Disputa pentru preşedintele junior

• Politica e un pornostar, Promo •

Arealul politic autohton este unul plin de surprize. Mai ales în momentele acestea, când alegerile prezidenţiale sunt la o aruncătură de băţ iar candidaţii, în loc să-şi vadă fiecare de  aruncarea la ţintă, nu mai ştiu cum să şi-l aplice unul altuia pe spinare.

Să luăm spre exemplu ce se hotărâse astăzi între favoriţii la titlul prezidenţial. Carevasăzică, mult aşteptata confruntare electorală care obişnuia să pună toţi candidaţii faţă în faţă, s-ar putea să capete acest scrutin o altă dimensiune. O dimensiune mai restrânsă. Uite-aşa, anul acesta, marea finală s-ar putea disputa doar între primii clasaţi în sondaje (la ora editării, Traian Băsescu îşi anunţase deja absenţa). Şi ca să nu se mai işte chipurile discuţii pe tema defavorizării celorlalţi candidaţi, s-a hotărât şi organizarea unei finale mai mici în care „juniorii” să se confrunte în voie.

Adică exact un fel de mă copii, ia luaţi-vă voi jucăriile şi mergeţi în altă parte de vă jucaţi de-a preşedintele că noi avem aici de discutat lucruri serioase, aşa cum discută oamenii mari.

Făcând abstracţie de nota discriminatorie a acestui demers, e aproape imposibil de omis situaţia penibilă în care sunt aruncaţi candidaţii „de umplutură”. Despre ce-or să discute respectivii acolo? Despre ce-or să facă ei când vor ajunge mari? Despre posibilităţile de accedere în grupa mare? Despre cât de răi sunt oamenii mari? Sau despre cum vor da ei, din puţinul lor de 1%, săracilor?

Ce ştim deja în mod cert, este că peremistul Corneliul Vadim Tudor va pierde iarăşi alegerile, pentru că, nu-i aşa, dumnealui va fi din nou fraudat.

Discriminarea corectitudinii politice

• Aberația de intelect, Promo •

discriminationNu vă simţiţi discriminaţi când nu puteţi discrimina? Adică de ce să nu îi pot spune unui homosexual, pârţar, poponică, poponar, etc? De ce să nu pot spune unei femei proastă, fustă, pizdă, etc? Sau unui bărbat pulărău, pulică, lache, etc? Nu mă înţelegeţi greşit. Nu folosesc cuvintele astea decât extrem de rar şi de obicei când beau prea mult sau sunt nervos şi continenţa verbală are de suferit. Însă ceea ce îmi pare stupid este faptul că încercăm să oprim discriminarea de orice fel prin instituţionalizarea discriminării şi impunerea ei cu forţa. Nu vi se pare că suntem nişte actori proşti într-o ecranizare stupidă a cărţii 1984 de Orwell? Această restricţie a opţiunilor de verbalizare nu îmi pare benefică nici discriminatorului şi nici discriminatului. În nici un caz în care se impune o anumită conduită, cel care are de suportat acea impunere nu îşi schimbă mentalitatea şi nici optica asupra celuilalt. Politica pumnului în gură pe care o aplică cel care discriminează devine astfel reciprocă iar cel discriminat aplică aceeaşi metodă idioată de raportare la celălalt. Nu cred că aceasta este calea prin care se poate schimba mentalitatea şi, indirect, o societate.

