A fost o vreme când roacherii erau roacheri, aveau plete, purtau blugii rupți și erau priviți ca niște ciudați. A fost o vreme când erau mândri pentru că erau diferiți. Restul muritorilor trebuiau să lase privirea în jos pentru că erau toți la fel. Spiritul riff-ului electric, al ritmului și al versului furios a marcat destule tinereți dar a luminat frunți și suflete. Astăzi, imaginile sunt un pic diferite. A rămas, în schimb, flacăra aceea, suficientă pentru a continua un drum început cu zeci de ani în urmă de niște băieți sclipitori.

Fiecare părticică din istoria complexă a muzicii rock merită atenția sa. Întocmai ca un puzzle gigantic, fiecare piesă își are rolul său, cu bune și rele, cu sclipiri și nori negri. Anul 1997 a mai pus o piesă a acestui puzzle în imaginea de ansamblu. Se năștea atunci formația Act, avându-i la instrumente pe George Costinescu (bass, voce), George Pătrănoiu (chitară, voce), Gusti Costinescu (tobe) și Costică Sandu (voce). Urmează un parcurs rapid, începând cu repetițiile din sala pusă la dispoziție de Electrecord și culminând cu cele zece piese proprii definitivate în numai șase luni de activitate în formula Act. Cu sprijinul lui Niki Constantinescu, de la Electrecord, cei patru încep seria de concerte în București și prin țară, impresionând publicul amator de gen. Piesele Strigă! și Să le facem felu’!, de pe demo-ul Strigă! își fac loc printre undele radiourilor iar Petre Magdin decide să le dedice o întreagă emisiune la tv.

Dar, încep vremurile unui declin muzical în România. Comercialul pune din ce în ce mai tare amprenta pe orice activități de studio iar acest lucru duce inevitabil la întreruperea traseului formației Act, după numai un an de activitate…Până în 2006. Reuniți și mai hotărâți ca oricând, cei patru muzicieni se pun din nou pe treabă, primul pas reprezentându-l demo-ul Oamenii-nisip. În cele din urmă, după emoții și multă muncă, la finalul lui 2008 iese la lumină primul album, Exact. Discul conține 12 piese, este lucrat destul de bine în studio și reprezintă esența celor patru artiști, aflați  la un nou început. Evident, urmează concertele de susținere a albumului, apariții la radio și tv. Orice drum este presărat, însă, și cu denivelări. Astfel, în septembrie 2009, chitaristul George Pătrănoiu părăsește trupa, locul său fiind luat de Vlad Văcărescu. De bun augur, până la urmă, deoarece pregătirile pentru noul album sunt în toi…

Am dorit și noi să aflăm câteva chestiuni muzicale și de viață de la cei patru domni, componenți ai formației Act. Răspunsurile sunt de jos pălăria! Iată-le:

RevistaCioburi: Când a început primul act al piesei ACT?

George Costinescu: Undeva în negura timpurilor, în anul de graţie 1997. Ne ştiam cu toţii din diferite trupe şi, cum ne cam plăceam, muzicaliceşte desigur, am zis că trebuie să facem noi ceva împreună. Fiecare avea ceva idei, care nu prea puteau fi puse în practică în trupele unde activam şi, cum fiecare dintre noi e un pic cam foarte pasionat de rock-ul adevărat, am zis că trebuie să spunem ce avem pe suflet.

R.C.: Care a fost ideea startului de drum?

Gusti Costinescu: Îţi vine să crezi sau nu, ideea startului de drum n-a fost aşa o chestie foarte programată, cu nişte paşi foarte bine stabiliţi, cu evaluarea tuturor aspectelor şi posibilităţilor de reuşită, etc. Deşi eram „bătrâni” muzical, la suflet eram şi suntem la fel de tineri ca un puşti de doişpe ani, care are o chitară, ştie trei piese şi vrea să îşi facă o trupă, cu care să intre în istorie. În mare, cam asta a fost ideea, simplu, să facem cea mai bestială trupă din România şi să ne distrăm alături de fanii noştri în fiecare zi.

