Stan Tookie – violenţă versus pace

Sătul de filmele siropoase împinse pe gâtul audiovizualului, am avut ocazia şi plăcerea de a viziona, cedând sfaturilor unui prieten, o poveste pe cât de reală, pe atât de cutremurătoare : Redemption – The Stan Tookie Story. Filmul ,regizat de Vondie Curtis-Hall, cunoscut cinefililor strict pentru roluri secundare din multe seriale de acţiune americane, urmăreşte toate etapele vieţii lui Stan Tookie Williams III ( în film interpretat extraordinar de Jamie Foxx).

Bun, cine este Stan Tookie vă veţi întreba? A fost un tânăr afro-american, născut în New Orleans, fondatorul primei şi celei mai puternice şi violente găşti din istoria americii denumită „Crips”.

Începutul filmului, acţiunea se pretrece  la finele anului 2004, evocă încercarea disperată a unei jurnaliste, Barbara Becnel, de a găsi o modalitate de a „rupe gura târgului” cu un articol despre găşti. Firul poveştii o duce către un singur nume : Stan Tookie, nume pronunţat cu mândrie dar şi cu teamă de majoritatea gangsterilor intervievaţi. Surprinsă de acest fapt, ea află că persoana care era pe buzele tuturor este închisă, din 1979 pentru multiple omucideri, şi condamnată la moarte într-un penitenciar de maximă siguranţă din California. Încearcă să-l contacteze în scopul obţinerii unui interviu cu el dar este refuzată de nenumărate ori. Într-un final Stan acceptă, cei doi se întălnesc în timpul orelor de vizită, moment în care Barbara realizează faptul că Tookie este un om diferit faţă de ce îşi închipuise ea, inteligent, un adevărat orator, cu o putere de convingere ieşită din comun. Căpătând  încredere în jurnalistă, Stan îşi deschide sufletul, oferindu-i acesteia o poveste de viaţă, un articol complet şi captivant. Cuprins de remuşcări faţă de ce construise în adolescenţă, Tookie porneşte o serie de acţiuni menite să împiedice tinerii să intre în găşti de cartier, acţiuni finalizate printr-o serie de cărţi pentru copii (acestea au avut un impact foarte puternic şi pozitiv la nivel global) şi numeroase monoloage din spatele gratiilor. Pentru aceste lucruri a fost propus pentru premiul Nobel pentru pace şi pentru literatură în anul 2005 de către multe nume cu rezonantă mondială. Un moment cu o încărcătură specială este reletat în film, un lucru neştiut până atunci şi anume vizita soţiei lui Nelson Mandela care a venit să-i mulţumească pentru cărţile scrise şi, de asemenea, să-i semneze una din cărţi pentru soţul ei.

Filmul este captivant, surprinzând drumul spre mântuire a unui condamnat la moarte. Recomand această dramă tuturor persoanelor care vor să cunoască viaţa unui om ce a trecut din sfera violenţei în cea a păcii.


The soloist – puţină muzică în drama vieţii

Am avut ocazia să vizionez zilele trecute un film, o dramă biografică, însiropată cu o puternică tentă muzicală,  care nu se încadrează total în tiparele hollywoodiene. Este vorba de „The soloist”, „Solistul” în traducere liberă. Joe Wright, un britanic din noul val cinematografic, după ce în 2007 a regizat excelent  „Atonement” a reuşit acum să transpună într-o manieră spumoasă o poveste reală din viaţa unui artist.

Este vorba despre Nathaniel Ayers Jr. ( interpretat în film de către Jamie Foxx), un muzician schizofrenic posesor al unui talent fabulos, fost student la Juilliard, ajuns să  trăiască pe străzile din Los Angeles.

În rolul secundar găsim un jurnalist al L.A. Times, Steve Lopez ( interpretat de către Robert Downey Jr.), presat de nevoia de a găsi idei pentru scrierile sale.

Cei doi se întâlnesc cu totul întâmplător, Lopez rămânând fascinat de muzica produsă de către vioara cu două corzi aproape rupte pe care le mângâia Nathaniel cu ajutorul unui băţ curăţat. Din acel moment totul se schimbă, jurnalistul găsindu-şi subiectul unor articole care vor influenţa un număr mare de persoane, incluzându-l aici şi pe primarul Los Angelesului. De asemenea începe să militeze pentru mai buna organizare a oficialităţilor in ceea ce priveşte problema principală a Los Angeles-ului, oamenii fără adăpost. Pentru Nathaniel se iveşte un sentiment de speranţă că va ajunge să cânte unde şi-a dorit dintotdeauna: Walt Disney Concert Hall; el ajunge să vadă în Lopez un adevărat salvator, mai presus de acest lucru un prieten.

Pe tot cuprinsul filmului te loveşti de situaţia dificilă a oamenilor fără adăpost, de lupta cu moartea repetată în fiecare zi. Veţi avea ocazia să admiraţi pasiunea pentru muzică a unui om amărât, dar şi încercările unei persoane normale, cu destule regrete, de a ajuta un bolnav psihic să se „pună pe picioare” şi să-şi îndeplinească visul.

Până la sfârşitul peliculei se formează o prietenie unică, una care le va schimba viaţa amândurora.

Recomand acest film tuturor celor care vor să scape de stresul cotidian într-o zi călduroasă de vară.