România, ţara tuturor nedreptăţilor

   Marele guvern al micului domn Boc a început să aplice măsurile de austeritate discutate de o vreme încoace, scoţând din când în când de la ciorap alte mici ajustări sau propuneri, aflate pe acelaşi nivel de inteligenţă şi eficienţă cu întregul pachet legislativ de reducere a cheltuielilor. Ultima ordonanţă în acest sens este limitarea despăgubirilor primite de foştii deţinuţi politici, din perioada 1945-1989, la 10 000 de Euro.

   O măsură foarte eficientă, aşa cum spuneam mai înainte, întocmai ca toate cele menite să aducă statului nişte bani în plus. Lăsând la o parte faptul că nu cred că mai sunt în viaţă atât de mulţi nefericiţi care au avut neşansa de a simţi cu vârf şi îndesat gustul înveninat al regimului comunist poliţienesc, măsura mi se pare încă o mostră de nesimţire a celor care guvernează ţara, vis-a-vis de anumite chestiuni cu o intensă încărcătură morală. Ceea ce este şi mai trist, pe de o parte dar strigător la cer, pe de altă parte, este faptul că mulţi dintre cei care se joacă a pagubă pe scena politică românească sunt şi dintre cei care au avut un cuvânt important de spus în vremurile de tristă amintire, aşa cum spune clişeul.

   A oferi 10 000 de Euro unui om care şi-a mâncat sănătatea fizică şi mentală prin hrubele terifiante ale regimului animalic trecut este ca şi cum ai evalua neuronii în cioburi. Nici măcar un milion de Euro nu ar putea să compenseze în vreun fel timpul pierdut îngrozitor între zidurile fiecărei celule comuniste dar cu toate acestea, guvernul Boc are tupeul ordinar să se atingă de aceste venituri cu o deosebită încărcătură morală, aşa cum spuneam. Din punctul meu de vedere, în aceste cazuri trebuie aplicată, cumva, legea dintelui pentru dinte, pe cât posibil. Torţionarii trebuie să devină la rândul lor cei torturaţi, oricât de neadaptat prezentului ar suna acest lucru. Pe lângă asta, banii ar fi doar o picătură de apă într-un ocean de durere.

   Din păcate, România suportă în continuare respiraţia putredă a unora dintre cei  care acum zeci de ani ucideau (direct sau indirect) oameni cu opinii, viziuni, oameni care au avut curajul să se opună unui regim menit să îndobitocească în ultimul hal poporul. Îi vedem zi de zi rânjind şi oferind sfaturi politice sau economice. Îi vedem luând în continuare decizii importante pentru soarta naţiei, îi vedem cum se lăfăie pe banii unui popor pe care acum multă vreme îl hărţuiau fără pic de conştiinţă. Da, viaţa este nedreaptă, uneori. În România este tot timpul.

Înregistrarea cu Geoană primind sex oral – Cum a luat liderul PSD peste o muie de euro

Preşedintele a fost reales. Şi asta chiar dacă toţi s-au pus împotriva lui.  Oricât de mult au încercat să-l defăimeze, n-au reuşit. A fost o luptă murdară în care mogulii şi comuniştii au folosit cele mai meschine arme pentru a-l răpune.        Indiferent de mizeriile cu care a fost atacat, preşedintele a rămas vertical. Este clar că operaţia de hernie de disc a fost una reuşită! Mai mult, atunci când a avut şansa să contraatace, nu a făcut-o. Moralitatea nu l-a lăsat. Aşa se face că nici înregistrarea prezentându-l pe Mircea Geonă într-o postură ingrată nu a fost făcută publică. Până mai deunăzi. Dar aceasta este întocmai excepţia care confirmă regula.

Pentru a înlătura orice suspiciune care ar putea plana asupra veridicităţii acestui material video, Revista Cioburi nu a ezitat să contacteze aceeaşi echipă de experţi video care au elucidat şi imaginile din filmuleţul  în care Traian Băsescu ar fi lovit un copil. Nu a fost deloc uşor, dar în final au reuşit!

Iată ce-a ieşit:

frame1

frame2

frame3

frame4

frame5

frame6

O clipă de România

   Zăbovind mai mult decât de obicei în lupta cu somnul matinal, am fost nevoit, într-una din zilele trecute, să apelez la un taxi pentru a acoperi traseul către locul de muncă. Ora nu era tocmai una potrivită pentru a realiza un record de rapiditate, mai ales într-un oraş extrem de aglomerat cum este Bucureştiul. Dar, cu această ocazie, am parcurs încă o filă din pestriţa lume a taximetriştilor, luând cunoştinţă cu filozofia acestora destul de colorată.