R.C.: A venit o pauză destul de rapidă după primul an, v-a luat prin surprindere?

George Costinescu: Vezi tu, dacă în loc să te duci la serviciu te gândeşti că vrei să cânţi într-o trupă de rock, ar fi bine să te obişnuieşti cu a fi foarte surprins, zi de zi, ceas de ceas. Ceea ce nu e rău, pentru că în felul ăsta nu te plictiseşti niciodată (râde). În perioada în care se forma ACT, rock-ul românesc era într-o pasă bună, chiar foarte bună. Vedeam noi că încep să scoată capul tot felul de formaţii „de geniu”, care de care mai dance şi mai electro, însă asta ar fi trebuit să fie un semn de normalitate. Şi afară se întâmpla asta. Însă, afară, Spice Girls coexistau şi împărţeau topurile cu Metallica. Cine şi-ar fi închipuit că dacă apar Andrelele trebuie să cadă rock-ul? Şi că dacă nu cânţi pop, nu poţi fi muzician în România? S-a întâmplat o anomalie, ca multe altele ce aveau să vină. Urmăream şi noi sideraţi, ca şi voi, ce se poate întâmpla în patria noastră.

R.C.: Ce v-a motivat să reveniţi în peisaj?

Costică Sandu: Dar noi n-am iesit deloc din peisaj, peisajul a cam iesit din noi in formula asta (rade). Am mai facut noi tot felul de nebunii cu MS – niste discuri chiar grele. Am avut tot felul de colaborari, fiecare dintre noi. Insa cu ACT am revenit pentru ca pur si simplu ramasesera niste lucruri nespuse. Niste lucruri atat de adevarate incat s-au pastrat fresh timp de zece ani. In plus, George si Ballance Production erau hotarati sa produca materialul. Lucrurile pareau ca se schimba, tot felul de trupe mari de afara veneau si cantau la noi, cu sala plina. Totul parea ca indica in directia revigorarii apetitului publicului pentru rock greu.

R.C.: Vedeţi altfel lucrurile acum, faţă de începuturi?

Gusti Costinescu:  Ar fi puţin anormal să vedem lucrurile la fel. Ar însemna că nu suntem capabili să evoluăm iar asta înseamnă moarte lentă pentru orice om cu ceva minte. Sunt unele lucruri la care ţinem la fel de mult, dacă nu mai mult ca la început, cum ar fi faptul că, indiferent ce spune oricine, vom face genul ăsta de muzică.  Sunt unele lucruri care s-au schimbat, cum ar fi experienţa profesională a fiecăruia dintre noi şi legăturile interpersonale între membrii trupei.  La început, poate, vedeam ACT ca pe un fel de experienţă bizară în peisajul muzical autohton, un fel de copil teribil. Acum însă ACT este o a doua familie pentru fiecare dintre noi iar muzica pe care o facem este viaţa noastră.

R.C.: Cât de hotărâţi sunteţi în a ridica proiectul pe o scenă mai înaltă?

George Costinescu: Vezi tu, ACT nu este doar un album. Pentru ca o persoană să prindă întreg spiritul trupei, ar trebui să vină neapărat la un show ACT. Asta e o trupă, o spun fără nici cea mai mică urmă de aroganţă, care poate susţine un show intens, de vreo trei ore, în care se cântă piesele albumului dar şi alte piese, astfel încât atmosfera devine un fel de foarte frumos balamuc rock. În condiţiile astea, produsul total numit ACT, album plus show live, poate cânta pe orice scenă, oricât de înaltă sau joasă ar fi ea (râde). Dorim însă ca următorul album ACT să fie, evident, la un nivel superior primului album. Însă n-aş vrea să dezvălui foarte multe aici. Pot spune doar că va fi un produs mai mult decât competitiv.

