Guvernul a aprobat Codul Muncii lui Oreste

În şedinţa de ieri, executivul a decis forma finală a Codului Muncii. Realizat în strânsă colaborare cu Oreste, noul cod aduce câteva modificări de ordin ezoteric, menite să uşureze relaţia materială dintre anagajator şi angajat.

Premierul Emil Boc a declarat că modificarea era necesară, în contextul adaptării legislaţiei la prevederile europene. „Primii paşi au fost făcuţi când am decis reglementarea vrăjitoriei, tocmai pentru a elimina orice piedică ce ar fi îngreunat trecerea codului”, a precizat prim-ministrul.

În contextul actualei economii, noul cod ar putea pune pe jar sindicatele care ameninţă cu proteste. Liderii sindicali se tem de faptul că mulţi angajaţi ar părăsi domeniile de producţie şi îşi vor deschide cabinete de astrologie, vrăjitorie sau ezoterism. „Problema va fi că cei care vor rămâne în sistem vor trebui să susţină şi munca celor care vor fi plecat, mărind orele suplimentare care vor trebui plătite de la bugetul de stat. Va fi nevoie de un alt împrumut de la FMI şi consecinţele le ştim cu toţii. În plus de asta, natalitatea va fi afectă pentru că pentru că oamenii nu vor mai avea pur şi simplu timp şi chef să facă dragoste cu cei dragi”, a declarat un important lider sindical.

Cu toate acestea, Guvernul este decis să-şi asume răspunderea codului în Parlament. „De doi ani ne tot plângem că o ducem greu, că va fi mai greu şi că nu ştim ce ne aşteaptă. Iată că acum fiecare angajat are libertatea de a privi în viitor, apelând la propriul cabinet de astrologie: Lucrurile vor fi mai clare şi vom scăpa, sperăm noi, şi de vechiul blestem româneasc, al nesiguranţei zilei de mâine”, au subliniat surse guvernamentale.

Guvernul Boc loveşte în copulaţie!

Inspirat, probabil, de modelul guvernului Boc, şi anume că orice pare sau este mare trebuie musai tăiat, un bătrân de prin Cluj şi-a făcut o fină analiză a scrotului şi a remarcat o inegalitate între cele două testicule. Şi cum diferenţele nu sunt acceptate între două sisteme care, practic, au aceleaşi performanţe, domnul respectiv şi-a aplicat o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea  cheltuielilor cu spaţiul din scrot. Astfel, folosind lama bine ascuţită a unui cuţit, s-a apucat să-şi taie din coiul mai mare, pentru a egala în dimensiuni cei doi locuitori ai planetei Scrotland. Ceea ce nu vă dorim şi dumneavoastră.

Lăsând la o parte lipsa clară de creier a omului (oricât de puţini neuroni ai avea, nu-ţi pui niciodată problema să-ţi tai dintr-un coi, la dracu’!), nu am putut să nu remarc faptul că evenimentul este încadrat (pe site-ul unde l-am găsit) de câteva ştiri cu tentă politică (foto mai jos). Ceea ce mi se pare normal. După ce cititorul se plictiseşte de aceleaşi contre între partide, aceleaşi măsuri nepopulare şi ineficiente ale guvernanţilor, hop, se trezeşte din letargie aflând cum cineva, undeva (în România), s-a automutilat din varii motive. Apoi, mai băleşte la nişte poze exotice, mai vede o sculă nouă apărută pe piaţă, mai aruncă privirea la o pereche de ţâţe şi gata, s-a terminat ziarul. Şi programul de muncă, evident.

Nu vreau să concluzionez în niciun fel. Vroiam doar să spun că un nene şi-a tăiat un coi. România, cu presa şi mogulii ei cu tot, e tot în Europa.

stire

Arde-ne-ar Bocul

Ieri, cu ocazia Zilei Pompierilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru a trece peste vremurile grele “trebuie să ne păstrăm curajul şi credinţa pe care le are pompierul(…)”.
Ce altă încurajare poate fi mai potrivită în condiţiile în care guvernul nu mai pridideşte să ne ardă!?

