DUTEVINO, versiunea muzicală

• Interviu, Promo •

GROUP-portraitLucrurile simple pot fi geniale. Este un clişeu folosit de mulţi, înţeles de puţini. Natura, prin complexitatea ei, este clădită din fire de nisip, picături de apă, adieri de vânt. Elemente lipsite de importanţă dar făcând parte dintr-un ansamblu divin, în care ne regăsim cu toţii, fie că vedem haos, fie că adunăm lucruri mărunte. Iar muzica poate fi un alt univers cu aceleaşi caracteristici.

În 2001 apare trupa DUTEVINO, ca o reacţie la simplitatea agitaţiei din jur. Patru băieţi, uniţi de gândul de a cânta şi de a expune imagini pe portativ, au început un drum presărat până azi cu experimente, schimbări, încercări. Având în faţă proiecţia dorinţei de a deveni muzical ei înşişi, s-au folosit de simplitatea unor acorduri pentru a făuri un model unic, încărcat de experienţa anilor trecuţi peste fiecare.

Anul 2005 le oferă formula finală de lucru, cu Anca Belciu la voce, dar şi prima cântare în afara ţării, în Slovenia. A urmat Italia, au urmat şi festivaluri de profil din ţară, experimente care se vor dovedi utile la stabilirea prototipului unui compus de excepţie. Adunaţi cu meticulozitate, patru ani de compoziţie au dus, în cele din urmă, la apariţia modelului amintit mai devreme.  Albumul de debut, 0.1 Prototype, sună aparte şi înmagazinează culori, emoţii, şoapte, părţi egoiste sau generoase din mintea fiecărui membru al trupei. Este un album pretenţios, elegant şi se adresează ascultătorilor cu gusturi peste medie.

DUTEVINO oferă publicului ascultător o îmbinare de jazz cu pop, cu ceva influenţe funk dar păstrând o linie melodică suavă, caldă şi cristalină, îmbinată perfect cu vocea solistei. Piesele pot fi ascultate direct pe site-ul trupei, www.dutevino.ro, iar albumul de debut nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui amator de muzică bună.

DUTEVINO înseamnă Anca Belciu-voce, Bogdan Diaconeasa-bass, Mihai Marcu-chitară, Radu Neagu-tobe. Cei patru artişti ne-au primit la o discuţie, chiar în locul unde se întâmplă muzica :

RevistaCioburi: De unde a pornit proiectul vostru şi în ce stadiu se află acum? De unde până unde DUTEVINO?

Mihai: Formaţia a început să existe în anul 2000-2001 iar numele de DUTEVINO l-a dat Bogdan.

R.C.: Cum aţi caracteriza voi stilul pe care l-aţi adoptat, atât muzical cât şi din punct de vedere al mesajului?

Mihai: A durat un an şi jumătate până am găsit cum să formulăm stilul. Într-un final am ajuns la concluzia că noi cântăm jazzy-pop deşi există unele guri avizate care ne spun că din punct de vedere al conceptului noi cântăm un acustic-electro, deşi noi nu folosim procesoare, pedăluţe la bass şi la chitară, în mod deosebit. Ca şi mesaj…e foarte greu să formulăm tot timpul un răspuns la întrebarea asta. Mesajul ar fi o viaţă de om. E şi furie, e şi bucuria de a trăi.

Bogdan: E un fel de nebunie în muzică, cred. E o chestie colorată.

Anca: Este o nebunie organizată.

R.C.: Dincolo de stilul menţionat mai devreme, muzica voastră ar putea fi definită şi ca muzică de teatru. V-aţi gândit să daţi curs unui proiect de acest gen?

Mihai: Cu cea mai mare plăcere. Noi, oricum, am compus şi muzică pentru piese de teatru.

Anca: Am făcut acest lucru dar separat. Împreună, ca trupă DUTEVINO, nu am compus muzică de teatru.

R.C.: De ce titlul albumului se numeşte 0.1 Prototype? Se referă în mod special la faptul că după atâţia ani de experimente muzicale aţi ajuns la un model, un prototip, cu prima sa versiune?

Mihai: În esenţă asta ar fi motivaţia dar nu noi am ales numele albumului. L-a ales omul care a făcut coperta, cel care a realizat întreg conceptul.

