Şoc la Naţională: pâinea de pe partea dreaptă conţine E-uri periculoase!

Din ce în ce mai nemulţumiţi de rezultatele echipei naţionale, şefii F.R.F. au aflat în cele din urmă motivul pentru care jucătorii joacă atât de prost : pâinea care este de mâncat pe partea dreaptă, la fiecare meci, conţine E-uri foarte periculoase, unele cancerigene! Şi pâinea care este de mâncat pe partea stângă are E-uri dar acestea sunt cu mult mai puţin nocive.

Întrebat de ce nu au vrut să dezvăluie până acum acest lucru, Mutu a declarat pentru Ugerpres: „Ne era frică să rămânem fără pâine. Vedeţi şi dvs. cum e în ziua de azi. Aşa că nu trebuie să ratezi nicio ocazie. Stânga, dreapta, nu contează, important e ca pâinea să fie acolo, să profiţi de fiecare ocazie şi să te apuci s-o mănânci. Că e mai puţin coaptă, că e pave şi făina de pe ea îţi rămâne pe nas, n-are importanţă.”

Căpitanul Chivu a fost mai concis: „Nu mai funcţionează zicala Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-i-n ţara mea. Sau ceva de genul.. În fine, ideea e că pâinea e bună în orice ţară. Şi-n plus de asta, trebuie să ne mobilizăm, să jucăm exemplar, să profităm de orice oportunitate. Şi atunci, dacă suntem victorioşi, E-urile nocive or să se transforme în E-uri de la E foarte bine.”, citat tot de Ugerpres.

Antrenorul Lucescu a rămas surprins la aflarea acestei veşti. „Adevărul este că nici nu mă uitam după ce pâine este de mâncat pe teren. Sunt la dietă de ceva vreme şi am eliminat făinoasele din alimentaţie.”, a spus acesta.

Singurul care nu a părut speriat de E-urile din pâine a fost Torje:”Păi, ce are? E pâine, o iei şi gata. Spirtul de după meci cu ce-l filtrezi?”, s-a răstit acesta la ziarişti.

Scenele dinaintea furtunii demagogice

      Uitându-se pieziş către ceaţa de afară, T. vărsă o lacrimă în paharul îmbrăcat cu gheaţă şi licoare înţepătoare din palma sa. Gânduri peste gânduri îi zburau haotic prin minte, precum valurile învolburate ale mării. Întrebări, întrebări, întrebări dar niciun răspuns. Oare a ajuns la capătul puterilor? Cert este că a ajuns la fundul paharului…”Băiete, mai pune un rând…Şi lasă-mă singur apoi.” O broboană de sudoare se ascunse în manşeta mâinii drepte, aşa cum toţi cei care i-au fost cu adevărat mâna dreaptă s-au dat la stânga. „Dar oamenii, oamenii nu mai au slăbiciuni? Numai eu am?”. Răspunsul se încăpăţâna să rămână printre foile scrise caligrafic de către un grup de oameni cu slăbiciuni doar pentru bani…

   De cealaltă parte a oraşului, plimbându-se şcolăreşte printre mireasma proaspătă de cafea, M. îşi aranja tacticos cămaşa în pantaloni, aşa cum i-a atras întotdeauna atenţia doamna sa. Ajuns mai apoi în faţa dulapului, alese cu grijă o cravată cu a sa culoare preferată, care-i oferea de fiecare dată sentimentul unui taur în arenă. „Ah, să nu uit, să nu uit…Am repetat de o mie de ori, sper să nu uit.”. Privindu-se cu jind în oglindă, avu senzaţia că în spatele său rânjeau mişeleşte câteva feţe care i-au însoţit de ani buni drumul printre oamenii de rând. Tresări şi întoarse brusc privirea. Nu era nimeni. O picătură de sudoare îi pătă cămaşa proaspăt călcată şi apretată. „Uf, sper să se usuce. Nu am voie să greşesc!”

   T. găsi de cuviinţă să-şi lase acasă toate foile umplute cu bagaj de cunoştinţe mârşav. Văzându-şi chipul ridat printre picăturile de pe fereastră, se gândi o clipă că este destul de puternic încât să ţină piept oricărui duşman. „Oricum, sunt lucruri pe care le am de atâta vreme…Şi, chiar aşa, dacă sunt greşite?”. Înspăimântat deodată de acest gând, se simţi mai singur ca niciodată…Atâţia oameni, intraţi în hora sa multă vreme parcă fuseseră împrăştiaţi brusc precum ceaţa de soare. „Şi dacă…?”. Nu, cu siguranţă nu există varianta asta. Nu, lui nu i se poate întâmpla. Ce o să facă după aceea? Iarăşi departe de casă, de cei dragi, doar el şi poeziile sale? „NU!”, îşi spuse mai hotărât ca niciodată. În cele câteva minute de reverie deveni alt om. El trebuie să fie un lider. Pentru el şi pentru ceilalţi. Cu acest gând plecă spre confruntare.

   „Acum, că tot am băut cafeaua, o să par emoţionat. Uf, de ce am băut eu cafea? M-am luat după scorpie…”. Îşi mai repetă încă o dată ideile, să fie sigur că par ale lui. Puteau fi ale lui, de fapt, numai că alţii i-au luat-o înainte. Privindu-se cu nesaţ în oglindă, remarcă o scamă pe umărul drept. „Numai mizerii pe dreapta, tot timpul pe dreapta…”. O luă cu scârbă şi o aruncă pe geam, să fie sigur că nu-i mai invadează liniştea. Sacoul era în ordine, pixul cu nume celebru stătea pregătit la buzunarul interior iar cele câteva file cu înscris machiavelic aşteptau cuminţi în mapa de pe biroul de mahon. Doamna îi aruncă o ultimă privire serioasă, aranjându-i cravata aşa cum trebuie, apoi îi strânse mâna plină de energie. M. zâmbi îmbujorat şi se îndreptă spre uşă. Era fericit că (îi) venise momentul.

  

   …Peste câteva zile se va lăsa frigul. Iarna va fi mai gri ca niciodată, fără a ţine cont de licori, manşete, cămăşi apretate sau pixuri cu renume. Zăpada va acoperi tot mai greu mizeria unei lumi plecată spre pierzanie iar oamenii vor deveni din oi umbre. Biroul de mahon va rămâne, în schimb, la locul său, la fel cum paharul îmbrăcat cu gheaţă îşi va însoţi stăpânul. M. şi T. vor fi, inevitabil, feriţi de neplăcerea unui timp friguros.