Ieri, cu ocazia Zilei Pompierilor, preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru a trece peste vremurile grele “trebuie să ne păstrăm curajul şi credinţa pe care le are pompierul(…)”.
Ce altă încurajare poate fi mai potrivită în condiţiile în care guvernul nu mai pridideşte să ne ardă!?

Să moară toţi banii

Enervaţi de faptul că nu au convins în proporţie de 100% poporul de competenţele lor (în varianta d-lui Videanu, normal), guvernanţii mai pun un drob de sare pe rana tot mai deschisă a românilor. În speţă, au lăsat-o baltă cu impozitarea excesiv-mediatizaţilor cântăreţi de manele.

Aşa cum era normal, oamenii cu ceva activitate coerentă sub calota craniană, s-au întrebat de ce se întâmplă acest lucru din moment ce tagma artistică este obligată să verse biruri lunare la visterie, deşi cuantumul veniturilor acestora este unul cu foarte mult bun simţ. Unii mai răi, să spunem aşa, ar fi răspuns că minoritarii (majoritari în curând) cântăreţi nu sunt artişti şi acesta este motivul pentru care specialiştii de la finanţe nu-i pot băga în aceeaşi oală cu scriitorii, pictorii, actorii sau cântăreţii cu diplomă. Privind în ansamblu, aşa este. Dar, analizând tehnic, domnii şi doamnele lipsiţi de număr încasează bani în urma unor activităţi, să-i spunem pseudo-artistice. Şi atunci, de ce ar trebui scutiţi de la impozite?

Una peste alta, nici nu contează cum îşi câştigă veniturile (mă rog, în limita legii). Aşa cum toată forţa de muncă activă din ţară varsă lunar sume mai mici sau mai mari la buget, aşa ar trebui s-o facă şi aceşti tânguitori de duşmani şi bani. Atât timp cât folosesc şoselele, spitalele sau orice alte mijloace puse la dispoziţie de stat, trebuie să le plătească. Altfel, se cheamă furat. Iar băieţii de la guvernare îi ajută să facă asta.

Trecând peste scârba provocată de acest subiect, nu pot să remarc pentru a nu ştiu câta oară prostia anumitor reprezentanţi din Guvern. Păi, pentru ei a fost mai simplu să-i omită pe minunaţi de la impozitare, decât să găsească o soluţie de verificare a veniturilor obţinute de aceştia şi modalităţi de taxare. De-a dreptul prostie. Şi chiar mă întreb cum de nu au folosit stilul devenit deja clasic, respectiv să fi anunţat că îi taxează pe manelişti, îi taxau o p#lă – şi nu ştia norodul asta – şi scăpau cu faţa curată din toată povestea. Dar datoria e datorie, dom’le. Şi e plătită tot pe spatele ălora mulţi şi muncitori. Într-un fel încep să mă întreb din ce în ce mai des de ce ar trebui să plătim ceva statului ăsta?

România, ţara tuturor nedreptăţilor

   Marele guvern al micului domn Boc a început să aplice măsurile de austeritate discutate de o vreme încoace, scoţând din când în când de la ciorap alte mici ajustări sau propuneri, aflate pe acelaşi nivel de inteligenţă şi eficienţă cu întregul pachet legislativ de reducere a cheltuielilor. Ultima ordonanţă în acest sens este limitarea despăgubirilor primite de foştii deţinuţi politici, din perioada 1945-1989, la 10 000 de Euro.

