Se ia un machedon, ca naţie, migrator drept mod de trai şi intelect. Vrea să ajungă bogat şi recunoscut peste tot. Reuşeşte să deţină o avere fabuloasă, nu se spune cum. Deşi el spune că a dobândit-o cu înverşunare de-a lungul anilor într-o manieră licită nimeni nu-l crede. Vrea să fie cunoscut. Nu poate reuşi prin desişul capitalei aşa că, precum oricare altă persoană de speţa lui ( citindu-se că el însuşi este  speţa, un model de urmat pentru alţii, un arhetip pur, creştin şi mândru), îşi pune lacăt olecuţă limbajului grobian şi încearcă o ghiduşie. Îi reuşeşte: deţine acum cel mai titrat club de fotbal din România cu o oarecare rezonanţă europeană. Îşi propune să ajungă preşedintele României, aruncă cu găleţi de lei în oameni amărâţi, clădeşte biserici căci el este un creştin adevărat. Lumea, clasa de jos, începe să pună botul dar nu prea poate să pună votul deoarece mulţi nu au buletin. Majoritatea îl citesc însă la fel de uşor ca pe o revistă de adulţi, îl simt, căci românul nu e prost, doar se complace. În termeni adecvaţi culturii urmate de acest personaj specific: prietene, când dai pomeni nu mai plăteşti dări. Îşi ia ţeapă la vot, reuşind totuşi să iasă în faţă, cum îşi dorea el, doar prin grandomanie şi prin grave palme date culturii generale ori gramaticii. Practic era modificat la mimică.

Deja şi la club treaba se împute, semifinala Uefa fiind în proporţie covârşitoare rodul muncii altora. Deodată i se arată Sfântul Gheorghe care îi sopteşte că de azi înainte patronul se va pricepe la fotbal mai bine decât toţi antrenorii şi fotbaliştii la un loc. Se bagă peste cei avizaţi în conducerea unui club, îi umileşte public, fotbaliştii sunt tocaţi mână după mână ca la Texas Hold’em. Aruncă mai mult noroi decât un pneu înnămolit. Simbolurile fotbalului românesc, nu numai cele steliste,  sunt călcate în picioare precum nişte pantofi de step. Publicul devine recalcitrant. Steaua cade voit, silită de monopolul conducătorului cu un deficit clar de sinapse. După cum aţi văzut o persoană rudimentară nu poate fi schimbată nici măcar prin încarcerare.

Singurul lucru bun privind această demitere a domnului Bergodi îl reprezintă faptul că o persoană i s-a opus, reuşind să-i dea peste bot. Viitorul este la fel de negru. Oricât ar încerca fanii să-l denigreze ei plătesc un bilet pentru a-i adresa injurii, rezultatul financiar fiind mereu în favoarea patronului. Cu atât mai mult trusturile de presă şi televiziune care, preluând modelul băştinaşilor, îi suflă în fund domnului în cauză doar-doar să mai scoată o dumă numai bună pentru audienţa provocată de duzina românească. Cum e posibil ca Becali să fie primul întrebat când este vorba de naţionala României, Dinamo sau Vaslui? Doar simplul fapt că el ne reprezintă în Parlamentul European ar trebui să ne dea de gândit asupra întregului românesc.

Din păcate, acest regret vine din suflet din partea unui om crescut sub legile firii, mă tem că la un moment dat cineva o să răbufnească, lăsându-l pe George fără suflare.

Un articol prea obiectiv având în vedere subiectivismul autorului, un om mai român, mai inteligent, mai creştin, mai oier decât patronul Stelei.

Fiţi convinşi că se ia ca o lemă ultimul paragraf.