R.C.: Ce vă inspiră cel mai mult?

Vlad Văcărescu: Inspiraţia vine din cele mai neaşteptate cotloane. În general cred că fiecare dintre noi are un bagaj destul de mare de muzici ascultate şi cântate, astfel încât să putem spune că ne-am format deja un stil propriu de interpretare. Iar acest stil este capabil să dezvolte o idee de la stadiul brut la cel de piesă cap-coadă. Uneori ne inspiră o formulă pe care unul dintre noi o aduce la sală. Alteori o discuţie aprinsă de la repetiţii se poate transforma în ceva total nou dar bun. Inspiraţia poate veni din studiu individual, poate veni din improvizaţii cu trupa. Poate veni de la un zgomot de motor sau de la mesajul unei poezii. Poate veni de la o glumă sau de la o ştire. Poate veni din lucruri care ni se întâmplă în fiecare zi. Poate veni de la o bere sau de la un pahar de vin. Sau poate veni de nicăieri, aşa, fără rost (râde). În general suntem cu toţii mai tot timpul într-o stare fecundă, în expectativă, astfel încât încercăm mai mereu să trecem până şi cele mai banale lucruri prin prisma unei piese ACT. E un fel de reflex care se formează după o vreme.

R.C.: Sunt lucruri frumoase pentru care merită să cânţi?

George Costinescu: O pereche reuşită de sâni este întotdeauna un lucru frumos pentru care merită să cânţi (râde). Fără glumă însă, cred că răspunsul fanilor noştri este acela care merită osteneala. Ne-a spus cineva, venind la un concert  ACT în Bucureşti, că „ăştia au fost cei mai tari 300 de km pe care i-am bătut în viaţa mea”. Replici de genul ăsta te urmăresc şi îţi dau convingerea că nimic din ceea ce faci nu este în zadar, chiar dacă, uneori, lucrurile nu sunt atât de uşoare.

R.C.: Versul direct este mai pătrunzător decât cel subtil?

Vlad Văcărescu: Cred că versul direct poate fi la fel de pătrunzător pe cât de pătrunzător este versul subtil. Uneori nici noi, nici ascultătorii nu avem timp de metafore. Lucrurile se întâmplă acum, aici şi trebuie spuse aşa cum sunt. Nu prea e loc de metafore în momentul în care cineva îţi dovedeşte continuu că îşi bate joc de tine. E loc de luat o bâtă şi spart un cap – cred că fiecare dintre noi simte asta din când în când. Albumul Exact este însă plin de momente şi metafore reuşite. Am ajuns la concluzia că un dozaj bun al celor două maniere face un disc reuşit, undeva între discul total arid şi discul cu poveşti de adormit copiii.

R.C.: Este greu să promovezi muzica rock?

George Costinescu: Cred că asta ar trebui să ne spui tu, nu?(râde). Ceea ce aş vrea să spun totuşi este că rezultatele promovării se văd în activitatea formaţiei. Am sesizat la noi în ţară tendinţa de a nu asocia o trupă rock cu un produs supus regulilor pieţei. Există însă, în unele cazuri, impresia că dacă tu stai şi cânţi în beci, genial fiind, toată lumea va remarca asta. Numai că nu este aşa. Formaţia ACT beneficiază de ajutorul unui manager, unui PR şi al unui tehnic, care ne fac viaţa mai uşoară. Rezultatele muncii lor de promovare se văd în numărul de oameni care vin la concerte, în albumele vândute, în numărul apariţiilor în media. Aşadar, nu contează dacă este greu sau uşor, promovarea muzicii rock trebuie făcută şi trebuie făcută de oameni profi.

R.C.: Cum ar arăta concertul ideal?

