Iaca, mă durea mai ieri un pic de lene si, din lipsă de neavând ce face, zic să mai iau si eu un pic la pas coclaurile virtuale ale unui oarecare site de socializare, să văd ce oameni mai descoperim, ce gânduri mai găsim pierdute pe la colturi… de-astea… Până una alta, reusisem să mă plictisesc si mai rău, gândurile fiind, pare-se, intr-un fel de concediu: multe profile doar cu una-două pozne, fără nici un blog, fără nici un play-list, aproape fără mai de nimic.
Si tot răsfoind eu aşa, dau de câteva rânduri… Le citesc, scot un „DOOH” în minte şi trec mai departe. Îmi pare rău că am uitat profilul, să fi dat acu citatul exact. Că mi-a rămas „ideea” pe cortex. Si mi-am dat seama că, de fapt, mă mănâncă buricele degetelor să fac un comentariu. Ceva mai amplu decât cele câteva rânduri care ziceau cam aşa: „Femeile îşi doresc respect, atenţie, dăruire. Bărbaţii ce îşi doresc? Aştept opiniile voastre” . Bine, e posibil să nu fi fost chiar „respect, atenţie, dăruire”. Posibil să fi fost si ceva „iubire” p-acolo. Poate că în loc de „dăruire” era „dedicare”. Oricum, aţi prins ideea! Găsiţi cuvinte din aceeaşi familie semantică, alegeţi oricare trei şi veţi avea o imagine destul de exactă a mesajului.
Păi, în primul rând, stau şi mă gândesc că am fost ditai dobitocul să trec aşa de simplu pe lângă o persoană care a reuşit să sintetizeze în trei cuvinte una din marile enigme ale omenirii. Vă daţi seama că am trecut ca un ignorant ordinar pe lângă cineva care ŞTIA ce îşi doresc femeile??? Cum, să fie atât de simplu? Adică…. Sigur-sigur? Doar atât? Şi gata?
Acu’, na! Am pierdut momentul unei adevărate revelaţii… Trebuie să trec mai departe şi să încerc cumva să trăiesc cu gândul acestei vinovăţii…
Bun! Mai departe: ce îşi doresc bărbaţii!
Păi… ăăă… hmmm… ăăă… să-mi bag picioarele dacă ştiu!

Cred că o maseuză thailandeză care să ştie să facă nişte sandwish-uri delicioase şi care să nu uite să alimenteze frigiderul cu bere/vin/gin&co (după gustul şi asemănarea bărbatului), care, dacă nu ştie să calce, să aibă grijă să ia la timp cămăşile şi pantalonii de la curăţătorie, care să se retragă fără să se supere când vine haita companionilor de chermeze şi care, bineînţeles, să aibă carnet pentru a conduce la întoarcerea acasă de la diferite momente de rătăciri bahice.

Nu? Greşesc?

Păăăiii….ăăă…atunci poate să-şi dorească un tablou bucolic, cu o făptură gingaşă alături, căreia să i se dedice trup şi suflet, care să-l împlinească într-atât încât, alături de ea să uite că vorbise cu vechii lui prieteni să iasă la un pahar de vorbă în oraş… Să nu uităm bineînţeles că bucuria sublimă în acest tablou e dată de momentele când reuşeşte să-i facă arareori, măcar zilnic, o mică surpriză care să-i aprindă ei în ochi luminiţe şi să rostească cu o înduioşătoare încântare: “VAAAAIII !!!” sau “OOOOO”…
Nici aşa? Să fie vorba oare de respect, atenţie şi dăruire? Nu, asta cred că e cea mai imposibilă variantă. Cum să-şi dorească un bărbat aşa ceva? Nu, n-are cum! Nici un porc, nici un ingenuu nu poate cere aşa ceva!
Băi, hai că mă opresc, că simt că mă aberez deja prea mult. Cum ‘mnezeii mă-sii, în ziua de azi mai mult ca oricând, să ai pretenţia că ştii “ce-şi doresc femeile” şi să aştepţi răspuns la întrebarea “ce-şi doresc bărbaţii”? Cum, după atâtea cărţi scrise despre personalitatea omului, după munţii de creaţii de toate felurile şi varietatea de religii care atestă într-un mod fără echivoc o fenomenală diversitate a umanităţii, să ştii cum să exprimi în trei cuvinte ceea ce vrem cu toţii. Fără echivoc. Un truism.

==

Am aruncat rândurile de mai sus pe respectivul site… Şi oamenii au venit cu oaresce idei. Cum că, de exemplu, nu contează să ştii ce vrei, ci să recunoşti acel ceva când îl întâlneşti. Sau că e cazul să consideri o coincidentă fericită să vrei ce vrea si celălalt.

Mda. Tot soiul de truisme. După chipul, imaginaţia şi experienţa fiecăruia.

Dar să ŞTII că … ei, na! Şi tocmai „respect”. Şi „atenţie”. Şi…

Doohhh!!!

Dunăre