Anca: E cineva din afară, practic, dar care ne ştia muzica şi a înţeles-o. Persoana se numeşte Radu Boeru.

R.C.: Există sau nu trupe care v-au influenţat în mod deosebit, atât din punct de vedere muzical dar şi conceptual sau, iarăşi, prin prisma mesajului?

Bogdan: Da, cred că fiecare este influenţat de către o trupă sau de către un artist dar am încercat de la bun început să evităm clişee de genul „hai să cântăm heavy-metal-ul ăla ca al lui Iron Maiden” sau orice alte chestii de acest gen. Noi am încercat să fim deosebiţi şi sper că am reuşit.

Mihai: Pe mine m-a influenţat absolut toată muzica pe care am ascultat-o. Nu cred că există vreo piesă care să nu fi lăsat vreo urmă în ceea ce am compus.

R.C.: Există trupe de jazz sau chiar şi alt stil din peisajul românesc care v-au impresionat în mod deosebit?

Bogdan: Păi, cred că Blazzaj ar fi prima dintre ele.

Mihai: Ca şi trupă preferată din România i-aş aminti pe Psycho Symphony.

Anca: Eu am un deosebit respect pentru Aura Urziceanu, deşi nu mai îmi place la fel de mult ce face acum la bătrâneţe, însă este de apreciat faptul că poate să mai cânte la vârsta pe care o are. Pe mine m-a influenţat foarte mult în anii adolescenţei şi pot spune că şi-a pus destul de mult amprenta asupra mea.

R.C.: Revenind iar la stilul vostru, cum vedeţi aderenţa acestui gen de muzică la ascultătorul român?

Bogdan: Cred că o să mai treacă un an însă eu cred ca va fi o explozie pe partea asta.

Radu: Unii îi spun stilului goa, deci s-ar putea să fim deja la modă.

Anca: Eu cred că este un stil un pic sofisticat sau încărcat pentru trend-ul actual.

R.C.: Vis-a-vis de concerte, spuneaţi la un moment dat că sunt mai rare concertele voastre prin cluburi. Care este cauza?

Mihai: Eu cred că, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu suntem fiţoşi, nu suntem exclusivişti dar, pe de altă parte, este adevărat şi faptul că e de preferat să cânţi în condiţii decente. Imaginaţi-vă cum ar fi să-i pui în faţă unui mare grafician hârtie igienică, să se exprime. Cam asta se întâmplă în majoritatea localurilor de la noi.

R.C.: Cum vă descurcaţi financiar, muzica este o pasiune care vă şi hrăneşte?

Mihai: Este o vrăjeală să spui că în România nu se trăieşte din muzică. În fapt, trăieşti din ce vrei tu, câtă vreme o faci bine şi câtă vreme îţi găseşti corespondenţi. Muzica este cea mai proastă „afacere” pentru că într-o primă fază ea înghite tot, timp, bani, peri albi. Dar, într-un final, depinde de abilităţile fiecăruia dacă va ajunge să trăiască din asta.

R.C.: Cât de mare este diferenţa între industria muzicală din România, presupunând că există, şi cea din vest?

Bogdan: Industria muzicală în România există. Dar te întreb eu ceva: care este diferenţa între Logan şi Volvo? Cam despre asta e vorba…Unde ne loveşte pe noi cel mai tare este nivelul la care se află casele de discuri.

Mihai: Diferenţa este colosală. Noi, de exemplu, din punct de vedere comercial, cântăm un produs care în România nu se vinde. Întrebarea eu aş pune-o în felul următor: se doreşte ca în România să se vândă acest tip de muzică sau nu? Răspunsul este simplu: nu se doreşte. Ideea de bază este că fără bani, nu poţi construi o civilizaţie. Muzica este o civilizaţie şi-ţi dai seama, la un moment dat, că fără buget rămâi într-un singur loc.

Anca: Un alt aspect ar fi şi faptul că în România muzica underground, în general, nu este promovată. Am observat, însă, o dezmorţire la casele de discuri, în sensul că nu mai sunt acceptaţi oameni fără talent dar cu o imagine vandabilă. Eu cred că, în timp, lucrurile se vor schimba în bine şi la noi.

R.C.: Care este ultimul produs muzical de calitate care vă vine în minte, în afară de albumul vostru?

