Scandalul a izbucnit după ora 21.00, la căderea serii, motivul conflictului fiind, se pare, unul amoros. În partea de nord a parcului, legea o face clanul lui Patrocle, băiatul bătrânului Patrocle care acum zece ani era spaima centrului istoric din Bucureşti. Juniorul a fost izgonit de ai lui dar şi-a făcut mai întâi un renume în campusul studenţesc din Leu, în cârdăşie cu câţiva studenţi electronişti de acolo,care obişnuiau atunci să-i acopere murdăriile. Mai apoi a ajuns în Politehnica, fiind cunoscut acum ca tartorul zonei de nord a parcului.
Conflictul a apărut în urma relaţiei amoroase dintre una din fetele liderului care conduce clanul din sud, respectiv Lola şi unul din băieţii lui Patrocle, în speţă Patrocle Patrocle junior. Deşi taică-su îi interzisese să se vadă cu orice mascul din nord, Lola a călcat peste interdictie, motivul fiind povestea de dragoste care o leagă de Patrocle Patrocle junior, mai ales în perioada aceasta a anului. De la aflarea veştii de către Grivei, zis Dulăul (tatăl fetei) şi până la conflict, nu a mai fost decât un pas.
Intervenţia rapidă a mascaţilor a făcut ca scandalul să nu escaladeze. Un reprezentant al acestora a declarat pentru Ugerpres că totul este sub control acum. „Am capturat câţiva dintre scandalagii, restul au fugit cu coada între picioare, ca să zic aşa. Cele două grupări ne sunt cunoscute, nu sunt la prima situaţie de acest gen dar îi punem noi cu botul pe labe.”, a adăugat acesta.
Patrocle junior a urlat către ziariştii prezenţi, dând dovadă de o violenţă ieşită din comun. Grivei, zis Dulăul, a ameninţat-o pe fata sa, Lola, chiar sub nasul camerelor de filmat: „Las’ că vezi tu, căţeaua naibii! Dacă mă mai muşti de cur, să vezi ce labe peste bot îţi iei!”.
Cele două clanuri sunt temute în zonă pentru trafic de carne vie şi violenţă.
„Sunt foarte periculoşi… Răpesc şi pisicuţe d-astea tinere, prospături, şi apoi naiba ştie ce-or face cu ele.. De scandaluri nu mai zic…”, a spus un martor.
Cercetările continuă.