Aseară am asistat la marele derby al României la fotbal, aşa cum l-a definit toată suflarea microbistă românească. Steaua-Dinamo a fost, cel puţin pentru o seară, punctul de atracţie maxim pentru devoratorul de fotbal român după ce, în săptămâna ce tocmai se încheia, patru echipe din România luau drumul grupelor Europe League.
Meciul a beneficiat de o audienţă maximă în tribune, stadionul fiind aproape plin. Publicul avea în faţă un Dinamo care se întorsese din Cehia direct în istoria clubului din Ştefan cel Mare, după ce realizase o calificare pe care Borcea nu o vedea nici în cele mai umede vise ale sale. Fanii stelişti (dar nu numai ei) tocmai pe oboseala şi euforia survenite acestei calificări mizau în derby, în sensul unei victorii fără probleme a Stelei. La o analiză mai în detaliu, nu acesta ar fi fost, însă, scenariul real. Dinamoviştii erau pe val, se împăcaseră cu suporterii, cu patronii, cu nevestele, cu ei înşişi, cu alte cuvinte puteau bifa încă o victorie importantă într-un timp scurt. Steaua, moral simţindu-se la rândul ei bine pentru că venea după o serie de victorii în cupele europene, nu era totuşi pe un trend crescător, neregăsindu-şi încă jocul valoric, mai ales că europarlamentarul machidon a pornit seria de admonestări la adresa celor care, chipurile, îşi bat joc de banii lui albi băgaţi la echipă. Sanchi.
Şi iată că fluieraşul italian, venit la cererea conducătorilor celor două cluburi, a dat startul meciului care marca o nouă confruntare între echipele româneşti care nu au simţit niciodată mirosul din liga a doua. Gazonul, similar cu resturile rămase după concertul Madonnei în parc Izvor, a pus probleme jucătorilor, chiar dacă tehnica nu le-ar fi ieşit pe urechi nici pe o suprafaţă de joc perfectă. Încă din primele zece minute s-a văzut care va fi cursul jocului, respectiv unul anost, lipsit de veleităţi, imaginaţie sau vreo schemă de joc bine lucrată. Golul lui Tamaş a picat destul de repede, când jucătorii erau încă buimaci, dezmorţind galeria dinamovistă care „se zgâlţâia de bucurie”, după spusele comentatorului. Probabil băieţii erau conectaţi la gardul electric al peluzei. Repriza a continuat în acelaşi ritm nesusţinut de cele două echipe, poate un pic mai spre poarta lui Dinamo dar fără a da vreo senzaţie de preinfarct spectatorilor.
În a doua parte a jocului antrenorii au început să umble la foaia cu rezerve, pentru a vedea ce jucători au doar o notă în acest trimestru şi, astfel, să-i scoată la lecţie. Mutările nu au adus rezultatul scontat, în special pentru Steaua, care nu a reuşit sub nicio formă să treacă de o apărare îmbâcsită a lui Dinamo, avândul turn de control pe N’Doye, prezent peste tot. Bănel, ca de obicei, a alergat în lungul şi-n latul terenului, arzând şi mai mult gazonul, dar fără a avea vreo finalitate legată de ceea ce se juca, adică fotbal. Nimeni de remarcat în mod special, în ton cu jocul până la urmă.
S-a dus şi acest dery, urmează naţionala după care încep focurile grupelor pentru echipele de club. De rămas rămân tot Mitică, Sandu, Borcea, Gigi şi alţii asemenea lor. De aia nu o să avem în secolul acesta vreo performanţă notabilă în Europa.