Ceea ce voi comenta mai departe este doar un exemplu care poate fi aplicabil oricărui tip de discriminare. Dacă eu privesc homosexualitatea ca pe ceva dezgustător, nefiresc sau îmi pare o prelungire a jocului cu puţa în nisip din copilărie, aceasta este viziunea mea asupra vieţii şi asupra fenomenelor şi evenimentelor pe care le regăsesc pe parcursul ei. Sunt deschis şi doresc să cunosc şi optica altor oameni asupra acestor evenimente. Din păcate nu am auzit nici un argument sau o idee revelatoare a unui gay care să mă facă să înţeleg fenomenul respectiv. Cel mai des aud că gayii sunt normali pentru că aşa simt ei, pentru că e alegerea lor, că nu trebuie blamaţi, nu e o boală ci este ceva ereditar. Din păcate nu pot să nu observ că acestea nu sunt argumente. Poziţia gayilor din România, este fie una defensivă de afirmare a eredităţii homosexualităţii, fie una agresivă de impunere a unui nou model de vocabular mai puţin discriminatoriu la adresa lor. Din păcate nu se înţelege că indiferent de vocabular, raportarea cetăţeanului la homosexualitate va fi aceeaşi atâta timp fenomenul nu este înţeles. Sensibilizarea populaţiei nu se face prin gay-fest-uri unde apar tot felul de ciudaţi care îşi dau în petec. Dacă cei discriminaţi, în acest caz gayii doresc să fie luaţi în serios trebuie să se comporte ca atare. Deschiderea către dialog trebuie să fie susţinută şi mediatizată astfel încât oamenii să devină conştienţi de problemele pe care le întâmpină această comunitate. De exemplu nu mi se pare normal ca homosexualii să nu poată moşteni bunurile partenerului de viaţă doar pentru că nu este acceptată căsătoria între partenerii de acelaşi sex. Mie personal mi se pare de tot râsul un astfel de eveniment, însă cred că indiferent de opţiunea noastră sexuală trebuie să avem aceleaşi drepturi. În acest caz, cred că cetăţeanul de rând nici nu înţelege că este vorba doar de o căsătorie civilă şi nu de una religioasă.

Un lucru care mă frapează este faptul că opinia mea îşi pierde din valoare la nivel instituţional. Dacă nu sunt pro gay înseamnă că sunt împotrivă. Glumele mele, deşi proaste, constituie opinia mea personală care nu îmi poate fi îngrădită de nimeni. Dacă spoiesc opinia cu un alt fel de vocabular nu fac decât să creez o falsă imagine a societăţii în care trăiesc. Ambele părţi au dreptul să fie respectate. Prin respectarea opiniilor se presupune că acorzi şi dreptul la exprimarea opiniei. Din păcate bunul simţ în raportarea cu celălalt nu poate fi condiţionat prin norme legale. Acestea nu fac decât să restricţioneze conduita celor care deţin deja bunul simţ. Dacă dorim bun simţ în raportarea dintre oameni trebuie să recunoaştem că acesta va fi obţinut numai prin discuţii deschise şi prin înţelegerea fiecărui grup sau comunităţi care se află în situaţii discriminatorii. Dacă discuţia responsabilă lipseşte, efectele unei legislaţii vor fi temporare sau vor lipsi cu desăvârşire. Dacă dorim bun simţ acolo unde nu există trebuie să ne adaptăm mesajul pentru respectivele personaje. Bunul simţ există deja în salon dar cu siguranţă nu există în stradă.

Cât de neagră-i cioara fără pene?

• Frustrări din cartier, Promo •

Tatăl meu este total împotriva ţiganilor. Îi urăşte deşi unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, plecat dintre noi, a fost ţigan. Nea Sandu era un nene cu un bun simţ pe care până şi receptivitatea mea infantilă o putea sesiza.

Bătrânul meu urăşte declarat ţiganii. Încă de mic mi-a fost dat să-l aud invocându-l pe Antonescu atunci când un infractor mai tuciuriu era prezentat la televizor. Deseori spunea: Toţi ţiganii sunt nişte hoţi, mai puţin ăia lăutari. Ăia sunt cinstiţi. Într-un fel era şi normal să conchidă lucrul acesta. Renumele său de fost toboşar de salon l-a găsit de nenumărate ori şi în postura unor şedinţe de „jamming” pe la nunţi alături de şamani tuciurii ai acordeonului.