   O măsură foarte eficientă, aşa cum spuneam mai înainte, întocmai ca toate cele menite să aducă statului nişte bani în plus. Lăsând la o parte faptul că nu cred că mai sunt în viaţă atât de mulţi nefericiţi care au avut neşansa de a simţi cu vârf şi îndesat gustul înveninat al regimului comunist poliţienesc, măsura mi se pare încă o mostră de nesimţire a celor care guvernează ţara, vis-a-vis de anumite chestiuni cu o intensă încărcătură morală. Ceea ce este şi mai trist, pe de o parte dar strigător la cer, pe de altă parte, este faptul că mulţi dintre cei care se joacă a pagubă pe scena politică românească sunt şi dintre cei care au avut un cuvânt important de spus în vremurile de tristă amintire, aşa cum spune clişeul.

   A oferi 10 000 de Euro unui om care şi-a mâncat sănătatea fizică şi mentală prin hrubele terifiante ale regimului animalic trecut este ca şi cum ai evalua neuronii în cioburi. Nici măcar un milion de Euro nu ar putea să compenseze în vreun fel timpul pierdut îngrozitor între zidurile fiecărei celule comuniste dar cu toate acestea, guvernul Boc are tupeul ordinar să se atingă de aceste venituri cu o deosebită încărcătură morală, aşa cum spuneam. Din punctul meu de vedere, în aceste cazuri trebuie aplicată, cumva, legea dintelui pentru dinte, pe cât posibil. Torţionarii trebuie să devină la rândul lor cei torturaţi, oricât de neadaptat prezentului ar suna acest lucru. Pe lângă asta, banii ar fi doar o picătură de apă într-un ocean de durere.

   Din păcate, România suportă în continuare respiraţia putredă a unora dintre cei  care acum zeci de ani ucideau (direct sau indirect) oameni cu opinii, viziuni, oameni care au avut curajul să se opună unui regim menit să îndobitocească în ultimul hal poporul. Îi vedem zi de zi rânjind şi oferind sfaturi politice sau economice. Îi vedem luând în continuare decizii importante pentru soarta naţiei, îi vedem cum se lăfăie pe banii unui popor pe care acum multă vreme îl hărţuiau fără pic de conştiinţă. Da, viaţa este nedreaptă, uneori. În România este tot timpul.

Remanierea lui peşte

   După ce a trecut prin moţiunea de cenzură ca gâsca prin apă, guvernul Hopa-Mitică se pregăteşte, nu-i aşa, de o remaniere. Printre motive regăsim proasta comunicare pe linie de partid, proasta comunicare în ministere, performanţele slabe, soluţiile de reducere a cheltuielilor găsite prost, etc. Apă de ploaie, evident. Plus că se urmăreşte comasarea anumitor ministere, ceea ce înseamnă, mai pe înţelesul tuturor, consolidarea ciolanului în troaca anumitor personaje.

   Ce mă intrigă pe mine este faptul că acum aproape două săptămâni Guvernul era foarte sigur pe ceea ce propunea vis-a-vis de măsurile de austeritate, fiind mai hotărât ca oricând, în frunte cu prim-ministrul Boc, să-şi asume în Parlament programul care îngloba măsurile amintite mai devreme. Ca atare, atunci nu se punea problema de soluţii proaste. Dimpotrivă. Fiecare ministru avea tema bine făcută iar dl. Boc se înfăţişa ca un girant al gâştelor din ograda sa. Acum vorbim de remaniere pentru că, printre altele, soluţiile propuse de anumiţi miniştri sunt greşite. Mi se pare mie sau viaţa în România este precum scenariul unui film cu Stan şi Bran?

   Un alt motiv al aşa-zisei remanieri este slaba performanţă a unor miniştri. Ceea ce înseamnă că unii dintre colegii dumnealor de guvern au avut şi au performanţe bune. Să muriţi voi! Care or fi ăia? Doamna Udrea? Domnul Berceanu? Ministrul sănătăţii? Nu, pe bune acum… Îmi scapă mie ceva?

   Una peste alta, preşedintele Traian Băsescu anunţă că până în toamnă nu doreşte remaniere. Normal, doar toamna se numără bobocii, nu?