Am recitit pentru a doua oară volumul de versuri Infernala comedie, semnat Emil Brumaru. O incursiune lirică ce-ţi răscoleşte în cap toate gândurile rătăcite îndelung prin pantaloni. Un lucru este cert: este un volum de versuri ce ar tura la maximum pudoarea majorităţii profelor de română.

Dincolo de termenii vulgari, dincolo de grotescul surprins sau de cadrele scabroase imaginate de autor, dincolo de însuşi caracterul lor pornografic, sonetele ce compun volumul stau la baza unor trăiri erotice pure şi intense. Oricine le poate regăsi relativ extrem de uşor, imediat după zidul ridicat din prejudecăţi şi inhibiţii, în grădina unde imaginaţia zburdă nestingherită.

Am păşit cu gândul, pe durata lecturării, prin raiul cel strâmt şi-adânc şi laic dintre fese al unui cur veşnic slăvit între cururi, atent să nu calc pe milioanele de pule şi infiniţii lindici ce împânzeau tabloul. Timpul curgea ca pişălăul, moale şi, cu cât înaintam mai mult în lubricul tărâm, versurile îmi scoteau în cale de la căcaturi aburind eterne şi pizde puturoase ca o scrumbie rea, până la buci crescute frumos cum cozonacii. Şi-apoi, m-am tot gândit… ce-ar fi mai sănătos? Să bei cafele virginale sau să te adapi cu roua alcoolică din zori?