Găluşte de mall

Am poposit astăzi, mânat fiind de strigătele disperate ale stomacului, în zona cu restaurante a mall-ului Plaza. Fiecare cu specificul său dar toate exagerat de scumpe că deh, chiria la turc e scumpă. Iar în acest caz turcul chiar nu plăteşte.

În fine, am adulmecat, mai ceva ca un ogar afgan urma vânatului, toate ofertele puse la dispoziţie de localurile din centrul comercial respectiv şi am decis că este cazul să-mi înec stomacul cu o porţie voluminoasă de ciorbă. Zis şi făcut. Am ochit o zonă de unde să-mi pot procura licoarea magică şi am pornit spre a mă aşeza liniştit la coadă.

…Coadă care era formată de o singură persoană, în faţa mea. În timp ce băleam privind către ofertele din vitrină, în spatele meu apar două doamne, pe la patruzeci şi ceva de ani, tencuite bine, parfumate şi mai bine, dichisite în toată regula…Genul de directoare cu ştate vechi în multinaţională sau patroane, cam asta îmi inspirau. Nimic de comentat, evident. Mi-a atras atenţia, însă, următoarea discuţie, reprodusă în esenţa ei:

„-Auzi, fată, uite ce de ciorbe aici…

-Da, fată, ce bine miroase!

-Hai, spune ce vrei şi cumpăr eu azi.

-Da, chiar îmi doresc o supă de găluşte, ştii de când mi-e poftă?”

Întrerup un pic relatarea pentru a face câteva precizări. Chiar în faţa noastră se aflau recipientele cu ciorbe şi supe, puse pe două rânduri, a câte patru recipiente. În primul rând, cel dinspre clienţi (adică noi) se afla magnifica supă de găluşte dorită de doamne, o ciorbă ţărănească şi încă ceva. Pe rândul celălalt, cel dinspre vânzătoare, se afla ciorbă de pui a la grec, ciorbă de burtă şi ciorbă de perişoare. Continuăm…

„-Da, fată, supă de găluşte din aia galbenă, ştii?

-Nu, nu ştiu de care…

-Cum nu ştii? Cu zeama galbenă, aşa, plină…

-Hm, o fi aia de acolo? (se uitau spre ciorba de pui a la grec)

-Măi, nu ştiu, că nu se văd găluştele…

-Da, şi parcă nu e aşa galbenă, cum ştiam eu…”

În faţa lor, în toată splendoarea ei, supa de găluşte privea mirată cum de cele două dudui nu o recunosc. În zeama clară precum supa, găluştele, măricele de altfel, se bălăceau de zor doar, doar or atrage atenţia doamnelor. Dar nimic. Privirile pierdute  şi total străine de gastronomie ale femeilor se îndreptau în orice altă direcţie numai unde trebuie nu. Găluştele, oricât de calme păreau iniţial, au început să se agite, cerând disperate atenţia şi ridicând mânuţele lor pufoase şi grăsune în aer. „Hellooooo, helloooo, aiiiici, aiiiici!” strigau din mijlocul supei cele trei sau patru găluşte dolofane. La un moment dat, chiar am avut impresia că plezneau nervoase zeama din jurul lor pentru a se face simţite mai bine….

„-A, fată, uite, am găsit-o! (o serie de aplauze ale găluştelor)

-Daaa, unde?

-Uite-o! Aia e!

-Da, fată, şi uite e şi galbenul ăla de care ziceai. Hai să întrebăm, totuşi, să fim sigure…Nu vă supăraţi, aceea este supă de găluşte, nu?

-Ăăă, nu…E ciorbă de burtă.”

Am achitat comanda mea, trăgând cu privirea la cele trei sau patru găluşte cum îşi legau fiecare o eşarfă pe frunte şi se mânjeau pe obraji cu nuanţe de camuflaj. Armele din mânuţele lor erau pregătite de luptă.

„Hai, fată, să mergem de aici…Nicio ciorbă nu ştim cum arată, auzi…” au început să râdă cele două doamne în timp ce plecau. Norocul lor. Deja aveau luminiţele roşii fixate pe frunte.