Scrisoarea unui doctor către statul în cur

• Politica e un pornostar, Promo •

Proaspăt revenit din călătoria spre centrul Universului, Doctorul Ciobu’ remarcă bula spaţio-temporală în care a rămas blocat poporul român în ultimii ani. Asmuţindu-şi privirea fină peste realităţile româneşti, precum şi peste lenea cronică însuşită de membrii redacţiei Cioburi (la pachet cu cititorii săi), celebrul Doctor aruncă primul piatra şi trage un semnal de alarmă, observând direcţia greşită către care se îndreaptă a sa turmă.

Iată cele câteva întrebări de bun simţ pe care Doctorul Ciobu’ le adresează Statului Român, sperând că vor deveni parte din Constituţie, la un moment dat:

– Cât trebuie să mai sufere poporul ăsta până când eroi ca generalul Oprea vor ajunge preşedinte?

– De câte demonstraţii este nevoie astfel încât domnul Tăriceanu să rămână preşedintele Senatului pe viaţă?

– Câte lacrimi vor trebui să mai curgă în mass-media românească până când domnul profesor Voiculescu îşi va recăpăta libertatea?

– Câţi tineri vor trebui să mai plece din ţară astfel încât domnul Ponta să redevină prim-ministru?

– Este necesar un referendum naţional astfel încât domnul Şova să îşi demonstreze nevinovăţia?

– Oare toţi primarii de sector trebuie sacrificaţi în puşcării până ca domnul Băsescu să redevină primarul Bucureştiului?

– Câte tragedii se vor mai petrece pe şosele până ca domnul Blaga să revină în fruntea ministerului care veghează pentru liniştea cetăţeanului?

– Este necesar colapsul pentru ca distinsul domn Dragnea să preia frâiele economiei româneşti?

– Este necesară o nouă glaciaţiune astfel încât domnul Iliescu să apară, în sfârşit, în toate manualele de istorie?

Doctorul Ciobu’ aşteaptă răspunsurile pe adresa redacţiei, până nu este prea târziu. Noi, de la mă-sa.

Poveşti la gura canalului

• Mondenării, Promo •

   Aflăm de pe contul de socializare online al Oanei Lis (via Libertatea, clar! La mulţi ani, băeţii!) că drăguţul ei soţ a fost întâmpinat de noul an cu o porţie de ghinion. Iată ce spune duduia (citat via acelaşi tabloid):

 

 „Deci, nu mai pot de nervi! Dacă puteţi să credeţi aşa ceva, azi, Viorel a căzut în canal… Credeam că anul ăsta am scăpat de ghinion, dar văd că nu… Ce e bine e că nu şi a rupt nimic, doar pantalonii Versace… Şi îl doare piciorul, offf, îmi vine să plâng şi să râd în acelasi timp!…”.

 

 

   Aşadar, Viorel Lis a căzut în canal, fapt ce a generat o serie de sentimente contradictorii în sufletul Oanei dar şi o serie de întrebări în sânul redacţiei Revistei Cioburi:

 

-Oana este plină de nervi pentru că Viorel nu se mai ridică ci doar cade?

-Viorel mai este în canal?

-Încotro se îndrepta sau de unde venea Viorel şi, mai ales, ce căuta canalul în calea sa?

-Cum îl mai cheamă pe canal?

-De ce nu era semnalizat canalul?

-Oana credea că anul ăsta scăpa de ghinion dacă Viorel cădea în canal şi nu se mai ridica?

-E bine că Viorel nu şi-a rupt nimic, doar pantalonii Versace, în sensul că ce bine că nu şi-a rupt şi sacoul Versace, cămaşa Versace, pelicula de parfum Versace de pe gât şi maieul Versace?

-De ce Oanei îi vine să plângă şi să râdă în acelaşi timp dacă pe Viorel îl doare piciorul? Îi vine să râdă pentru că ştie că picirul e de lemn, deci nu are cum să-l doară şi îi vine să plângă pentru că piciorul a fost făcut dintr-o bucată de mobilier Ludovic al XVI-lea şi i-a sărit o aşchie?

-Oana, cum se termină povestea, de ce nu ne spui tot? Ce ascunzi?

 

În aşteptarea deznodământului, îi dorim domnului Lis să aibă parte de cele mai bune capace de canal în 2011!

Să-mi fur una!

