Ţinta lor este durerea

Iată că a sosit sezonul rece, adică al gripelor aviară, porcină, canină sau cea pur românească, rezultată de la curentul rural al cârciumilor rămase fără lemne de foc. Ca atare, toată industria publicitară, automat, a scos din tolbă calupul de reclame la doftoriile menite să alunge avalanşa de muci şi meduze matinale ale poporului, luându-şi adio, pentru o perioadă, de la perechile de ţâţe unse cu creme antisolare.

Şi iată că zilele trecute mi-a fost atrasă atenţia de spotul publicitar al unui astfel de medicament. Deşi, în esenţă, toate pastilele pentru dureri de cap sau de gât se compun chimic din aceleaşi mizerii, numele face diferenţa. Adică nu ne mai place Paracetamol, preferăm Nurofen (care conţine, logic, Paracetamol). Ş.a.m.d. În schimb, parcă rămâi un pic pe gânduri când domnii sau doamnele în halat alb îţi recomandă MIG-400. Exact, un medicament pentru dureri de cap, a cărui reclamă TV am zărit-o de curând. Stau şi mă întreb cum au botezat inginerii chimişti produsul (că am tot încercat să combin iniţialele compuşilor dar nu iese ceva similar). Ori e vorba de de vreun creier luminat de la marketing, care, în general, fie e fan al aeronauticii ruseşti (poate chiar e de origine rusă), fie pur şi simplu scoate avioane după şedinţele de brain-storming.

Recomandăm, ca atare, companiilor farmaceutice să ţină cont de aceste asocieri de nume cu produsele medicamentoase. Dacă o simplă durere de cap este răpusă de un MIG (practic, durerea zboară), gândiţi-vă ce minuni poate face un KALAŞNIKOV în cazul durerilor de ficat (mai ales în cazul ficatului împuşcat de alcool) sau, mai bine, cum puteţi scăpa de diaree cu un HERCULES agăţat la timp (când, inevitabil, vă căcaţi în cantităţi industriale). Cu siguranţă, însă, şi asta ne-o poate confirma însuşi primul doctor al ţării, mahmureala trece numai şi numai cu o doză de BIRUINŢA.

Raze

   Pentru că s-a spart lampa. S-a trântit puternic de noptieră. S-a prelins în cioburi. Am călcat pe ele cu picioarele desculţe. Dar nu le mai simt. Fiecare ciob pătruns în corp a fost purtat în sus. Tot mai sus. Au trecut de genunchi, de ficat, de stomac. S-au oprit în inimă. Ciob dupa ciob. Unul mai mare decât celălalt. S-au regăsit. S-au reunit într-un glob de sticlă ce acum păzeşte cea mai preţioasă comoară. O izolează. Să nu mai simtă, să nu mai fie atinsă de pumni, de cuţite, de cuvinte. Doar razele mai pot străpunge.

   Plăcerea sadică a nisipului prins în pumn, care se scurge. E purtat de vânt. S-a transformat în praf de stele. Stele căzătoare.

   Plăcerea neagră a minciunii. A deziluziei. A hăului care absoarbe. A înșelaciunii amare. Plăcerea dulce a zâmbetului, a gheții care se topeşte de pe-un fir de iarbă. Un strop de apă. O picătură amară. O lacrimă tristă. O ultimă lacrimă.

   Durerea surdă a timpului. A vremii. A vântului aprig şi lin. A amurgului de plumb. A clepsidrei pe care nu o va mai întoarce nimeni.

   Durerea blândă a durerii. A rătăcirii, a uitării, a amintirii. A minţii, a trupului, a faptelor.

   Pentru că s-a spart lampa. E întuneric. Doar razele mai pot străpunge… din interior, în lumea de afară.

   Uneori, pentru că de cele mai multe ori să…

   Câteodată, pentru că o singură dată e de ajuns să…

 

   Mereu avem nevoie de raze.

 

Pinguinulfurios.

Georgică Atotştiutorul

Se ia un machedon, ca naţie, migrator drept mod de trai şi intelect. Vrea să ajungă bogat şi recunoscut peste tot. Reuşeşte să deţină o avere fabuloasă, nu se spune cum. Deşi el spune că a dobândit-o cu înverşunare de-a lungul anilor într-o manieră licită nimeni nu-l crede. Vrea să fie cunoscut. Nu poate reuşi prin desişul capitalei aşa că, precum oricare altă persoană de speţa lui ( citindu-se că el însuşi este  speţa, un model de urmat pentru alţii, un arhetip pur, creştin şi mândru), îşi pune lacăt olecuţă limbajului grobian şi încearcă o ghiduşie. Îi reuşeşte: deţine acum cel mai titrat club de fotbal din România cu o oarecare rezonanţă europeană. Îşi propune să ajungă preşedintele României, aruncă cu găleţi de lei în oameni amărâţi, clădeşte biserici căci el este un creştin adevărat. Lumea, clasa de jos, începe să pună botul dar nu prea poate să pună votul deoarece mulţi nu au buletin. Majoritatea îl citesc însă la fel de uşor ca pe o revistă de adulţi, îl simt, căci românul nu e prost, doar se complace. În termeni adecvaţi culturii urmate de acest personaj specific: prietene, când dai pomeni nu mai plăteşti dări. Îşi ia ţeapă la vot, reuşind totuşi să iasă în faţă, cum îşi dorea el, doar prin grandomanie şi prin grave palme date culturii generale ori gramaticii. Practic era modificat la mimică.

Deja şi la club treaba se împute, semifinala Uefa fiind în proporţie covârşitoare rodul muncii altora. Deodată i se arată Sfântul Gheorghe care îi sopteşte că de azi înainte patronul se va pricepe la fotbal mai bine decât toţi antrenorii şi fotbaliştii la un loc. Se bagă peste cei avizaţi în conducerea unui club, îi umileşte public, fotbaliştii sunt tocaţi mână după mână ca la Texas Hold’em. Aruncă mai mult noroi decât un pneu înnămolit. Simbolurile fotbalului românesc, nu numai cele steliste,  sunt călcate în picioare precum nişte pantofi de step. Publicul devine recalcitrant. Steaua cade voit, silită de monopolul conducătorului cu un deficit clar de sinapse. După cum aţi văzut o persoană rudimentară nu poate fi schimbată nici măcar prin încarcerare.

Singurul lucru bun privind această demitere a domnului Bergodi îl reprezintă faptul că o persoană i s-a opus, reuşind să-i dea peste bot. Viitorul este la fel de negru. Oricât ar încerca fanii să-l denigreze ei plătesc un bilet pentru a-i adresa injurii, rezultatul financiar fiind mereu în favoarea patronului. Cu atât mai mult trusturile de presă şi televiziune care, preluând modelul băştinaşilor, îi suflă în fund domnului în cauză doar-doar să mai scoată o dumă numai bună pentru audienţa provocată de duzina românească. Cum e posibil ca Becali să fie primul întrebat când este vorba de naţionala României, Dinamo sau Vaslui? Doar simplul fapt că el ne reprezintă în Parlamentul European ar trebui să ne dea de gândit asupra întregului românesc.

Din păcate, acest regret vine din suflet din partea unui om crescut sub legile firii, mă tem că la un moment dat cineva o să răbufnească, lăsându-l pe George fără suflare.

Un articol prea obiectiv având în vedere subiectivismul autorului, un om mai român, mai inteligent, mai creştin, mai oier decât patronul Stelei.

Fiţi convinşi că se ia ca o lemă ultimul paragraf.