O vizită la Dirty Harry’s Irish Pub

   Gata, a început vânzoleala. Cum au apărut primele raze de soare mai pătimaşe, dorinţele de colindat prin parc şi apoi pe la birt s-au înmulţit. Cum parc în timpul serviciului nu se poate (mă rog, pentru oamenii decenţi), rămâne doar cârciuma de după muncă. Sau cârciuma din drum.

   Am nimerit într-una din zilele trecute la Dirty Harry’s Irish Pub, aflat undeva pe strada Franceză, în centrul vechi şi ponosit al Bucureştiului. Localul este (re)deschis de curând şi arată, evident, ca nou-nouţ. Şi chiar aşa miroase. Dispus pe trei nivele, etaj, parter şi subsol, destul de spaţios şi bine aerisit. Partea de sus este un pic mai mică decât cea de jos şi decorată mai spre cârciumă irlandeză, că doar tot românul o arde prin irish-pub-uri acum. Subsolul, tip arcadă, spaţios şi el, arată mai către o combinaţie de medieval, irish şi câte un strop de românesc. Mobilierul este din lemn, pereţii sunt jumătate patinaţi, jumătate cu decor cărămidă şi lambriuri, purtând din loc în loc tablouri cu papagli şi bere. Atmosfera, în general, caldă şi ospitalieră, luminată decent. Fapt pe care mi l-au arătat şi don’şoarele care serveau pe acolo. La etaj nu am mai ajuns…

 

1

   Că veni vorba de servit, păi să consumăm ceva. Bere, vin, cocktail-uri, mâncare. Şi nota la final. Dar ce putem avea pe notă? Un Tuborg draught, de exemplu, la 6 lei, de amăgeală căci Carlsberg-ul la 0.33 l este 9 lei. Pentru doamne, domnişoare şi Cătălin Botezatu găsim Coca-Cola la 7 lei/250 ml sau un cocktail nonalcoolic la 12 lei. Meniul conţine şi salate, supe sau minuturi pentru beţivii rafinaţi care nu se pot manifesta fără să arunce unul sau două boluri alimentare pe gât.

 

2

   Dirty Harry’s Irish Pub este ok de vizitat, chiar dacă preţurile sunt un pic peste medie. Muzica pare în regulă (noi am fost atacaţi cu ceva U2) şi am înţeles că în week-end-uri se bagă ceva muzică live iar în cursul săptămânii, la un moment dat, clienţii poa’ să ragă în microfon în sistem karaoke. Se fumează,  nu există wirelless iar toaletele sunt numai bune de folosit. Aşteptăm cu nerăbdare terasa. All right, boy!

 

3