Cine-a trasOare?

Pe 16 ale lunii ăsteia s-au stâns 31 de ani de când regele rock’n’roll-ului a fost găsit căzut de pe tron, în baie. Un lucru nu tocmai imbucurător.

Întâmplarea a făcut ca în seara ce s-a consumat în clar de juma’ de lună să mă aflu pentru ceva vreme în proximitatea grădinii de vară din parcul unde mă pitulez de obicei de caniculă, unde unul din nu puţinii artişti marca Elvis Presley întreţinea atmosfera deja fierbine cu un concert in memoriam. Acordurile sonore dădeau târcoale împrejurimilor, bruind ţipetele copiilor, mustrările mămicilor, bârfele bunicilor, galeria şahiştilor, pleoscăitul îndrăgostiţilor şamd. Orice s-ar zice, un zgomot ambiental de mii de ori mai agreabil decât orice simfonie a picamerelor sau orice manea polifonică.

Când deodată, în imediata apropiere a bancii pe care îmi odihneam başcheţii, s-au portit o suită de bubuituri. Cum au început, vigilenţa mi s-a împrăştiat în toate punctele cardinale. Ce-i aicea, unde-i aicea? S-au întors nemţii?! Se trage?! Se sare în aer?! Ne-au năpădit bombele sexy?! Dar nuuu… Erau artificii. Doar artificii. Da’ frumooooos. Foooarte frumos…

Devine uitător la cer cum majoritatea covârşitoare este distrasă de la orice activitate şi se lasă copleşită de spectacolul oferit de exploziile de lumini. Toate acţiunile se sistează, iar privirile sunt aţintite în sus, spre ploaia de culori. Bunici, mămici, tătici, copii, căţei, patroni, bugetari, corporatişti, vidanjori, electricieni, şomeri, studenţi, elevi, aproape toţi, se conectează cu gura căscată la eveniment.

De data asta, în timpul schimbului ăsta de focuri de artificii, eu unul m-am simţit ca într-un tuci plin cu popcorn. Nu mai era loc de refrene fredonate sau de proiecţii luminoase în mintea-mi; cuvintele ce se repetau sistematic erau următoarele: berbecii pe claie / florile să saie; berbecii pe claie / florile să saie; berbecii pe claie / florile să saie.

PS: Mă întreb cum de nu s-a făcut nici un fel de vâlvă la televizor, pentru că, după puţin timp ce spectacolul pirotehnic s-a gătat, mai mult de jumătate din Lună nici nu se mai vedea, fiind plină de umbre. Vă daţi seama câtă forţă?!