Ieri seară, domnul Geoană a fost surprins amestecându-se în publicul spectator al festivalului de la Mamaia.
Nu ştiu de ce, dar am impresia că liderul PSD încă asociază imaginea Mamaiei cu o bătrânică simpatică, tânjind după zâmbetul domnului Iliescu.
Prostia deranjează. Nu aş băga mâna în foc pentru mulţi dintre români, dar pe mine cu siguranţă mă deranjează. Prostia face parte integrantă din viaţa fiecăruia dintre noi, într-o mai mică sau mai mare măsură. Nu cred că lipsa prostiei ar fi neapărat benefică societăţii şi individului. În cantităţi mici este chiar bine-venită, născând zâmbete într-o viaţă altfel rutinantă.
Prostia care deranjează este cea care devine stil de viaţă, modalitate de percepţie a realităţii. Prostia este autosuficientă, independentă de realitate şi argumentaţie logică. Prostia există prin ea însăşi. Prostia poate înlocui personalitatea, raţiunea şi bunul simţ.
În cazul dezvoltării la nivel individual, prostia sufocă spiritul şi naşte moaca tâmpă. Omul devine dobitoc şi ascultă de bici, lumini Pavloviene şi impulsuri pre-învăţate. Chiar şi într-un astfel de caz, prostia este – cel mult – supărătoare la nivel estetic. Impactul asupra societăţii şi asupra celorlalţi indivizi este minor şi uşor de evitat.
Însă, când prostia este asociată cu falsa autoritate sau cu o autoritate reală apar perturbări majore în viaţa tuturor celor atinşi de acest mix. În primul caz, individul purtător de prostie are tendinţa de a împărtăşi adevărul-realitate posedat de el tuturor celor doritori sau nu să îl asculte. Binenţeles, se găsesc îndeajuns de mulţi alţi proşti care să îl asculte şi să îi dea dreptate încât să îi confirme propriile teorii. Cei care nu răspund pozitiv fie cedează verbal doar pentru a fi scutiţi de debitul verbal fără rost al purtătorului de prostie, fie – dacă sunt mai odihniţi mental decât prostul veritabil – nu cedează verbal dar sunt ignoraţi până la finalul monologului reprezentantului prostiei.
În acest caz, prostia susţine teorii / idei / realităţi care generează în imaginaţia prostului o falsă autoritate. Prostul se vede deştept. Şi pentru că este deştept teoriile sale devin reale în faţa altor proşti şi devin valide în proprii săi ochi. În funcţie de toleranţa fiecăruia, acest tip de prostie este fie agasantă, fie amuzantă.
În cel de-al doilea caz, când prostia este asociată cu autoritatea reală, viaţa tuturor indivizilor care intră în contact direct sau indirect cu aceasta este schimbată iremediabil. Cel mai adesea, aceasta se schimbă în rău. Ca şi în primul caz, prostia asociată cu autoritatea se manifestă prin aceaşi mecanică a prostiei. Însă, diferenţa este adusă chiar de autoritatea individului care îi permite să impună noul tip de realitate. Prin autoritate, prostia capătă o nouă caracteristică – devine contagioasă. Astfel celorlalţi indivizi li se poate impune prostia ca normă, chiar dacă aceasta nu poate fi argumentată. Prostia devine lege pentru că supravieţuirea majorităţii depinde de acceptarea sau refuzul ei.
Înţelegând astfel acest fenomen, Ion Iliescu – reprezentantul prin excelenţă al prostiei din perspectivă ideologică – nu poate decât să ne lase un gust amar în gură. Din fericire, prostia dânsului nu mai deţine aceaşi putere contagioasă precum acum 20 de ani. Cu toate acestea, ieşirile acestuia fără vre-o umbră de bun simţ – de exemplu comemorarea eroilor martiri ai Revoluţiei 89 – nu pot decât să ne infirme faptul că bătrâneţea presupune înţelepciune.
Ţinem, încă o dată, să îi mulţumim dlui. Iliescu pentru dedicaţia şi abnegaţia de care a dat dovadă în lupta sa pentru neatârnarea acestui pământ, pentru progresul şi ridicarea pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei ale acestei ţări.