   Dialogul este preluat din înregistrarea audio pe care, întâmplător, am găsit-o în aceeaşi zi pe reportofonul din rucsac. Evident, am extras doar câteva părţi ale dialogului, fără a deteriora contextul.

 

„[…]

-E ceva aglomeraţie azi… (zic eu, doar să zic ceva)

-Deci eu mă strecor ca fumul pe sub uşă…Nu spuneţi ce fac eu, nu faceţi niciodată ce fac eu.

-Nu spun nimănui!

-Îmmmm, nu-mi place cum arată situaţia aici, şi cu ăştia lângă mine, uof! (eram pe linia de tramvai, în depăşire de coloană) Mie îmi place să mă strecor ca fumul pe sub uşă, să aprecieze clientul, la final să fiu şi eu mulţumit cu un bonus, pentru viitor…

-Pentru zile negre, nu?

-Acuma, lăsând gluma la o parte, mie traficul îmi afectează nivelul de trai. Eu, din cauza la nenorocitul ăsta de trafic pierd curse. Benzina iar s-a scumpit. Astăzi, ne-au chemat la firmă să ne întrebe dacă suntem de acord să scadă preţul.

-Aha… (se tot aud comenzi prin staţie, nu răspunde nimeni)

-Eu am zis: dom’le, scazi cu un leu preţul, diferenţa de benzină nu mi-o acoperi, planul nu mi-l reduci, asta înseamnă ca eu să nu mai muncesc doişpe ore, să muncesc paişpe ore pe zi, să mă iau cu schimbul la bătaie, care stă mai mult pe maşină, nu?

-Aşa o fi.

-Astăzi mă duc la ora doişpe, că sunt programat la director. Îmi iau cheia, că am o cheie franceză mică şi dacă văd că comentează îi dau cu ea peste mâini!

-Hm…

-Măicuţa mea, păi el îşi bate joc de familia mea? Prin mine îşi bate joc de familia mea! Îmmm, cum miroase înainte? Ia, dacă mă bag pe acolo nu mai am nicio şansă de ocolire…(tocmai trecem de o intersecţie mare) Înţelegeţi? Eu depind de nenorocitul ăsta de trafic.

-Mda.

[…]

-Deci, io trebuie să-i fac lui 45 de milioane pe lună în condiţiile în care el îmi dă mie cinci milioane jumate pe lună.

-Nasol…

-De ce credeţi că nu mai sunt maşini? Păi io dacă vă duc acum la garaj şi vreţi o maşină, în douăzeci de minute aveţi maşină. Bine, nu douăzeci de minute da’ într-o oră tot aveţi maşină…Ah, s-a băgat tramvaiul ăla nenorocit…De ce s-a băgat tramvaiul ăla, îmmm? Mi-a luat elanul…Mamă, sunt două…

(trece omul la planul B, ocolire pe străduţe, etc.)

[…]

-Până acuma m-am strecurat bine…Chit că mi-au umplut vreo doi frigiderul cu carne dar asta e. Încape, poate să congeleze la greu! (râde tâmp. Între timp, prin staţie se aud nenumărate comenzi, nu le ia nimeni) Mi-au interzis să iau şi copiii de la şcoală. Mi-au spus că dacă vreau să iau copiii de la şcoală trebuie să dau caseta jos. Adică, dacă mă vede un coleg, că sunt o groază din ăia limbişti, că le mai dă zece lei, cinşpe lei, că umblu fără aparat…Spuneau că Ceauşescu face exploatarea omului…

-Şi acum ce-o fi?

-Dom’le, vă spun eu. Acum îi mai rău! Deci acum îi mai rău şi te şi umileşte! Ascultaţi la mine, acum e mai rău! Mai rău!

-Mda…

-Am o cheiţă mică şi tot aşa, când am fost la o altă firmă, nu-i dau numele, tot aşa, m-a chemat şeful şi am aruncat-o când el închidea uşa…Şi am aruncat-o în geamul ăla al lui de la uşă, că se lăuda el că-i de cristal! Şi vroia să i-l plătesc! Nu-mi dădea cartea de muncă, că să-i plătesc eu geamul! Măi, ce vorbeşti? S-a spart singur! Tu vrei să mi-l impuţi mie? Când ai trântit uşa nervos, prea tare, s-a spart, nu?

(mi-e lene să schiţez vreun gest)

[…]

-A început campania electorală. (o iau pe altă pistă)

-Vă uitaţi??

