Ţinta lor este durerea

Iată că a sosit sezonul rece, adică al gripelor aviară, porcină, canină sau cea pur românească, rezultată de la curentul rural al cârciumilor rămase fără lemne de foc. Ca atare, toată industria publicitară, automat, a scos din tolbă calupul de reclame la doftoriile menite să alunge avalanşa de muci şi meduze matinale ale poporului, luându-şi adio, pentru o perioadă, de la perechile de ţâţe unse cu creme antisolare.

Şi iată că zilele trecute mi-a fost atrasă atenţia de spotul publicitar al unui astfel de medicament. Deşi, în esenţă, toate pastilele pentru dureri de cap sau de gât se compun chimic din aceleaşi mizerii, numele face diferenţa. Adică nu ne mai place Paracetamol, preferăm Nurofen (care conţine, logic, Paracetamol). Ş.a.m.d. În schimb, parcă rămâi un pic pe gânduri când domnii sau doamnele în halat alb îţi recomandă MIG-400. Exact, un medicament pentru dureri de cap, a cărui reclamă TV am zărit-o de curând. Stau şi mă întreb cum au botezat inginerii chimişti produsul (că am tot încercat să combin iniţialele compuşilor dar nu iese ceva similar). Ori e vorba de de vreun creier luminat de la marketing, care, în general, fie e fan al aeronauticii ruseşti (poate chiar e de origine rusă), fie pur şi simplu scoate avioane după şedinţele de brain-storming.

Recomandăm, ca atare, companiilor farmaceutice să ţină cont de aceste asocieri de nume cu produsele medicamentoase. Dacă o simplă durere de cap este răpusă de un MIG (practic, durerea zboară), gândiţi-vă ce minuni poate face un KALAŞNIKOV în cazul durerilor de ficat (mai ales în cazul ficatului împuşcat de alcool) sau, mai bine, cum puteţi scăpa de diaree cu un HERCULES agăţat la timp (când, inevitabil, vă căcaţi în cantităţi industriale). Cu siguranţă, însă, şi asta ne-o poate confirma însuşi primul doctor al ţării, mahmureala trece numai şi numai cu o doză de BIRUINŢA.

Cum cumpără PSD-ul voturile

   În plină pandemie de gripă porcină, porcul de România se pare că nu are nicio grijă. Așa cum a fost obișnuit, lăturile trebuie să rămână lături pentru conservarea șoriciului dâmbovițean, la grosimea potrivită. Gunoaiele prin care scurmă sunt aceleași de douăzeci de ani și par la fel de gustoase. Dimpotrivă, ar putea fi și mai bune, mai ales că sunt și din Europa, nu doar din curtea proprie. Și atunci, să nu se întrebe dacă există viață după Crăciun?

   Pe 7 iunie sunt alegerile europarlamentare, iar lumea este invitată să voteze pentru a decide, astfel, soarta, viitorul, încălzirea globală. Bullshit. Campaniile din media sau din drumul fiecăruia sunt obositoare și, oricum, mai mult enervează. De aceea, există sub-campaniile, vechi de când lumea. Mita electorală e la bază, așa cum a fost și va mai fi. Anul 2009 și evoluția, în general, nu au legătură cu acest aspect. Din păcate pentru cei care au de gând să mai strângă din gunoaie, există alții care le vor produce. Iar raportul nu este unul corect. 

   Am rămas scârbit vizualizând clipul de mai jos. Cazul, cu siguranță, nu este unul singular. Și nici pe cale de dispariție. Valoarea unui vot este de 50 de lei. Schimbarea pe care o poate avea în esență este, în consecință, una ieftină. În viziunea lor. Voi v-ați vinde? Există un preț pentru așa ceva?

Foto: Silviu Pavel

thumbmediumstage_redim

Tinerii şi ambiţoşii membri PSD sector 1 Bucureşti au început să bată facultăţile şi căminele studenţeşti în căutare de votanţi. Nu contează că aceştia sînt de dreapta, indecişi sau scîrbiţi de politică. Important e, în viziunea pesedistă, să fie dispuşi să-şi vîndă votul pe 50 de lei. Mai mult, pesediştii de la sectorul 1 pe care i-am filmat cu camera ascunsă oferindu-ne bani contra voturi susţin că fac un serviciu societăţii, pentru că încurajează, astfel, prezenţa la vot. Aşa că ziceţi-le „mersi” şi citiţi mai departe.

PSD vă cumpără voturile cu 50 de lei bucata!

Virus alert

 De vreo patru zile sunt gazda unui virus gripal cum rar am mai întâlnit. Vorba aia… dacă ar fi să îl descriu în două cuvinte, aş sintetiza totul într-unul singur: rigurozitate. Cred că are tulpină nemţească. Simptomatologie exact ca la carte. Nu se lasă frate! L-am luat şi cu zăhărelu’, l-am luat şi cu lămâiţa. Nimic… Şapte zile, cel puţin, cică sunt omul lui. Azi dimineaţă, când m-am uitat în oglindă, aveam impresia că mi s-au lungit urechile de la tusea măgărească pe care domnul Virus a orchestrat-o toată noaptea cu plămânii mei la maximum.

Îmi aduc aminte că nu de puţine ori am avut parte ca, în ajunul unor evenimente, de obicei cele în care alcoolul se anunţa să prezideze buna dispoziţie, să fiu atins de gripă. Na-ţi-o ţie! Eşti! Leapşa de căcat… Eh, în acele momente încep: dă-i cu ceaiuri, dă-i cu aspirine, dă-i cu fervexuri, dă-i cu biseptol, dă-i cu propolis, dă-i şi dă-i şi dă-i… Poate m-oi întrema. Cam aceeaşi logică febrilă de fiecare dată. Mă dau rănit ca puiu’ ziua ca să mă împachetez ca porcul noaptea.

De multe ori, remediul ăsta cu băutura imediat după ceiuţul fierbinte, nu ţine. Dacă are expert defence, virusul rezistă. Şi-apoi dimineaţa la prânz când mă trezesc din somn… vâjâie capul uşor, la ralanti, până încep să mă trezesc şi din băutură… Ăsta e momentul când mahmureala se lasă devorată de starea aia febrilă iscată cu o zi înainte. Un transfer pe care îl urăsc din toţi rărunchii.

Cazul de mai sus ar putea completa lista lui Robert ca şi caz particular înregistrat cu numele de pastila de după.

Tocmai d-aia, sper ca până vineri domnul Virus să ia un strănut de ocazie şi să părăsească incinta. Bineînţeles, dacă doreşte să-l mai primesc şi data viitoare. Eu nu îl voi mai putea ţine în gazdă. Dacă dă dovadă de neseriozitate şi se va încuia undeva printr-un ungher al carcasei care mă alcătuieşte, refuzând să ne despărţim în condiţii amiabile, îl înec în alcool, îl împăiez şi îl expun la Antipa sau îi scanez muianu’ şi i-l dau pe mână lu’ RAV. Cred totuşi că prima variantă e mult mai fezabilă, căci la sfârşitul saptămânii ăsteia chiar intenţionez să sperii nişte beri alergând în zigzag printre liniile întrerupte de pe DN1.