“YellLow este o formaţie electro-pop compusă din Bogdan Diaconeasa (bass looping) şi Andi Petreanu (keyboard, samples & FX).
Pe 1 ian 2010 băieţii se întâlnesc şi iau decizia de a începe un proiect care combină elemente de muzică analog şi digitală. Din 3 iunie încep colaborarea cu Didi Dudaievici, vocea de pe primele 2 single-uri Naive şi Future.
Numele exprimă fuziunea termenilor „yell” (digital, acurateţe) şi „low” (bass, down tempo) dar şi iniţiale simbolice pentru cuvinte precum „love”, „life”, „light”. Nu în ultimul rând confirmă că Yelllow susţine sunetul luminos, optimist, vibrant, dinamic şi fericit al culorii pe care îl reprezintă.
Ca gen muzical se situează undeva în aria muzicii electronice (include fuziuni stilistice care variază de la groove-uri hip-hop pana la pop, alternativ) iar versurile au ca temă tinereţea, amintirile, lumi fantastice, copilăria şi alte preocupări Yelllow.
Până acum, piesa Naive a fost primul release al trupei, de un mare succes, clasat pe locul 2 în TopShow Radio Guerrilla şi a atras atenţia câtorva producători şi remixeri.
http://www.myspace.com/yelllows “
Am încheiat citatul şi am început cu întrebările:
RevistaCioburi: Care este povestea YellLow?
Bogdan: Am ajuns, din întâmplare, pe pagina de myspace a lui Andi şi mi-a surâs idea să combin ce făcea el cu niste linii drăguţe de bass, adică electro vs. bass sau digital vs. analog sau vechi vs. nous sau yell vs low :)) … I-am scris şi în scurt timp ne-am apucat de treabă. Am înregistrat 3 piese, am căutat vocal, am pus voce pe una dintre ele, am reuşit să intrăm pe radio, am ajuns pe locul 2 în top, am făcut o piesă nouă, nu am mai intrat pe radio, am început să cântăm live, a plecat vocalul, a venit Crăciunul, a trecut anul şi iată-ne în 2011 lucrând la o piesă nouă J. THE END!
Andi: E greu să ai o poveste care să fie mai mult decât banală. Poate o să reuşim să o completăm peste ani , să ajungem în cizmele uzate ale unora cu amintiri mişto. Mie îmi place mult la noi că am avut un plan de la început (scris fizic pe hârtie ) şi planul ăla a fost ţinut punct cu punct.
R.C.: Cu ce vine YellLow nou în peisaj?
Bogdan : Cu muzică fresh, cu culoare, cu looping (ceva mai rar întâlnit pe la noi) şi cu bucuria de a cânta ce ne place… la fel, mai rar întâlnit pe la noi :))
Andi : Nu prea vezi pe scena din România loopere şi controllere şi tot felul de combinaţii între astea două. Eu zic că analog vs. digital nu avem , şi poate avem nevoie.
R.C.: Care este resortul muzicii YellLow?
Bogdan: Pasiunea pentru muzică/ instrument…
Andi: YellLow ţine de contraste şi de o redefinire a limitelor pe care singuri ni le impunem. Sper să ajungem la cer cu limitele astea dar e greu aici în ţară.
R.C.: Cât la sută e inspiraţie şi cât la sută e transpiraţie?
Bogdan: Nu transpirăm foarte tare pentru că nu muncim destul J. Nu muncim destul pentru că nu avem timpul necesar să o facem… Dar dacă am avea ar fi 50 – 50… acum cred că e 70% inspiraţie 30% transpiraţie.
Andi: Când îţi vine câte o idee de piesă în cap e imposibil să o munceşti. Iniţial arunci cu ea în aer şi o joci pe toate părţile. Pentru mine munca vine abia când trebuie să avem grijă de calitatea sunetului, producţie, imagine etc.
R.C.: Care sunt planurile pe termen scurt?
Bogdan: Lucrăm la o piesă nouă şi aşteptăm intervenţia unei voci pe care noi o apreciem de multă vreme.
Andi: Subscriu. Nu o să ghiciţi niciodată cu cine ne vom juca noi zilele astea :))
R.C.: Acordurile căror mari artişti se pot regăsi în muzica YellLow?
Bogdan: Nu am luat niciodată o linie melodică sau temă de la un artist să punem în muzica noastră… Chiar ne dorim să fim NOI (ambele sensuri). Ştiu… întrebarea era de fapt ce ne influenţează J Ascultăm cam orice… deci lista e lungă, din favoritele mele fiind Stu Hamm, Incubus, Peter Gabriel, Pantera etc…
Andi: Eu încerc, cumva, să tind spre ceea ce îmi place la momentul respectiv, în muzică şi nu numai. Toată lumea face asta, subconştient, dar încerc să controlez cât de mult sunt influenţat şi o fac conştient :)) Zici că e reclamă la prezervative :))
În ultima perioadă m-am dat pe electro french şi reiau mult din Daft Punk-ul pe care îl ascultam acum mult timp (zic de ei, că sunt mai cunoscuţi).