-Păi, am văzut acum afişele pe stradă…

-Vă uitaţi? Eu nu mă uit. Nu merită. Sunt nişte porci! Toţi! Unul peste altul! Şi ăla al lui soacră-mea, din coteţ, e mai educat.

-Deci să înţeleg că nu votaţi.

-Eu? Păi, de exemplu când a rămas Iliescu cu Vadim, eu l-am votat pe Vadim. Deci, eu pun ştampila pe unul care ştiu că nu are nicio şansă. Uite, ca acuma, dacă e să rămână doi care nu vreau eu, deci eu pun pe unul care ştiu că n-are nicio şansă. Aţi înţeles? Ca votul să nu-l ia….Adică dacă unul care a câştigat alegerile, are douăşapte la sută…Şi atunci ia şi voturile celelalte, ale celorlaţi, aţi înţeles? E, acum m-am învăţat minte. Mă duc şi ori tai buletinul ăla sau pun vreo patru, cinci ştampile aşa, să vadă că protestează lumea, nu? Sau, să spunem că rămâne acuma unul, de exemplu, în turul doi, unul oarecare…Pun pe amândoi, ca să nu se supere niciunul, înţelegeţi?

-Hm…

-Dom’le, păi n-aţi observat că au lovit în toate punctele cheie? Au lovit în benzină, m-au lovit în buzunar…Mie ce-mi dau în plus? Ce-mi dă? Adică nu să-mi dea, să-mi facă o facilitate de a mă descurca mai bine… Nu, el să-mi ia! Mi-a dat în benzină, mi-a dat în pâine, mi-a dat în mâncarea copiilor, mă subjugă… Atunci, cum să-l votez, domnule? A, vrei dumneata să te votez? Două mii de euro! Dă-mi banii ăştia şi eu îţi pun ştampila! În America aşa e! Cât vrei? Vrei să te votez? N-aţi văzut că-s supăraţi acuma? Acum aşa e! Faci poză cu telefonul la buletin, marcă banu’. Dă lu’ băiatu două mii de euro, că tu faci mult mai mulţi bani acolo, dă lu’ baiatu banii ăştia că se mulţumeşte cu ei şi îţi pun ştampila. Şi nu mi-e ruşine s-o spun. Că am mai luat un senator, un deputat şi le-am zis: dă lu’ tata aici două mii de euro că te votez. Dă lu amărâtul de colea, lu’ sluga! Sluga necredincioasă sau sluga credincioasă! Dă-i două mii de euro că tu faci sute de mii de euro acolo!

-Mda…(mi-e scârbă, nu ştiu de ce)

-Spuneţi-mi mie unul care nu fură…Adică, singurul de care mi-e mai milă aşa, că e mai din topor, e Becali.

-Adică?

-Adică e mai neşlefuit aşa…Adică, nu că e neşlefuit da’ e mai aşa, prea vulgar sau nu ştiu cum să mă exprim.

-Mie mi se pare un cretin. (mi-a sărit somnul)

-Pare singurul om…Fiecare cu părerea lui, ştiţi cum e. E singurul care l-aş vota acuma, cu toate că n-are nicio şansă. Aţi văzut cu sportivii acuma? E singurul care a dat zece mii de euro!

-Asta-i de imagine.

-Dom’le, pentru imagine, da’ plăteşte!

-Păi, şi banii ăia de unde i-o avea?

-Dom’le nu e treaba mea! Nu ştiu de unde a furat el da’ dă şi la milogul ăsta!

-Păi, şi asta-i soluţia, să-i furi şi să mai dai pomeni la sărmani?

-Domnule, toţi fură în România! Arătaţi-mi unul care nu fură şi care e corect! Deci eu vreau să vă spun că sunt un om foarte credincios şi cu un respect deosebit faţă de Dumnezeu! Dar eu vreau să vă spun o chestie: e singurul care, dom’le care cheamă televiziunea, e de imagine, că e deştept şi care împarte în jurul lui zece mii de euro, nu ştiu cât, nu mă interesează, dă bani la biserici şi îşi face popularitate. Pe când ăştialalţi ce fac, dom’le? Ne dă numai la cap! O dată, de două ori, de trei ori, dar de câte ori credeţi că mai rezistăm? Păi nu se mai poate!

-Şi de ce nu iese lumea în stradă?

-Păi, ce să mai ieşi în stradă?

-Să-i alergi, să se sperie de furia maselor…

-Păi ce să se sperie? Că eu mă duc şi ţip la guvern şi el pune jandarmul lângă mine să mă bată! Schemele astea nu merg, dom’le!