• Aberația de intelect, Promo •

   Aflaţi în plină criză a buzunarelor dar şi a ideilor năstruşnice, specialiştii ingineri ai Revistei Cioburi s-au gândit că e mai bine să fure câteva ore de somn, visând la bunăstare şi înţelegere cu fetele de la departamentul de resurse umane. Dar, aşa cum România este o ţară civilizată, exact în acelaşi mod se va întâmpla acuplarea la care visează ochelariştii din redacţie. Ca atare, distinşii domni s-au apucat din nou să răsfoiască printre teancurile de scrisori lăsate de porumbei în balconul plin de cutii de bere goale şi coji de parizer, sperând că măcar o admiratoare îşi doreşte intens să participe la o sesiune de autografe a băieţilor. Însă, tot ce au găsit a fost o nouă serie de întrebări ale căror răspunsuri plutesc undeva, în eter.

   Aşadar, să le fie ruşine cleptomanilor pentru ceea ce sunt. Şi să răspundă ei cititorilor, că noi nu ştim. Deci, să ne fie şi nouă ruşine:

 

-Cleptomanii îşi fură propria căciulă?

-Dacă sunt enervanţi, cleptomanii şi-o pot fura?

-Somnul îi fură pe cleptomani sau cleptomanii fură somnul?

-Cleptomanii se pot abţine să nu fure câteva minute?

-Cleptomanii îşi dau seama când fură inimi?

-Cleptomanii fură ouăle de sub cloşcă sau cloşca de pe ouă?

-Pentru cleptomani ce a fost mai întâi: oul sau boul?

-Cleptomanii fură meserie oricum sau doar dacă este brăţară de aur?

 

 

E în regulă, nu ne-am furat-o. Aşa eram noi, fără minte.

Cu ochii-n patru

• Aberația de intelect, Promo •

      Nesimiţire incredibilă! Bătaie de joc! Nepăsare! Aşa putem caracteriza cele câteva întrebări puse de anumiţi cititori specialiştilor de la Departamentul de Analiză Socială şi Medicină Rurală al Revistei Cioburi. După fina analiză abătută asupra nefericiţilor care posedă picior de lemn, iată că geniile din redacţie au fost nevoite să lase neterminat nimicul început cam în fiecare zi şi să se reunească de urgenţă pentru a aşterne ordonat semnele de întrebare ieşite dintre neuronii stingheri ai fiecăruia.

   De vină pentru aceste nelămuriri nu sunt alţii decât nefericiţii cu priviri reci, ignoraţi de societate pentru durerea lor, purtătorii de ochi de sticlă. Din nou, ciobarii nu au reuşit nici până la închiderea barului să răspundă întrebărilor de mai jos. Să le fie ruşine cititorilor care ne-au pus în dificultate:

 

-Oamenilor cu ochi de sticlă le putem spune că sunt oacheşi?

-Oamenii cu ochi de sticlă pot arunca o privire (sau un ochi)?

-Le putem spune oamenilor cu ochi de sticlă că au privirea sticloasă?

-Pe oamenii cu ochi de sticlă îi putem complimenta cu „ce ochi frumos ai”?

-Există ochi de sticlă din sticlă de Murano?

-Există ochi de sticlă din sticlă termorezistentă?

-Pe oamenii cu ochi de sticlă îi ustură ochii?

-Dacă oamenilor cu ochi de sticlă le intră fum în ochi, sticla devine fumurie?

-Oamenii cu ochi de sticlă poartă ochelari de protecţie?

-Oamenilor cu ochi de sticlă li se topesc ochii după căldură?

-Oamenii cu ochi de sticlă au privirea clară doar dacă sticla nu e opacă?

-Oamenii cu ochi de sticlă pot pune ochii pe cineva?

 

   Încă o dată, mulţumiri celor care ne urează sănătate maximă. Data viitoare promitem să şi glumim.

De la limbajul piticului la mersul de lemn. Sau invers?

• Aberația de intelect, Promo •

   Surprinşi pe nepregătite de sărbătorile pascale, precum autorităţile de viscol şi zăpadă, componenţii lotului lărgit al Revistei Cioburi au întâmpinat sosirea iepuraşului de Paşti într-una din zonele de conflict cu halbe şi cocktail-uri ale centrului vechi din Bucureşti. Fiind convinşi iniţial că este vorba despre unul din iepuraşii Pla#boy, jucătorii echipei, cei specializaţi în lustruit faianţa, au suferit o puternică depresie în momentul în care au realizat că aşteptările le-au fost înşelate. Plus că galeria aflată pe margine scanda de zor: „Cine-a înviat în apriiiliiieee? Isus! Isus! Isus!”. Blasfemie!

