu piz#a la mândre? Stai aşa că n-am înteles… Bah tu ori eşti vreun neiniţiat şi vrei să furi din experienţa ăstora mai bătrâni? Aaaa… priză, păi zi aşa mă reporterică! Eu personal impresionez prin forţă, mărime şi greutate, plus alte legi ale fizicii pe care tu nu le poţi înţelege! E vorba de legile atracţiei şi ale frecării care combinate dau naştere la arderi intense.
Motzoc: Repet. Obiectivul unui astfel de act nu este acela de a aprofunda
materialismul, superficialitatea imanentă zilelor noastre. Scopul este unul profund intim, total desprins de constrângerile sociale aşa cum le înţelegem astăzi.
Pinguinulfurios:私は肯定的な結果があるほとんどの回。 誰も望んで私に乗ること
.
Reporter: Cine este cel mai împătimit dansator?
Robert : Eu sunt cel mai împătimit. Şi mi se mai spune cel mai tare dansator în şezut, pe scaun. Se opresc ceasurile când îmi sincronizez picioarele.
Bilă : Motzoc, evident. A ajuns la performanţa să danseze numai din sprânceană.
Ghidushie: Sunt doi: Robert şi Şacalul. Când dansează ei stă timpul în loc.
Şacalu’: Robert când face dansul piticului din Twin Peaks.
Motzoc: Într-adevăr, o întrebare extrem de interesantă. Cred că cel mai împătimit dansator este cel care încă nu a definit pentru sine echilibrul divin-uman de care vorbeam mai devreme. Această căutare asiduă este reflectată de chiar implicarea emoţională în act. De obicei, dansatorul echilibrat cunoaşte discreţia şi o oarecare detaşare de act. Realitatea acestuia este definită de o mai extinsă amplitudine şi semnificaţii mai bogate.
Pinguinulfurios: Pantoful dansator.
.
Reporter: V-ar interesa o colaborare cu Michael Flatley? Ce-ar avea de învăţat irlandezul de la voi?
Robert : Orice irlandez ar învăţa de la noi că ţinţi-rinţi spală dinţii!
Bilă : Nu. Mie-mi place Rednex.
Ghidushie: Cum să bea Guinness din troacă.
Şacalu’: M-ar interesa o colaborare cu trupa lui! Ai văzut bă Motzoc ce le joacă picioarele la fetele ălea? Văleu!!!
Motzoc: Iată un exemplu de dansator împătimit care descoperă câte puţin divinul de care are atâta nevoie pentru redefinirea umanului său. Binenţeles, o colaborare cu acest dansator nu poate fi decât bine-venită. Consider că nu are decât de câştigat dacă s-ar alătura ansamblului nostru folcloric.
Pinguinulfurios: Oac oac dirii dirii dam.
.
Reporter: Hai, faceţi paşi!
Robert : Stai, dom’le, să mai beau o bere, două… Nu pot chiar aşa…
Bilă : 1,2,3, π… 1,2,3, π..
Ghidushie: Hai să mi-o vezi în ciorbă într-o zi de post!
Şacalu’: Marş că te pleznesc!
Motzoc: Pace ţie!
Pinguinulfurios: Fâl – fâl! Fâl – fâl!
Ne dați sau ne servim singuri?
Eşti într-un moment al vieţii in care ai convingerea că eşti stăpân pe tine, pe ceea ce trăieşti, pe ceea ce crezi si simţi. Ştii sigur că te cunoşti şi te lauzi cu acest lucru. Cât de bine te simţi când te poti lăuda cu faptul că ştii cine eşti? Cum se uită amărâţii care incă nu ştiu nici măcar dacă le place iarna sau vara? Tu ştii asta de când mâncai pasat. Şi le râzi in faţa. Cât de bine dă asta imaginii tale? Foarte bine.
Apoi se întâmplă un lucru: realizezi că nu e deloc aşa cum crezi cu ardoare. Stupoare, nu ştii nimic despre tine, nu ştii ce vrei, nu ştii ce vrei să simţi, nu ştii pe cine sau ce vrei să cunoşti, nu ştii ce sa mănănci, nu te cunoşti. Dar afli că la vârsta la care credeai că toate sunt aşezate în marea ta ordine, aceleaşi toate se răstălmăcesc.
Susul e jos, albul e negru, amarul e dulce, dragostea e indiferenţa, indiferenţa e fluture, frica îţi dă aripi, binele e rău, totul e nimic. Și panică! Dacă reuşeşti să treci repede și neobservat de momentul de panică, îţi dai seama că era totuşi trist să spui aşa de tânăr că te cunoşti, că nu mai poţi avea surprize, că totul e bine calculat.
Și aşa începe dansul. La început mai timid. Doar nu ai mai dansat de mult. Apoi închizi ochii şi îţi imaginezi că nu te vede nimeni. Şi schimbi tot. Absorbi tot. Absorbi energii, vieţi, iubiri, ritmuri, dansuri, ploi, raze de soare, arome, culori. Absorbi cât poţi de mult. Vrei tot. Căt e tot? Nu ştii. Dar îl vrei. Vrei să ştii mai mult, vrei să îţi găseşti limita, viaţa, pasiunea, chemarea, inima. Vrei să fii alt om, vrei să te trezesti din ignoranță, vrei să schimbi, vrei să vrei, vrei altă viaţă. Te întrebi cum ai trăit în aşa stare de amorţire. Chiar ai uitat de tine? Te întrebi de ce nu te-ai trezit mai devreme? Te întrebi de ce? Te întrebi.
