Semifinală întreruptă, după ce doi români au încins un grătar pe iarba de la Wimbledon

Lumea tenisului este în stare de șoc după isprava a doi români, care s-au apucat să încingă un grătar pe suprafața de iarbă, chiar în timpul  semifinalei din cadrul turneului de Grand Slam de la Wimbledon dintre Djokovic și Potro.

Organizatorilor le-a luat mai bine de o oră să permită reluarea partidei, și din cauza faptului că cei doi împătimiți ai ieșitului la iarbă verde au refuzat să plece de pe teren, motivând că ei sunt primii care au ocupat locul, după ce jucătorii s-au retras la terasa improvizată de lângă, să savureze câte o răcoritoare.

„Când i-am văzut că intră pe suprafața de joc și își instalează grătarul cu un firesc ieşit din comun, am crezut că e vorba despre o glumă englezească. Până să ne dezmeticim, ei deja încinseseră jarul și erau gata să pună și micii”, le-a mărturisit ziariştilor arbitrul de scaun.

După ce au conștientizat amploarea scandalului provocat, cei doi români au încercat să înduplece oficialii, spunându-le că încinsul grătarului la români este precum fotbalul sau cricketul la englezi.

„Trebuie să recunoaștem că poate că am exagerat puţin. Dar nu mai ieşiserăm la un grătar de aproape două săptămâni. Am văzut şi noi că ăştia în Anglia nu te lasă să faci grătare nici în parcuri, nici pe bloc şi nici măcar pe balcon. Aşa că am încercat şi varianta asta. Noi n-am vrut decât să profităm de vremea frumoasă de afară. E drept că a fost cam multă lume în jur, dar n-a fost mai aglomerat ca la Snagov, de un 1 Mai reuşit”, a declarat pentru The Sun unul din protagoniştii insolitului eveniment.

Domnul cu coasa

boc_coasaÎn ultima perioadă, ăla mic din fruntea guvernului a devenit foarte activ. Ştie prea bine de la mentorul său politic că pentru a câştiga capital de imagine trebuie în primul rând să te afişezi în public. E nevoie să te expui constant şi în ipostaze cât mai inedite. Iar dacă aceste ipostaze se întâmplă să scoată în evidenţă viaţa de zi cu zi a omului simplu, voalat politic dar care pune ştampila, şansele să-i induci un plus de simpatie sunt destul de mari. Până la câştigarea votului nu mai rămâne decât un mic pas.

Pe acelaşi principiu, vinerea trecută, Emil Boc s-a lepădat de sacoul de prim ministru  şi s-a pus să-şi demonstreze virtuozitatea în proba de coasă, în cadrul unei vizite de lucru efectuate la Feteşti.  Când a înşfăcat coasa, membrii delegaţiei s-au dat imediat la o parte ca şi cum un copil mai neastâmpărat şi fără prea mult discernământ ar fi pus mâna pe un obiect periculos cu care ar fi putut face rău celor din jur. Dar imediat ce micuţul Boc a început să secere iarba sub soarele arzător al Bărăganului mai ceva ca fondurile guvernamentale, a şi reuşit să-i impresioneze pe cei prezenţi cu mişcările sale ferme, dobândite aşa cum însuşi a declarat în douăzeci de ani de experienţă, în ciuda faptului că respectiva coasă avea coada mai înaltă decât coasa lui preferată de la Cluj.  De lipsit, nu au lipsit nici  aşa-zisele schimburi de replici dintre premier şi ziarişti, destul de cumpătate din partea reprezentanţilor media, câtă vreme cel care deţinea controlul pe orizontală era premierul.

Până una alta, nu este nimic rău în faptul că un politician şi în acelaşi timp un intelectual îşi aduce aminte de unde a plecat, nefiindu-i ruşine să-şi recunoască obârşiile. Dar când eşti înconjurat de atâţia ziarişti, nostalgia acelor vremuri nu prea trece camera, iar scena se simte clar că este una fabricată. Mă întreb dacă nu cumva s-au făcut şi repetiţii pentru această reprezentaţie.

Acum că şi-a adjudecat şi titlul de prim cosaş al ţării, frumos ar fi ca membrii guvernului să îi dea cadou primului ministru Boc o lamă de coasă de colecţie, alături de un set de zece gresii de mărimi variate pentru a cosi ciucuraşii covorului roşu de la Cotroceni. O să aibă ceva de treabă…

Job si alte alternative de weekend

untitledCe înseamnă job? Jobul înseamnă fals interes faţă de ceea ce faci, inhibare a tendinţelor criminale, acceptarea tuturor gay-ilor şi tuturor basmutiilor de femei. Jobul înseamnă politeţe absurdă, toleranţă a prostiei. Jobul este o piesă de excepţie a lui Eugen Ionescu sau una proastă de-a lui Moliere. Jobul este o accepţiune socială a responsabilităţii de “om mare”.