Bătrânul meu e declarat împotriva ţiganilor. Şi parcă tocmai de aceea întâmplarea a făcut ca odată, după ce furia galbenă – maşina de familie – a rămas fără motor în timpul unei expediţii pe drumuri abrupte şi sinuoase, când eram cu toţii storşi de vlagă de la atâta împins în pantă, un cetăţean mai închis la culoare, ţigan vădit la origini, să oprească şi să ne dea o mână de ajutor pentru a scoate dacia înecată la liman. I-a mulţumit individului, după care ne-a spus aproape convins: ăsta era arab, nu era ţigan.

Bătrânul meu nu tolerează ţiganii. Dar într-o zi l-am surprins la poartă ajutând un ţigan amărât să-şi umfle roţile de la căruţă pentru ca nefericitul să poată ajunge cu puradeii acasă, până să se întunece.

Ştiţi deja că bătrânul meu nu acceptă ţiganii dar viaţa îi rezervă mereu surprize. Ajuns pe un pat de spital al secţiei ORL, Albano, unul din colegii de salon, un ţigan bătut cum rar mi-a fost dat să văd (probabil o reglare de conturi), a fost cel care în lipsa unui membru al familiei a avut grijă de el într-o situaţie ce s-a complicat peste noapte. Tot Albano a fost cel care a pus mâna pe telefonul sunând în disperare şi mi-a spus: “Alexandre, să vii încoace că tac-tu nu e bine, mă”.

E clar că tatăl meu are ceva cu ţiganii. Fapt pentru care într-o zi l-am rugat să-mi răspundă la o întrebare simplă: Ia zi mă, dacă ai şti că din ordinul tău direct toţi ţiganii ar fi exterminaţi, te-ar lăsa conştiinţa să spui << da, omorâţi-i!>>? A ezitat să răspundă. Era şi normal, tatăl meu nu este un criminal. E doar unul dintre nu puţinii dezamăgiţi care aruncă toate relele în cârca unei minorităţi nenorocite de soartă.

Inegalitatea dintre sexe, discriminarea Dracului!

• Brusturi media •

Din Libertatea aflăm că ”discriminarea sexuală trece de limitele lumii pământeşti şi ajunge până la porţile iadului”. Bă, ai dracu’ rău ăştia de la Libertatea. Cum le află ei pe toate… Să sesizeze dom’le cineva Instanţa Supremă!
De ce spun ei lucrul acesta!?… Pentru că “noi reguli au fost impuse chiar şi în iad (ca să vezi a dracu’ reformă…), unde, susţin cercetătorii (care cercetători, nene? vrăjitorii? ocultiştii? magicienii? nobelişti? parcă îmi şi imaginez un grup de ochelarişti chimişti în halate albe deducând coeficienţi de discriminare sexuală sau grade de misoginism la temperaturi ridicate, caracteristice iadului), există două porţi separate, una pentru femei şi alta pentru bărbaţi”.
Drept urmare, şi “pedepsele sunt diferite: sufletele bărbaţilor păcătoşi sunt arse în flăcările iadului, iar cele ale femeilor sunt trase pe roţi imense”. Aha! Deci aici e chiţibuşul! În loc să se desfete în băi cu smoală clocotită, femeile sunt trase cu cruzime pe roţi imense. În acest sens îi sfătuim pe cei de la Libertatea să solicite înfiinţarea unei asociaţii postume care să militeze pentru drepturile femeii dracului. Este de-a dreptul revoltător să ţi se aplice un asemenea tratament, când poţi bine mersi să arzi în flăcările iadului pentru eternitate.
Acuma stau şi mă întreb de unde morţii mă-sii a avut autorul inepţiilor de mai sus toate aceste informaţii? Cu siguranţă nu de la Vatican. Şi mai am o întrebare: pe ce poartă va intra Naomi în cazul în care va fi o fată rea – sau rău, nici eu nu sunt sigur…?