Suntem în Decembrie 2008. Mai exact, 22 Decembrie 2008. Acum nouăsprezece ani se dărâma un regim jignitor pentru orice naţiune. Spontan sau nu, protestul popular a reuşit scrierea unui alt capitol din istoria României, sângele întins peste străzile martore acestui eveniment fiind pecetea rămasă pentru urmaşi. Indiferent care a fost scenariul de bază al mutării politice din Decembrie 1989, cert este că orizontul poporului a căpătat altă culoare. Durerea a devenit speranţă. Cei care şi-au jelit morţii, fie atunci, fie în perioada neagră a regimului comunist, au renăscut privind către şansa copiilor încă neatinşi de plaga dictaturii.
Suntem în 22 Decembrie 2008. Ion Iliescu, primul preşedinte al României „libere” a participat, alături de alţi români, la comemorarea eroilor căzuţi pentru libertate acum nouăsprezece ani. A fost huiduit şi lovit cu ouă de un bătrân, după ce ieri a primit o rafală de monede. Gestul, condamnabil în opinia unora, a stârnit, probabil, o umbră de satisfacţie în sufletul altora. Nu sunt în măsură să judec incidentul. Este definitoriu pentru PSD-ist, în schimb, răspunsul dat de fostul preşedinte: „…este opera unor dezaxaţi care trebuie ignoraţi. Este ura tâmpită a unor oameni lipsiţi de cultură, lipsiţi de moralitate elementară şi de respect”. Stimate domn, să ne gândim un moment cum a tratat aceşti „dezaxaţi” regimul care v-a crescut pe dumneavoastră. Regimul în care v-aţi format convingerile şi în timpul căruia aţi pus semnătura pe documentele ce declanşau distrugerea de vieţi. Să ne gândim la „ura tâmpită” faţă de valorile anticomuniste, faţă de cultură, faţă de opinii individuale. Să privim moralitatea torţionarilor, a poliţiei politice, a întregii nomenclaturi. Să ne amintim de lipsa de cultură, fapt care a dus la cretinizarea unei naţiuni întregi. Şi, nu în ultimul rând, haideţi să ne gândim la ignoranţa faţă de morţii din Decembrie ’89, aşa cum aţi construit-o dumneavoastră. De ce nu aveţi onoarea să nu mai întinaţi idealurile tinerilor de atunci ? Când veţi sfârşi, domnule Iliescu ?
Suntem în 22 Decembrie 2008. În urmă cu aproape o lună au avut loc alegeri. Alegeri libere, aşa cum se întâmplă de nouăsprezece ani în România. Aşa cum şi-au dorit oamenii ieşiţi în stradă în Decembrie 1989. România de azi nu seamănă cu cea de acum aproape două decenii, asta-i clar. În schimb, tumoarea a rămas aceeaşi, manifestându-se sub forme din ce în ce mai odioase. Iar leacul împotriva sa va fi cea mai bună ofrandă adusă eroilor comemoraţi zilele acestea.
Aşa începe un colind la Realitatea TV. Apoi cântă un grup de copii urmat de un grup de politicieni, să zicem reprezentativi pentru clasa politică românească. Şi se pupă şi dau noroc între ei de zici că sunt cei mai buni prieteni. Dar ei chiar sunt prieteni. Îi leagă un ţel comun. Ştim cu toţii care este…
Printe altele, colindul se încheie cu următorul mesaj: “Sărbători liniştite!”. Adică ?
Adică poţi ? Normal că poţi ! Uite, eu m-am mai liniştit puţin când am văzut cum Ion Iliescu a fost huiduit şi “atacat” cu monede în Cimitirul Eroilor ! Da’ doar puţin….căci apoi mă enervez şi mă înfurii când realizez că aceşti oameni mi-au furat viitorul ! De 20 (douăzeci) de ani tot îl fură ! SISTEMATIC ! Şi furia mea se transformă în ură şi dorinţă de răzbunare…Vreau să am o putere magică să pot să-i calc pe cap dacă şi când îi întâlnesc pe stradă. Aş vrea să-i omor la fel cum ne omoară ei pe noi prin lipsa drumurilor şi a marcajelor corespunzătoare şi prin prezenţa gropilor ce creează accidente. Prin neputinţa ambulanţelor ce nu pot ajunge la pacienţii din sate din cauza căilor de acces impracticabile. Prin lipsa de medicamente în spitale, lipsa educaţiei din scoli, haosul şi nedreptatea din justiţie, lipsa de respect şi nesimţirea de care dau dovadă faţă de cei care i-au ales, atunci când apar la TV. Prin stresul zilnic la care suntem supuşi când ieşim pe stradă, prin traficul infernal, prin lucrările interminabile şi şanţurile lăsate destupate cu lunile. Prin faptul că am devenit nişte indiferenţi faţă de cei din jur, nişte “şmecheri”, nişte şpăgari, nişte “descurcăreţi”.