Mihai: Eu cu Radu, având şi studioul de înregistrări, avem contact cu diverse produse muzicale româneşti. Un act muzical care sună bine este, de exemplu, ultimul album Rain District. Aş menţiona Paraziţii, chiar 3sud-est care au câteva piese bune, la Moga sunt chestii mişto. Ştefan Bănică, iarăşi, care face show-uri excepţionale, cu multă muncă şi bugete fantastice.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, trei motive care ar convinge un necunoscător DUTEVINO să asculte albumul vostru.

Mihai: E sincer, e foarte bun şi mă reprezintă pe mine. Eu sunt acolo şi cred că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Bogdan: Cred că e colorat, cred că poţi să te regăseşti în el şi cred că are meticulozitatea pe care am dus-o noi, poate, chiar la extrem.

Anca: În primul rând, se pot găsi acolo nişte sentimente foarte interesante. Apoi, albumul are foarte multă diversitate şi trei, albumul are multă sensibilitate şi multă nebunie.

Radu: Eu vreau să zic un singur motiv şi anume că albumul nu este făcut în jurul unei piese, a două sau a trei piese. Fiecare dintre acestea putea fi scoasă cu altele nouă.

R.C.: Întrebare în afara discuţiei de până acum: astăzi este 1 Decembrie, vă încearcă vreun sentiment de patriotism?

Mihai: Eu trebuia să devin avocat, la un moment dat, iar acest lucru înseamnă că am băgat destulă istorie a poporului român pe gât. Ce pot să spun că avem o calitate „mare”: repetăm greşelile. Şi mai cred că dacă nu venea un străin să ne conducă, primul rege în speţă, ne rupeam în două. Mie nu îmi este ruşine că sunt român iar cu muzica pe care o facem , am remarcat că în afara graniţelor putem fi buni ambasadori.

R.C.: Un mesaj de final…

Bogdan: Păi, nu uitaţi că vineri, 4 Decembrie, în club Control din Bucureşti, începând cu ora 21.30 va avea loc lansarea albumului 0.1 Prototype al trupei DUTEVINO, vom avea CD-uri gratuite, cadouri. Vă aşteptăm şi vă mulţumim!

Le mulţumim şi noi pentru excelenta discuţie pe care am purtat-o. Mai jos găsiți  înregistrarea integrală a interviului, unde veţi putea auzi multe alte lucruri interesante din partea celor de la DUTEVINO.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/12/interviuRevistaCioburiDUTEVINO.flv” /]

posterdtvnweb

Editors, muzică din Regat

• Promo, Recenzie de-o şchioapă •

   Aseară s-a petrecut la Teatrul de Vară Herăstrău concertul Editors Bucureşti 2009, un eveniment care merita o promovare mai bună şi care a fost bifat de o audienţă de maxim 1500 spectatori, în ciuda biletului oarecum ieftin (numai 85 de lei). Cert este că cei prezenţi fac parte din categoria celor „dedicaţi” fenomenului şi trupei în sine. Editors, o formaţie  apărută de câţiva ani  în rândul trupelor din noul val de indie-rock, formată în Birmingham şi purtând diverse nume până la forma finală, a susţinut o reprezentaţie peste medie, arătând că Marea Britanie este o sursă infinită de stiluri şi muzicieni, presa din Regat punându-le titulatura de a doua trupă din cele mai influente privind stilul indie (după cei de la Arctic Monkeys). De acolo de unde vin ei au demonstrat deja destule cu cele două albume scoase până acum, primind numai critici pozitive şi reuşind să vândă milioane de copii. Având un sound apropiat de U2, pe alocuri, Interpol şi Joy Division, pe alte locuri, au fost definiţi cu un stil dark indie rock deosebit, având din plin susţinere şi din partea vocalului Tom Smith, incomparabil ca voce.

