În ultimele zile a reapărut pe tapet problema câinilor comunitari, după ce Legislativul a lăsat la libera alegere a consiliilor locale să se ocupe de această problemă aşa cum îi taie capul pe fiecare dintre dumnealor.

Şi nici nu se uscă cerneala pe foaia de hârtie că ONG-urile au început să latre. Alde Cuţu-Cuţu, Ham-Ham, Lăbuţă, Codiţă, Grivei, Azorel sau mai ştiu eu ce alţi tocători de bani degeaba, au sărit iar, chipurile, în ajutorul bietelor patrupede condamnate la moarte.

Vreau să precizez că sunt un iubitor de animale. Nu este vina câinilor că umblă pe străzi. Clar. Dar asta nu înseamnă ca autorităţile să nu ia măsuri pentru a rezolva această problemă.

ONG-urile mari iubitoare de animale nu fac altceva decât să latre (marea majoritatea a lor). În afară de proteste şi reclamaţii, nimic constructiv. Eu, contribuabil la bugetul de stat şi local, nu sunt de acord ca o parte din banii primăriei să fie folosiţi pentru a hrăni şi adăposti câini vagabonzi. În condiţiile în care sunt oameni care trăiesc pe străzi! Da, eutanasierea este o soluţie, în condiţiile în care câinii nu-şi găsesc stăpân. Nu sunt o rasă pe cale de dispariţie, pot fi focar de infecţii şi, până la urmă, este lupta pentru supravieţuire.

ONG-urile ar trebui (că de aia se luptă pentru o cauză, nu?) să ia problema în mâini şi să vină cu soluţii coerente. Să construiască adăposturi, să hrănească patrupedele, să le sterilizeze, să le adune de pe străzi. Pot accesa fonduri, se pot ocupa de problemă. Nu să urle către primării să sterilizeze câinii şi să-i readucă apoi în mediul de unde au fost luaţi.

Dar, până la soluţionarea acestei probleme (în cazul în care se va găsi o soluţie, desigur), gândiţi-vă serios la ce cuvinte să folosiţi pentru a-i convinge pe patrupezii sceleraţi care v-ar putea încolţi că nu e deloc frumos ceea ce fac.