Ţara arde şi babele îngenunchează

   Iată că, în prag de protest naţional al sindicatelor şi al votului pentru moţiunea de cenzură, turma de enoriaşi mioritici a pornit către băloşirea moaştelor sfinţilor crucii lu’ Dumnez… Mă iertaţi. Spuneam că înainte cu o zi de blocarea capitalei de către necredincioşii în sfinţii din Guvern , s-a făcut o repetiţie prin blocarea centrului de către credincioşii în sfinţii din biserică.

   Ca în fiecare an, sărmanii, atât cu duhul, cât şi cu buzunarul, se aşează cu miile la cozi pentru a cere unei entităţi, care sălăşluieşte doar în capul lor, tot ceea ce viaţa şi propriile forţe nu le pot oferi. De la copii aduşi fără voia lor, până la bătrâne care abia pot urca două trepte, românii ajung chiar şi la îmbrânceli penibile doar să lingă un pic moaştele vreunui personaj monden decedat al lumii bisericeşti.

    Evident, conform specificului local, unde e aglomeraţie, e loc de scos ceva bani. Iar la o adunare de acest gen, trebuie bătut fierul pe partea religioasă. Ca atare, în zonă s-au instalat vânzătorii de acareturi dumnezeieşti, în numele Domnului, normal. Răsfoind presa celor cu mintea odihnită, am aflat noutăţile acestui sezon de moaşte, în materie de iconiţe, icoane, cruci, cruciuliţe, piuliţe, şuruburi sfinţite etc. Aşadar, enoriaşii datori la întreţinere şi cu mâncare doar pentru jumătate de lună, au putut achiziţiona fericiţi (şi în numele Bărbosului Suprem, normal) icoane-veioză, icoane şi cruci cu leduri, cruci fosforescente, cristale gravate cu laser şi multe alte simboluri religioase tehnologizate. N-am auzit, în schimb, să fie de vânzare batmani în miniatură (să şi-i agaţe taximetriştii cu parbrizul îndoit de cruciuliţe, pe post de preoţi de pluş) sau apă sfinţită la pachet cu vin (alb demisec) sfinţit, adică un fel de baterie sfinţită.

    Pe lângă asta, am aflat cum diverşi credincioşi au venit să se milogească în faţa oaselor sfinte, pentru a li se împlini diverse fantezii. După cum vedeţi în imaginea de mai jos (sursa Libertatea) tânărul student Costi, un om nefericit de altfel, a venit să se plângă de faptul că ia doar note mici iar rugămintea sa a fost să ia note mari la examene (o logică de fier, nu?). Atât de nefericit este Costi din cauza asta încât a atins moaştele cu carnetul de student (!). Specialiştii redacţiei sunt convinşi că tânărul Costi poate lua note mari dacă ar deschide un pic cursurile şi ar învăţa.

   Poate n-ar fi o idee chiar aşa rea, până la urmă, ca lucrurile să funcţioneze atât de simplu. Luând exemplul tânărului care speră să-şi rezolve problema notelor mici doar atingând moaştele cu carnetul de note, să ne gândim cum şi-ar putea rezolva enoriaşii problemele cu hemoroizii, problemele cu erecţia sau problemele cu tractul intestinal, atingând osemintele cu ce cred dumnealor de cuviinţă. Cei care au probleme cu capul am văzut eu că speră să rezolve afecţiunea ating moaştele cu buzele.

 

moaste

Căcatul din noi

   Căcatul, fie că vrem, fie că nu vrem, este parte din noi. Aşa dizgraţios, cum îl vede orice biped sănătos la cap, căcatul ne însoţeşte de la prima suflare pâna la ultima, evoluând odată cu fiecare dintre noi. Este ca un al doilea alter-ego, căpătând forme şi influenţe aflate într-o strânsă comuniune cu hrana materială şi spirituală pe care o îngurgităm de-a lungul vremii. Căcatul ne este înger şi demon, căci, nu-i aşa, nu-i bine cu el dar mai  rău fără el. Încercăm toată existenţa să-i dăm drumul, să rupem relaţia cu această  entitate puturoasă  care ne lărgeşte cururile şi, paradoxal, o facem cu o plăcere sadică, soră cu un amalgam de râs şi plâns, aşteptând în obscuritatea sufletului următoarea ceartă cu monstrul căcăniu din adâncurile noastre.

   Sunt oameni care adoră căcatul. Îl venerează atât de mult încât scopul lor în viaţă va fi să nu rateze nicio grămadă de fecale care ar putea să le iasă în drum. Fiecare căcăţel intrat în câmpul vizual al lor îi va înduioşa până la lacrimi, ridicându-şi mânuţele şi implorând infantil ajutor. Iar ei, iubitorii de căcat, îl vor lua ca atare, în braţe, şi se vor mânji sufleteşte cu materia urât mirositoare, până când Împuţiciunea Sa se va topi de tot. Şi tot aşa, din căcat în căcat, oamenii pro-fecale îşi vor urma calea, sperând de fiecare dată la o grămadă şi mai mare, şi mai mare, reglându-şi standardele după regula nescrisă a unui cerc vicios de rahat.

   Cine intră în căcat o face cu bună ştiinţă. Orice situaţie urât mirositoare şi îmbrăţişată cu ardoare va aduce după sine o alta, şi apoi o alta şi tot aşa. Căcatul devine drog iar sclavii acestei dependenţe vor intra în sevraj în fiecare clipă a existenţei lor lipsită de fecale. Vor căuta disperaţi minutele mânjite intens pentru a-şi satisface pofta nebună de mizerie, fără a-şi doza în vreun fel porţiile luate. Într-un final, căcatul va ajunge deasupra lor, îngropându-i maiestuos, alături de viermii aflaţi în universul etern al celor doi metri de sub scoarţa terestră.