R.C.: Cât de mult ocupă muzica în viaţa voastră?
Bogdan: Ascult muzică în drum spre serviciu, la muncă, la sală, acasă… destul de des J iPod-ul e aplicaţia nr. 1 de pe telefonul meu J
Andi: Când eram mai mic rupeam site-urile de muzică, zilnic, într-o căutare continuă de ceva nou. Acum nu prea mai am timp, şi oricum marile cuvinte s-au cam spus deja 😛 Tehnologia face în aşa fel încât să nu auzim doar sunetul metroului când suntem în underground 😛
R.C.: Muzical vorbind, unde vă vedeţi peste zece ani?
Bogdan: Pe o scenă mare sau pe una mică dar foarte drăguţă J
Andi: Sper să fiu pe frecvenţă cu tot ce se va auzi atunci frumos în lume. Pentru mine nu prea e important dacă o ardem în cluburi mici. Concertele cu cea mai intimă atmosferă sunt acolo dar dacă publicul nu mai creşte o să fie cam trist pe orice scenă.
R.C.: Generaţia nouă aduce muzicieni valoroşi?
Bogdan: Lipseşte cultura muzicală… o văd chiar la mine în gradină 😛 Altfel, îmi place energia tinerilor de azi, dezinvoltura, imaginea şi libertatea în gandire…
Andi: E uşor pentru cei care se apucă acum de muzică să sară direct în treabă! Generaţiile noi vor creşte cu laptopul în braţe iar asta le va elibera cu totul creativitatea muzicală dar le va restrânge maxim interesul pentru instrument. Muzicieni cu adevărat valoroşi, din punctul de vedere tradiţional, nu cred că vor mai fi atât de mulţi (deja nu prea mai sunt), dar cu siguranţă vom auzi lucruri frumoase. Muzica nu moare niciodată, se transformă doar.
R.C.: Care credeţi că este rolul muzicii în societatea românească de astăzi?
Bogdan: Business.
Andi: Pentru noi ăştia mici, e vorba de satisfacţie personală. Dacă vrei să te faci mare, trebuie să te vinzi la colţul străzii şi iniţial te vinzi şi ieftin, te fac alţii afacerea lor :))
R.C.: Nu vi se pare că la noi underground-ul este mai activ şi mai cunoscut decât mainstream-ul?
Bogdan: Nu. Nu este posibil să fie aşa J Definiţiile în sine spun contrarul…
Andi: Mai cunoscut nu este.Televiziunile cer ceea ce este acum difuzat pentru că muzica aia ţine omul în faţa ecranului. La fel şi radioul. Deci ei ştiu cel mai bine ce este cunoscut şi apreciat la noi în ţară. Dovadă că avem un singur radio naţional, care încearcă să facă altceva (şi are succes doar prin faptul că e singurul, altfel probabil ar muri de foame toţi). TV=zero
R.C.: Când va reuşi muzica românească să spună ceva (pozitiv) în vest?
Bogdan: Când o să muncim la fel de mult J Dar nu oricum, ci organizat, în echipă…
Andi: Eu zic că deja o face. Nu este important dacă nouă nu ne place ce se întâmplă dar România are acum doi sau trei artişti cu care lasă amprenta. Eu am rămas tâmpit când Rihana a scos o melodie care suna a Ina. Mai mult de atât nu o să facem niciodată.
R.C.: Cât mai rezistaţi în societatea românească prezentă?
Bogdan : Până pleacă Andi la master J)
Andi: Doi ani J)
R.C.: Care este problema României, în general?
Bogdan: Dezordinea.
Andi: Sper să nu se supere nimeni dar, muzical vorbind, problema este în oamenii care populează minunatul loc în care trăim. Atunci când peste 30% din populaţie va privi mai departe de inepţiile de la radiourile din mainstream va fi ok. Şi mă tem că e un procent exagerat. Şpaga e o problemă general valabilă (puţină lume ştie că se dau şpăgi grave pentru a intra pe radiourile mari). Lipsa industriei muzicale e o altă problemă gravă, şi faptul că ne mâncăm între noi, într-un soi de canibalism economic şi social :))
R.C.: Vom fi vreodată un popor cu adevărat fericit?
Bogdan: Probabil…
Andi: Chiar vorbeam zilele trecute cu Bogdan şi ziceam că avem ghinionul, ca popor, să fim prea isteţi ca să fim cu adevărat fericiţi :)) Eu zic nu.
R.C.: Două-trei cuvinte de final…
Mulţumim pentru interviu, vă invităm să ascultaţi Yelllow (cu 3 de “L” ) pe www.myspace.com/yelllows
Dacă vreţi să vă păstraţi în loop, subscrieţi pe pagina de facebook :