Costică Sandu: Concertul ideal ar arăta foarte bine pe un stadion plin ochi şi cu biletele epuizate cu o lună înainte. Până una alta însă, ar fi minunat dacă am avea parte de condiţii tehnice bune, de sonorizare bună şi de un public cât mai numeros care să se bucure de toate astea, împreună cu noi. Concertul ideal, indiferent de cât de bune sunt condiţiile, ar fi acela în care fiecare om venit să asculte formaţia, pleacă de acolo super încântat şi cu o mare dorinţă de a veni şi la următorul concert. Ne străduim de fiecare dată să le oferim acest lucru fanilor noştri.

R.C.: Când o să vă vedem la un festival important?

George Costinescu:  Există festivaluri, poate nu de mare anvergură, dar care sunt importante pentru noi prin tradiţia lor şi prin calitatea oamenilor care participă la acestea. Top T Buzău, spre exemplu, este unul dintre cele mai longevive manifestări de gen iar membrii ACT au fost mereu prezenţi de-a lungul timpului. Întâlnirile cluburilor de motociclişti sau realizările Promusic Production sunt de asemenea festivaluri cu tradiţie, unde trupa este invitată. Mai nou, comunitatea tatuatorilor din România, în frunte cu Ovidiu Popartan de la Transilvania Tattoo, a arătat interes în muzica trupei. Dacă te referi la festivaluri importante, de genul celor care au apărut acum câţiva ani şi aduc tot felul de formaţii de afară, ei bine, cred că ar trebui să aflaţi mai multe despre ce înseamnă participarea unei trupe româneşti la o astfel de adunare. Nu este un lucru despre care se vorbeşte deschis, de aceea cred că va fi un material foarte frumos. Neplăcut de frumos.

R.C.: V-aţi propus ca, la un moment dat, să trăiţi din muzică?

George Costinescu: Nu cred că există vreun individ care să se apuce de muzică cu gândul ca va avea un job, altul decât ăsta. A fi muzician profesionist e un job în sine şi, mai mult decât atât, un mod de viaţă. Mulţi talentaţi ai rock-ului sunt obligaţi să renunţe la asta pentru că, pur şi simplu, a fi parte dintr-o formaţie rock, care face şi spune ce gândeşte, nu îţi asigură plata facturilor. Nu îţi asigură investiţia în instrumente şi „consumabile”.  Cei mai mulţi dintre noi sunt constrânşi astfel să îşi găsească joburi mai mult sau mai puţin full time dar, oricum, job-uri care le permit o anumită flexibilitate, pentru a putea onora concertele şi evenimentele la care suntem invitaţi şi pentru a putea susţine continuitatea formaţiei. În general persistă o existenţă oarecum dublă şi de uzură. Trebuie să îţi placă foarte mult treaba asta cu muzica pentru a te înhăma la un asemenea efort. Dorim să facem muzică şi nimic mai mult, însă trebuie să facem ce avem de făcut pentru a merge mai departe.

R.C.: Ce v-aţi propus pentru următorul an?

Costică Sandu: Următorul an va aduce surprize. Pregătim un nou material, de care suntem foarte încântaţi. Încă nu e finalizat dar atmosfera pe care o simţim e una foarte bună. Sunt o gramadă de influenţe din zona dur, rapid, melodic, progresiv, de care ne simţim foarte ataşaţi şi care se regăsesc în multe din temele la care lucrăm. Dorim un album de-a dreptul revoluţionar. Şi dorim să îl putem duce către absolut pentru toţi fanii noştri, indiferent în ce colţişor al ţării se vor afla. Ne dorim, de asemenea, şansa noastră la scena mare despre care vorbeai dar în condiţii umane. Şi, în general, ne dorim, mai mult poate decât orice, ca fanii noştri să fie cu adevărat mulţumiţi şi încântaţi de ceea ce le vom propune. Chiar credem cu tărie în acest lucru.

R.C.: Fanii trebuie să fie exigenţi?