   În ciuda faptului că ostilităţile trebuiau demarate la ora 19.00, aşa cum au anunţat organizatorii pe bilete, programul nu a fost nici pe departe respectat. În deschidere erau aşteptaţi cei de la AB4, prezenţi cu două zile înainte la Festivalul Sziget, în Ungaria. Deschiderea a fost ţinută, până la urmă, de un DJ care asigura, oricum, fundalul sonor de umplutură (excelent, de altfel) şi care a anunţat publicul că, din păcate, cei de la AB4 nu vor putea cânta, zborul acestora de la Budapesta fiind „cancelat”. În fine, gura lumii zvonea că aceştia  fuseseră reţinuţi un pic de poliţia ungară. Fiecare crede ce vrea. Una peste alta, se făcu ora 20.00, se făcu ora 21.00 iar britanicii nu-şi mai făceau apariţia, iritând pe alocuri mulţimea dornică să-i vadă. Mulţime formată, în general, de sexul frumos (la propriu) şi cu o medie de vârstă joasă, aşa cum era de aşteptat. Foarte haios a fost un puştiulică aflat chiar în primul rând şi care a fredonat majoritatea melodiilor din playlist-ul maestrului de sunet de dinaintea concertului, şi care mai apoi, în timpul concertului, a trăit la intensitate maximă muzica celor de la Editors. Ca de altfel toţi cei prezenţi.

   Revenind la spectacolul britanicilor, început în cele din urmă în jurul orei 21.20, liniile de bază îl pot încadra într-unul reuşit, atât prin conţinutul valoric cât şi prin suportul tehnic. Un concert care demonstrează că un sunet dat nu foarte tare dar plin de claritate poate pune în valoare veleităţile celor de pe scenă. Care, în cazul celor de la Editors, nu sunt puţine. Piesele cântate au fost de pe ambele albume scoase deja dar, în premieră, am putut auzi şi piesa Papillon, inclusă pe viitorul album, In this light and on this evening, preconizat a fi lansat în toamna acestui an. Stilul acestora, plin de armonie şi sunete rezonând cu stările interioare ale audienţei, susţinute de timbrul vocal aparte al vocalului Smith au creeat o atmosferă incredibilă şi originală. Jocul de scenă al lui Tom Smith, exagerat poate pe anumite locuri, multivalenţa instrumentală a celorlalţi membri din trupă (Chris Urbanowicz-chitară, synth, Russell Leetch-bass, synth, back vocal, Ed Lay-tobe, percuţie, back vocal), riff-urile ţipătoare, încărcate de emoţie, melancolice pe alocuri, furioase pe alte locuri, sunetele perfect potrivite ieşite din pian şi synth-uri, precum şi nota de original a fiecărei piese sau a stilului în sine Editors au ţinut întreaga mulţime conectată sută la sută la acest concert, singurul regret fiind că reprezentaţia s-a terminat după o oră şi aproape jumătate. Un final de week-end fericit pentru cei prezenţi acolo şi sursă de vise colorate pentru noaptea care a urmat.

   Cum spuneam, cei aproape 1500 de fani prezenţi la Teatrul de Vară Herăstrău s-au bucurat de un concert reuşit, emoţionant şi încărcat de muzică excelentă. Pentru cei care l-au ratat, ar bine data viitoare să fie pe fază. Celorlalţi, le recomandăm să-şi treacă în playlist muzica trupei Editors pentru că merită.

Placebo, un concert care nu trebuia ratat

• Martor şi tartor, Promo, Recenzie de-o şchioapă •

Pe 21 iunie 2009, seara, aproape opt mii de oameni au fost fascinați la București de efectul Placebo, sub influența muzicii de calitate și a spectacolului realizat de trupa britanică. Noile „achiziții” ale trupei și-au făcut cu brio datoria, alături de un Brian Molko inconfundabil și plin de vivacitate. Spectacolul a fost unul demn de o locație mult mai mare și un public mult mai numeros în comparație cu cel de aseară dar acest aspect nu a împiedicat pe nimeni să trăiască la maxim reprezentația celor de la Placebo. Piesele cântate au fost în principal din ultimul album al formației, apărut în 2009, însă au fost puse în scenă și hituri mai vechi, din categoria celor care i-au făcut cunoscuți în toată lumea.

Revista Cioburi a fost prezentă la acest eveniment, urmărind cu interes desfășurarea reprezentației. Putem remarca sonorizarea care nu s-a ridicat la nivelul calității spectacolului oferit de Placebo, precum și obișnuitele amânări ale accesului înainte de concert. Trupa din deschidere, australienii de la Expatriate, nu au spus mare lucru, la acest aspect contribuind din plin problemele tehnice de sunet. Fotografiile de mai jos vă pot oferi doar o mică parte din ceea ce s-a petrecut ieri seară. Muzică bună, emoții puternice, Placebo. Un efect care nu trebuie înlăturat.