Cauţi apoi răspunsuri. E minunată căutarea, ai atâtea materiale, experienţe, trăiri, ale tale sau ale altora, atâţia oameni în jur care îţi pot fi alături, te pot însoţi, îţi pot arăta un alt drum, îţi pot fi sprijin, te pot face să cauţi, te pot face să doreşti, să găseşti. Găseşti și treci mai departe. Nu te opreşti. Nu trebuie să te opreşti, te-ai mai oprit în viaţa şi ea te-a tot îndemnat să mergi mai departe. Acum chiar că nu o mai poţi ignora. S-ar supăra. Nu te întreba prea multe, nu pierde vremea. De data asta chiar ai şansa să trăieşti cu adevărat. Ai şansa să îţi mai modelezi o dată destinul, fără a avea restricţii, îngrădiri, frici, demoni sau coşmaruri. Nu ni se dau multe şanse pentru asta, avem un număr limitat şi nici nu avem unde cere un bonus dacă rămânem fără.
Când spui că viaţa nu mai are surprize, apare cea mai mare dintre toate: TU. Te bucuri sau nu? Poţi să îţi foloseşti şansa sau te arunci în frica necunoașterii şi laşi apele netulburate? Nu ştii ce va fi. Dar ştii că poţi schimba tot ceea ce aveai. Îţi poţi juca mâna cu mare artă. Poţi câştiga potul cel mare: VIAŢA. Nu uita să îi mulţumeşti pentru asta. Cui? Oricui.
Diana.
Serile irlandeze la Clubul Țăranului Român
Formația Shannon și dansatorii Irish Way vor susține miercuri, 25 Noiembrie de la 8 seara ultimul spectacol comun în acest an din cadrul Serilor Irlandeze la Clubul Țăranului Român în București, de pe Str. Monetăriei nr. 2. Cu aceasta ocazie scena va fi largită astfel încât și publicul să poată participa activ la însușirea unor pași de bază din dansul irlandez.
Evenimentele sunt organizate prin colaborarea Asociației Culturale Româno-Irlandeze cu Asociația de Dans Irlandez Irish Way.
Intrarea va costa 20 lei iar elevii și studenții beneficiază de un preț special de 15 lei.
Următorul eveniment din această serie va avea loc duminică, 13 Decembrie, orele 20, cand trupa Shannon va prezenta la Clubul Țăranului Român un program special de colinde, cântece și dansuri irlandeze.
Turul întâi al pantalonului
La Şcoala de Vară ce are loc la Mamaia, tinerii liberali s-au înşirat şi au dansat precum pinguinii.
Gurile rele şi nasurile desfundate susţin că tinerii penelişti au executat acest dans cu concursul pantalonilor care le atârnau foarte aproape de pământ.
Un cal la Metallica
Weekend-ul trecut am avut stupoarea sa descopar ca posed un puternic nucleu cleptoman. Nu, n-am furat bani, bibelouri cu berze intr-un picior sau mileuri de marimi mici si medii de pe televizoarele vecinelor gospodine, si n-am furat nici meseria de smecher, cu tot cu bratara de aur, a vreunui baiat valabil posesor de BMW. Tanti-n alb intr-un picior, ghici mireasa ce-i? “Doi, zece… doi, zece… s-a furat mireasa!”. Exact! Am furat mireasa. Grupul conspirativ “Unde pentru microunde”, sub indrumarea atenta a unui expert al genului, ce a coordonat operatiunea din umbra, a bifat prima victima in randul proaspetelor neveste.
Trebuie sa precizez ca adevaratii artizani ai furtului de mireasa (cei care au asigurat filajul 24 din 2 ore, cei care au profitat de momentul de neatentie al lui ginerica, dar si al celuilalt grup interesat in rapirea subiectului, si nu in ultimul rand, cei care au sustras victima efectiv din somptuasa locatie, direct pe usa din fata si nu prin fundul vreunui tunel ferit de ochii vigilenti ai lumii) au fost doar doi dintre camarazii mei conspirativi. Unul dintre ei, un cal vorbitor, maestru al deghizarilor, a ales a se deghiza, in noaptea actiunii, intr-un mare dansator, galopand pe rand sarbele si luand la trap toate batutele eliberate din boxe in arena de dans.
Agentul Je (adica lă… Bi-lă) a lasat sticla de guler si a luat microfonul de coada cand a venit vremea rascumpararii. Deci, dupa ce s-au incheiat tratativele, m-am simtit ca Mircea Geoana. Si cand am afirmat asta, cu siguranta m-am referit la senzatia indusa de zecile de blituri atintite asupra mea, ca asupra unui om ce e luat in serios. O sa intram in istoria nuntii ca fiind cei care au deranjat valsul. 1,2,3… 1,2,3…
Odata cu incheierea negocierilor, care au curs intr-un singur sens – adica “zi ba ce dai ca sa acceptam oricum”, s-a facut si primul pas in vederea realizarii unei premiere absolute in randul cabalinelor iubitoare de muzica rock. Suntem pe cale, pe carare sau pe ulita, sa vedem primul cal pe gazon, la un concert Metallica. Multumim lui ginerica pentru epatarea aripei sensibile si uram calului sute de metri patrati de gazon mestecabil si note cat mai inalte si de cat mai buna calitate.
Inca o data, casa de piatra mirilor si cuibusor plin de nebunii!
PS: multumesc calului pentru privilegiul de a ma fi purtat in calarea-i si atunci cand i-a rapit mult ravnitul autograf lui Fuego, marea aparitie a serii, care a surclasat deloc misterioasa disparitie a miresei. “Toata lumea danseaza cu mineeee Tu ai zice sa dansam amandoi”.