Se spune că toţi avem astfel de instincte criminale dar că le ţinem reprimate şi nu ies la suprafaţă decât stimulate.
Vă urăsc pentru faptul că mă “stimulaţi” astfel zi de zi ! Linişte sfântă vă doresc!
Zilele trecute autocarul de campanie al PSD, în care se afla şi Mircea Geoană, a fost atacat cu o armă cu aer comprimat. Incidentul s-a produs în zona oraşului Otopeni în timp ce echipa de campanie – PSD Bucureşti se întorcea din deplasarea avută în judetul Prahova. Sursa: Mediafax.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, singurul şifonat fiind cel care îşi însuşea întru totul noţiunea de transparenţă, anume parbrizul autocarului.
Anchetatorii nu au gasit niciun indiciu referitor la cine ar putea fi artizanii acestui atac mârşav. Nu se cunoaşte încă dacă este vorba despre un act de răzbunare al unor foşti colegi de grădiniţă ai liderului pesedist sau dacă a fost un atac la mascotă pus la cale de o grupare politică rivală.
Indiferent de desfăşurarea anchetei, ce s-a întâmplat duminica trecută este un semnal evident că Mircea Geoană şi implicit PSD-ul sunt în mare primejdie.
Domnule Iliescu, sunaţi dumneavoastră un prieten?
Dosarul mineriadei este închis. După scurta vizită a intelectualilor cu lămpaşe, invitaţi de domnul rector Iliescu, timp în care panseluţele au devenit o adevărată pasiune a bucureştenilor, a fost observată o creştere semnificativă a accidentelor de muncă. Astfel, un număr impresionant de studenţi s-au prezentat la urgenţă cu diferite hematoame, fracturi, contuzii, etc, acuzând că acestea au aparut datorită sădirii florilor din plin centrul capitalei, moment în care erau ajutaţi de către colegii lor mai mari şi nearticulaţi. Aceştia au fost îndrumaţi în acest studiu al ingineriei agronomice de către colegii cu caschete într-un mod extrem de convingător cu ajutorul pulanelor. Cei care s-au dovedit a fi chiulangii au fost depistaţi şi admonestaţi cu mustrare scrisă. Scrisă pe pavaj cu sângele recalcitrantului. Cei care au încercat să se opuna au fost transferaţi către centrele de reeducare din plină stradă unde li s-a administrat comă sau pur şi simplu deces prin pulan, rangă şi bocanc. Huliganii au fost reduşi la tăcere.
Domnul rector Iliescu, sub patronajul căruia s-a desfăşurat acest schimb de experienţă culturală, este – astăzi – scăpat de justiţie prin acordarea de NUP pe baza prescrierii unor fapte din dosar. Minunat. Dacă vă gândiţi că această urmărire penală s-a dorit să fie întârziată să ştiţi că vă înşelaţi. Minerii au venit singuri să planteze flori. Acesta era un vis al lor. Iliescu a fost doar la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.
În astfel de momente, când statul devine ipocrit şi serveşte interese nu doar diferite de cele ale cetăţeanului ci şi împotriva sa, revoluţii personale se nasc în fiecare şi politicienii ca Iliescu sunt întâmpinaţi cu un bine-meritat "Mori!". Fără îndoială, legea este respectată. Însă sunt total dezamăgit de modul în care este protejat pensionarul şef. Politicienii ne jignesc inteligenţa şi îi doare la bască de efectele pe termen lung ale comportamentului lor feudal.
Vă promit, dle Iliescu, că la mormântul dumneavoastră veţi găsi întotdeauna un lămpaş aprins. Pentru veşnica pomenire.