Ce înseamnă joint? Jointul înseamnă nepăsare de cotidian. Sferele în care existăm sunt mult mai complexe şi înalte. Jointul dezinhibă şi ucide demoni. Jointul spune “găozar” şi f*ute basmutii de femei din ignoranţă. Jointul spune ce simte şi tace ce nu-i pasă. Jointul nu se manifestă isteric şi nu concediază. Jointul atrofiază superficialul şi supraexpune realul interior. Jointul e ca un fum… pe bune!

Ce înseamnă alcool? Alcoolul, iniţial, te raportează la celălalt pentru ca ulterior să nu te mai poţi raporta nici măcar la tine. Alcoolul dezinhibă şi face mişto de şefi. Alcoolul face mişto şi de noi numai că nu ne mai pasă. Alcoolul este dezaprobat de toţi şi consumaţi de marea majoritate. Alcoolul nu face discriminări, îmbată pe oricine. Alcoolul împrieteneşte şi desparte, ridică şi coboară (sau împiedică).
Pentru ce să optăm în acest weekend?

Aşteptăm şi alte sugestii.

Cenzura si animalul social din mine

Binefăcători găseşti pe toate drumurile. Intenţiile lor sunt lăudabile însă ideile sunt proaste. Oricine are păreri pe care este dornic să le aplice, să le supună atenţiei. Dacă nu eşti interesat(ă) cu siguranţă vei deveni.

Statul se simte în măsură să decidă ce este mai bine pentru cetăţean, compania la care lucrezi decide comportamentul pe care trebuie să îl ai în faţa clienţilor, organizaţiile non-guvernamentale decid cum ar trebui să te comporţi cu ceilalţi. Fiecare îşi impune viziunea socială celuilalt. Toţi au păreri şi consideră că ar trebui respecţi decizia celuilalt pentru că aşa este corect. Însă aici apare non-sensul. Impunându-mi-se un model de comportament mi se neagă libertatea de mă exprima conform propriilor mele credinţe. Ceea ce nu este corect.

Mă simt cenzurat când nu am voie să fac mişto de homosexuali. Nu este corect politic să fac acest lucru. Însă îmi asum riscul de a fi imatur, nesimţit şi de a părea Dorel care face glume de autobază. La fel cum homosexualii îşi asumă riscul de a fi ceea ce sunt.

Mă simt cenzurat când nu am voie să fac mişto de femei. Sunt catalogat ca sexist sau misogin. Îmi pare rău, dar chiar suntem diferiţi. Psihologic, comportamental şi chiar anatomic (!).

Mă simt cenzurat când mi se impune să nu fumez. Iarbă sau tutun. Sau să beau alcool. M-am născut cu liberul arbitru la purtător. Cum ar putea altcineva să decidă ce este bine şi ce nu pentru mine?

Mă simt cenzurat când mi se pune pumnul în gură că ascult altfel de muzică (chiar dacă sunt manele). Gustul nu se discută. Comportamentul de manelar da.

Pe scurt, mă simt cenzurat. Şi nu neapărat de stat, de organizaţii, etc. Mă simt cenzurat de societate în general. Sistemul social în care trăim astăzi nu este cu mult mai diferit de comunismul de acum 20 ani. Există reglementări pentru toate actele sociale. Există reglementări pentru râs, vicii, sex, comportament, religie, timp liber, etc.

Nu putem râde de celălalt decât dacă menţionăm că este un pamflet. Însă mecanismul psihologic al râsului constă în a spune un adevăr (în general o hibă) într-un mod indirect. Pot să etichetez mişto-ul ca pamflet, scobitoare sau căcat. Tot acelaşi lucru va fi şi tot aceleaşi efecte le va avea. Şi indiferent că voi râde de gay, clowni sau politicieni, adevărul care face obiectul râsului va rămâne acolo. Singurul rezultat al unei reglementări a râsului va fi cenzura asupra celui care râde. Mai mult, cel de care nu mai râdem nu va lua în considerare niciodată alternativa unui alt comportament deoarece – nu-i aşa? – el face parte din normalitate.