-Mă rog…Haideţi că am ajuns.

(plata, discuţii fără sens de final)

 

 

Deci, pe şefi îi rezolvi cu cheiţa franceză dar nu ieşi în stradă de frica jandarmilor, trăieşti din mila clientului şi votul poate costa două mii de euro. Şi, peste toate, suntem săraci. Nu-i aşa că trăim într-o lume fascinantă?

Porcul Ghiţă, Euro si cei patru roni psihologici

Leul carpatin pierde teren în faţa monedei continentale. Aşa se face că deunăzi EURO a sărit calul celor patru lei noi psihologici. Nu, nu este o trimitere avangardistă către psihanaliza necuvântătoarelor, este doar un mod tras de păr – în cazul de faţă, tras de coamă – de a substitui un clişeu bancar.

Nu cunosc cu exactitate detalii despre prognoza specialiştilor în ale economiei în raport cu această depreciere, dar susţin cu tărie că situaţia în cauză era foarte uşor de anticipat. După ce s-a indopat toată perioada sărbătorilor de iarnă numai cu produse culinare tradiţionale, leul românesc şi-a cam pierdut din agerime. A vânat el ce-a vânat toată perioada anului câte o găină, câte un crenvuşti sau câte un măr pădureţ de prin magazine, dar odată cu Ignatul a început să cam scoată pârleala.

Dă-i cu pomana porcului, muşcă din cârnat, pune laba pe slănină, mestecă şioriciul, bagă mustăţile prin piftie, răsfaţă-ţi coama cu boia şi uite aşa ai ajuns leule pe cale să devii prima monedă supraponderă, letargică şi plină de urticarie din Europa.

Cursa financiară de anul acesta în raport cu EURO e ca şi pierdută. Nu m-ar mira ca în zilele ce urmează guvernatorul Băncii Naţionale să iasă public şi să sfătuiască oamenii să-şi scoată leii de la ciorap şi să-i trimită să-şi ardă caloriile la sală sau la bazin.

 

Cine nu are bani, sa-si cumpere!

Anul asta m-am hotarat. Vreau sa devin milionar in dolari. Un milionar in dolari cu bani, cu multi bani… Fara grija zilei de maine, dar cu grija zilei de ieri (adica sa ma intreb in fiecare dimineata ce am facut ieri rupt de beat toata ziua). Sunt dispus sa urmez cursuri sa obtin calificarea de milionar in dolari.

Independent de decizia asta a mea, intamplarea a facut sa pun mana pe o hartie care aducea foarte mult cu o bancnota euro. Mi-a sarit in ochi, ce-i drept, pentru ca eu nu obisnuiesc sa las valuta la vedere. Mult mai sigur e sa o depui in banci sub forma de rata lunara.

Dupa ce am numarat zerourile, care erau sase le numar, m-am gandit ca daca s-ar introduce o astfel de bancnota in circuitul monetar din Romania, prima  ar fi surprinsa la un chiosc de ziare din mall cand Adi Minune, ramas fara marunt, ar vrea sa-si cumpere ziarul.

Am intors hartia pe cealalta parte si… ce sa vezi?! O intrebare de un milion de euro: “Vei merge tu in cer?”. Poftim!? Ce inseamna asta? Oferta promotionala la Blue Air? Se cauta Jack pentru escaladarea vrejului de fasole? Nu mai inteleg nimic… acum avem si excursii in rai la super-oferta? Dumnezeule, cum dracului vine treaba!?

Apoi urmeaza un test rapid pe care eu personal l-am picat cu brio. Punctajul acumulat ma incadreaza in profilul vinovatului mincinos, hot si hulitor. Prea curvar asa… nu sunt.

O propaganda religioasa pangarita in toate gaurile zerourilor din milionul de euro. Dar trebuie sa recunosc ca ideea cu euroii e bine aleasa. La mine a functionat si mi-a atras atentia. Totusi, oamenii care au nascocit fituica asta la ce Doamne Doamne s-or inchina? E cumva o noua optica in promovarea pioseniei, una vazuta prin ochiul dracului?

Bine ca nu au vrut sa atraga atentia  punand textul pe dosul unui aparent calendar cu o femeie despuiata sau, mai simplu, printr-o scena in care Papa isi face ultima rugaciune pe esafod inainte sa fie ghilotinat dupa ce a intretinut relatii intime cu o virgina mulatra lesbiana. Sincer, nu mare mi-ar fi fost mirarea daca textul s-ar fi incheiat cu o concluzie in genul: “Hai bai oameni buni, cum dracu’ sa nu credeti in Dumnezeu?!”.