Gusti Costinescu: Noi suntem nişte fani exigenţi. Nu văd de ce fanii noştri ar trebui să fie altfel. Toate părerile, comentariile, mai mult sau mai puţin ortodoxe, mai mult sau mai puţin argumentate, sunt nişte mesaje care ajung la noi şi de care ţinem seama. Totuşi, să nu uităm, nici voi, nici noi, de ce suntem aici. Suntem aici ca să facem the heaviest rock’n’roll party on the planet, de care să ne putem bucura împreună. Suntem aici ca să spunem că fiecare dintre noi trebuie să-şi urmărească visul, cu orice preţ. Suntem aici pentru că luptăm pentru ceva mai bun, fiecare după puterile lui. Suntem aici pentru a urma o pasiune, o nebunie, oricare ar fi timpurile în care trăim. Iar cine contrazice asta, nu-şi are locul la un concert ACT.

R.C.: Cum e viaţa în România?

Vlad Văcărescu: Cred că ar fi o idee interesantă să lăsăm un loc gol în locul răspunsului meu şi fiecare cititor să poată adăuga un comment. Nu crezi? Atunci s-ar putea naşte un răspuns complet. În ceea ce mă priveşte, viaţa în RO nu e nici grea, nici uşoară. E dezamăgitoare şi, tocmai de aceea, victoriile sunt cu atât mai dulci. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să facă exact ce vrea să facă şi atunci am avea o grămadă de indivizi care ştiu ce vor. Ştii cum e când ai o mare decepţie, o mare neîmplinire şi, după o vreme, deşi totul pare negru, îţi vine oarecum să râzi? Cam aşa simţim şi noi. Ce poate fi mai rău decât a fost? Nu putem decât să fim optimişti.

R.C.: Societatea progresează sau regresează?

George Costinescu: Societatea e un termen luat dintr-o carte. Societatea este cea care mă arata cu degetul într-un anumit moment, prin Decembrie, sau este cea care mă lua în braţe într-un alt moment, de după Decembrie? Societatea este cea care îmi spune să fiu civilizat sau cea care mă calcă în picioare in R.A.T.B.? Societatea este cea care îmi spune că există cele zece porunci sau cea care se grăbeşte să le încalce? Societatea este cea care se vrea atotştiutoare sau cea care nu ştie absolut nimic? Răspunsurile sunt fireşti. Tocmai de aceea te întreb, vă întreb şi mă întreb constant, TU progresezi sau eşti în regres?

R.C.: Vă duceţi la vot?

Gusti Costinescu: Întrebare: nişte oameni care au scris Să fie anarhie şi au mai făcut şi un clip cu asta, se duc sau nu la vot? How bizarre… Total mister… A alege răul cel mai mic nu e oare tot un rău ales?!

R.C.: Când aţi băut ultima bere în Leu, la Express Olimp?

George Costinescu: Eu din 2003 parcă…de pe vremea când cântam cu Quartz…Gusti, însă, şi ceva mai recent…

R.C.: Ce recomandaţi celor care vă ascultă?

George Costinescu:  Nu le recomandăm nimic, pentru că nu suntem nişte chelneri care „vorbeşte” despre „meniul serii”.  Vrem însă să ştie că nu sunt singuri. Vrem să ştie că tot ce facem în materie de muzică li se adresează. Vrem să ştie că, oricât de greu poate fi uneori, în toată morişca asta bezmetică a industriei muzicale româneşti, rămânem sinceri cu noi, pentru a putea fi sinceri cu ei, cu voi, cu oricine. Şi încercăm să vă transmitem aceste lucruri de câte ori urcăm pe scenă. Este plăcerea şi onoarea noastră să vă întâlnim la următoarea cântare. Până atunci…..stay heavy!!!!!!!!

Pentru  a vă face o idee mai bună despre muzica celor de la trupa Act, vizitați și pagina lor de myspace, www.myspace.com/trupaact . Dar, în primul rând, susțineți-i la concerte!