Nu putem fuma iarbă dar avem voie să fumăm tutun şi să bem alcool. Tutunul şi alcoolul sunt principalii ucigaşi din secolul XXI. Cu toate astea, cineva decide pentru mine ce este mai bine. Argumentul conform căruia aceste legi sunt date pentru a proteja copiii de flagelurile drogurilor sau alcoolului este un rahat cu apă rece. Nu au protejat nimic până în prezent şi oricum nu doresc să fiu protejat în acest sens. Statul nu poate apăra un copil care nu este apărat în primul rând prin atenţia şi implicarea părinţilor. Prin interzicerea unor substanţe care nu provoacă dependenţă fizică mi se înterzice dreptul de a fi high, de a lua decizii care mă privesc doar pe mine, fără atingerea persoanelor din jur.

În unele state nu poţi face sex decât în anumite poziţii regulamentare. Sodomia orală sau anală sunt, în multe state, ilegale. În aceeaşi situaţie se găseşte şi adulterul. Prin astfel de legi statul nu face decât să mă sodomizeze oral, cenzurându-mi dreptul de a mă exprima cum vreau. Iarăşi, propria conştiinţă îmi va dicta cum, cu cine şi ce voi face. Argumentez oricărui puritan că Sfinţii Părinţi spuneau că virtutea creştină apare din ispită.

În întreaga lume se vorbeşte despre diferenţierea islamismului şi extremismului islamic. Chiar nu cred într-o astfel de delimitare. Diferenţierea poate apărea doar în cazul luării unei poziţii opuse a liderilor islamici faţă de cei extremişti. Nu pot separa extremismul islamic de islam în general, aşa cum nu pot separa păgânismul de ortodoximul românesc. Fac parte din firesc şi definesc normalitatea. Omiterea extremismului islamic este practic o negare a realităţii. Faptul că organizaţiile îmi impun să fiu corect politic faţă de o religie sau alta nu este altceva decât o impunere. Impunerea aceasta nu va modifica realitatea. Singurul rezultat este cenzurarea celor cu alte opinii.
Acelaşi lucru se întâmplă în România. BOR reacţionează în faţa deciziei statului român de a introduce paşapoartele cu date biometrice şi cip pe motiv că acestea vin de la necuratul. Este o părere… Însă de ce să decizi tu ce este mai bine pentru mine? Eu sunt un ateu convins şi doresc să am certitudinea siguranţei datelor personale. Este evidentă şi situaţia opusă. De ce ar decide statul ce este mai sigur pentru mine. Dacă eu cred în Apocalipsa şi consider că nu am nevoie de acest tip de paşaport, ar trebui să mi se acorde dreptul de a călători în străinătate asumându-mi riscul de a-mi fi furate datele personale.

Este surprinzător cum, după blamarea comunismului şi după efectele uşor vizibile pe care le-a avut acesta asupra întregii lumi, globalizarea este atât de uşor acceptată de populaţie. Nu contest beneficiile materiale. Însă consider că uniformizarea tipică comunsimului devine din ce în ce mai evidentă în cazul globalizării. Din păcate nevoia de reglementa orice pentru a putea păstra ordinea într-o societate din ce în ce mai extinsă nu poate duce decât la uniformizare. Acest tip de standardizare are ca rezultat dezvoltarea pe orice plan mai puţin cel spiritual. Indivizii nu mai sunt unici, ci parte integrantă a turmei. Nu mai avem opinii proprii ci păreri de matriţă. Verticalitatea spirituală a ajuns să fie condiţionată.

Pentru final, un exemplu. În toate discuţiile cu diverse persoane din vestul Europei, ideile sau părerile proprii vis-à-vis de situaţii politice sau sociale în general, dacă nu se încadrau în anumite norme acceptate social (să spunem “politically correct”) erau respinse fără argumente. Indiferent de argumentele pe care le poţi oferi celuilalt, în momentul exprimării unei idei “incorecte politic” individul devine autist şi nu mai este dispus să asculte argumentele. Acest lucru se observă pe faţa tâmpă care aprobă încetişor şi priveşte prin tine cu un zâmbet oligofren. Zice ca tine şi face ca el. Într-adevăr, ne aflăm deseori în poziţia de a asculta lucruri cu care nu suntem de acord. Însă argumentarea opiniilor îl poate ajuta pe celălalt să înţeleagă inepţiile pe care le spune sau ne poate ajuta pe noi să cristalizăm ceea ce credem că ştim deja.
Cred că standardizarea gândirii este cel mai mare rău pe care ni-l putem face şi catalogarea faptelor/evenimentelor/oamenilor după un şablon rigid este cenzura cea mai perversă pe care o putem suporta tocmai prin caracterul ei indirect care pare ne-impus.