Suntem în Decembrie 2008. Mai exact, 22 Decembrie 2008. Acum nouăsprezece ani se dărâma un regim jignitor pentru orice naţiune. Spontan sau nu, protestul popular a reuşit scrierea unui alt capitol din istoria României, sângele întins peste străzile martore acestui eveniment fiind pecetea rămasă pentru urmaşi. Indiferent care a fost scenariul de bază al mutării politice din Decembrie 1989, cert este că orizontul poporului a căpătat altă culoare. Durerea a devenit speranţă. Cei care şi-au jelit morţii, fie atunci, fie în perioada neagră a regimului comunist, au renăscut privind către şansa copiilor încă neatinşi de plaga dictaturii.
Suntem în 22 Decembrie 2008. Ion Iliescu, primul preşedinte al României „libere” a participat, alături de alţi români, la comemorarea eroilor căzuţi pentru libertate acum nouăsprezece ani. A fost huiduit şi lovit cu ouă de un bătrân, după ce ieri a primit o rafală de monede. Gestul, condamnabil în opinia unora, a stârnit, probabil, o umbră de satisfacţie în sufletul altora. Nu sunt în măsură să judec incidentul. Este definitoriu pentru PSD-ist, în schimb, răspunsul dat de fostul preşedinte: „…este opera unor dezaxaţi care trebuie ignoraţi. Este ura tâmpită a unor oameni lipsiţi de cultură, lipsiţi de moralitate elementară şi de respect”. Stimate domn, să ne gândim un moment cum a tratat aceşti „dezaxaţi” regimul care v-a crescut pe dumneavoastră. Regimul în care v-aţi format convingerile şi în timpul căruia aţi pus semnătura pe documentele ce declanşau distrugerea de vieţi. Să ne gândim la „ura tâmpită” faţă de valorile anticomuniste, faţă de cultură, faţă de opinii individuale. Să privim moralitatea torţionarilor, a poliţiei politice, a întregii nomenclaturi. Să ne amintim de lipsa de cultură, fapt care a dus la cretinizarea unei naţiuni întregi. Şi, nu în ultimul rând, haideţi să ne gândim la ignoranţa faţă de morţii din Decembrie ’89, aşa cum aţi construit-o dumneavoastră. De ce nu aveţi onoarea să nu mai întinaţi idealurile tinerilor de atunci ? Când veţi sfârşi, domnule Iliescu ?
Suntem în 22 Decembrie 2008. În urmă cu aproape o lună au avut loc alegeri. Alegeri libere, aşa cum se întâmplă de nouăsprezece ani în România. Aşa cum şi-au dorit oamenii ieşiţi în stradă în Decembrie 1989. România de azi nu seamănă cu cea de acum aproape două decenii, asta-i clar. În schimb, tumoarea a rămas aceeaşi, manifestându-se sub forme din ce în ce mai odioase. Iar leacul împotriva sa va fi cea mai bună ofrandă adusă eroilor comemoraţi zilele acestea.
Exerciţiu involuntar de sinceritate al lui Mircea Badea
Câinele de pază al „democraţiei” motăneşti, adică Mircea Badea, a avut iar un exces de zel în bătălia pe care o duce împotriva lui Traian Băsescu. De această dată, dumnealui a urmat exemplul jurnalistului Muntandar al-Zaidi, cel care şi-a aruncat şoşonii după George Bush. Bineînţeles, scena gândită de Mircică a fost una imaginară, în sensul că „dihorii” săi au fost aruncaţi simbolic, către un Traian Băsescu închipuit după ecran. Motivele care stau la baza acestei manifestări sunt cunoscute şi nu are rost să fie amintite aici.
Una peste alta, personajul angajat în reţeaua de Antene nu vede cu ochi buni viitorul spaţiului său de emisie, cel puţin nu în cadrul aceluiaşi trust. De altfel, pe blog-ul său, Badea bate nişte aluzii vis-a-vis de această chestiune, cauza fiind, printre altele, alianţa politică născută în aceste zile. Haide, bre nea Mircea, păi de ce ai motive de panică ? Ce legătură are politicul cu presa ? Sau, mă rog, ce legătură are politicul cu presa lui nea Voiculescu ? Şeful tău e un om corect, obiectiv şi nu intervine în colorarea opiniilor matale şi ale colegilor matale, nu ? Că dacă era aşa, sigur te luai şi de el şi-l dădeai de pământ…Care-i treaba, de fapt ? Aaa, spui că ţi-e frică de îngrădirile care ar putea să apară de acum înainte, că, vezi Doamne, presa îşi va pierde din drepturi şi că emisiunea pe care o faci tu de patru ani „cu chinuri” va intra în proces de alterare. Păi, stai un pic…Despre ce alterare vorbeşti ? Nu o să mai poţi a-ţi arunca năduful peste Băselu şi gloata sa ? De ce ? Cine te va opri ? Şeful tău…? Pentru că este în coaliţia de la putere acum ? Vezi, involuntar ai recunoscut…Pentru că dacă ţi-e frică de schimbarea de direcţie a sudălmilor matale doar pentru că Dănuţ intră la putere înseamnă că (până) acum, fiind membru al opoziţiei, patronul îţi trimitea mesaje cu un alt parfum. Parfum pe care pantofiorii tăi de frustrat l-au degajat cu brio către ţinta dictată tot de şeful tău. Şi chiar aşa, de ce ţi-e frică ? Mai sunt şi alţii de înjurat, acum în opoziţie, care-i problema ? Sau, fără să-ţi dai seama, ai început să o iei personal ?
Nu (mai) sunt un fan al preşedintelui României. Şi este foarte bine că oamenii politici, în general, sunt călcaţi în picioare de către jurnalişti (cu siguranţă merită toţi). Eu sunt de părere că ar trebui admonestaţi grobian de tot poporul, însă acesta este un alt subiect. Mă îngrijorează faptul că în România lui 2008 nu există presă independentă. Şi îmi creşte tensiunea observând acest fenomen, mai ales acum, la comemorarea morţilor din decembrie 1989. Sângele apă nu se face, la fel cum morţii sunt cu morţii iar viii sunt cu viii. Este deosebit de trist faptul că morţii de la „revoluţie” sunt degeaba, dacă privim din acest punct de vedere. Cine lecturează printre rândurile jurnalismului românesc, vede limpede slugărnicia afişată politic. Iar Mircea Badea, prin temerile sale, tocmai a demonstrat acest lucru.