   Drept urmare, surprinşi de cele sfinte cu substanţele lui Bachus printre cercănele, ciobarii au pus-o de-un brainstorming furtunos, îndreptându-şi atenţia către nefericiţii care posedă cel puţin un picior de lemn (să batem în lemn, vorba aceea, să nu păţim niciunul aşa ceva). Şi iată cum au început să răsară câteva întrebări de sezon, numai bune de schingiut enoriaşii cu ele, venite – evident – pe adresa redacţiei:

 

-Oamenii cu un picior de lemn dorm buştean?

-Este posibil ca oamenii cu picior de lemn să aibă şi muşchi?

-Oamenii cu picior de lemn pot cânta la fluierul piciorului?

-Oamenii cu picior de lemn pot face pluta?

-Oamenii cu picior de lemn au carii?

-Piciorul de lemn poate fi altoit (cu o mână de lemn, de exemplu)?

-Piciorul de lemn înmugureşte primăvara?

-Când îi furnică piciorul, oamenii cu picior de lemn se dau cu insecticid?

-Oamenii cu picior de lemn se tatuează cu aparatul de pirogravat sau cu dalta?

-Unui picior de lemn îi poate intra o aşchie în talpă?

-Piciorul de lemn se dă cu var primăvara?

-Pentru a-i păstra tinereţea, piciorul de lemn se lăcuieşte?

 

   Le mulţumim cititorilor ologi care ne doresc sănătate. Următoarea şedinţă va fi legată de câteva nelămuriri vis-a-vis ochiul de sticlă. Vom încerca să privim clar lucrurile…

ANALiza Doctorului Pildă

• Aberația de intelect, Promo •

Bună dimineaţa, dragi diverşi şi diverse. Cenaclul Cioburi are plăcerea de a delecta simţul românului fin de iaz prin introducerea unei noi rubrici, în ţiplă, în care celebrul anonim, preferatul nimănui, doctorul Pildă va răspunde întrebărilor cititoarelor fidele, plus gherţoilor nenorociţi care nu au ce face şi vor să se bage în seamă privind tehnicile de supravieţuire.

Am primit pe adresa redacţiei o defulare cu plânset pe dres şi scris pe serveţele de fast-food.

” Bună, îmi voi da un nume fictiv pentru a nu mă face de râs în faţa oamenilor, poţi să-mi spui Andreea Maria Vulcan. Am 23 de ani, locuiesc în Bucureşti. Am un prieten de două luni pe care îl iubesc! Este primul meu iubit, până acum m-am axat pe şcoală de frica tatei. Nu mai sunt virgină de vreo săptămână. Acum am şi eu o problemă: iubitul meu termină foarte repede, adoarme după, nu mă mai bagă în seamă. Eu rămân aşa excitată. Ce este de făcut ? ”

Dragă Andreea Maria Vulcan, pe numele fictiv bineînţeles, apreciez că ţi-ai luat inima-n în piept, un piept frumos ce-i drept, mulţumesc de poză. În primul rând aş dori să-ţi spun că nu era necesar să-mi trimiţi şi adresa, numărul de telefon şi programul de zi cu zi, mulţumesc mult de ofertă, sunt ocupat în weekend, nu pot onora invitaţia în parcul Tineretului. Acum prietenul tău se comportă foarte bine, nu cred că are probleme, doar se grăbeşte, ştii timpul e important, probabil are şi alte iubite pe care le arde mai lent, poate pe ele le ajută faţa. O primă soluţie ar fi o cagulă închisă pentru a nu-ţi ieşi bârna cioplită în afară, plus o porţie de anal a la carte. Nu trebuie să înveţi nimic, îi spui prietenului şi o să vezi în momentul acela o demonstraţie de iubire din partea lui, făcând el toată treaba. Asta ar trebui să-ţi taie excitaţia din start. Dacă nici aşa nu trece aţi putea renunţa la lubrifiant: margarina, untul, uleiul ori osânza.

Trebuie să inţelegi că problema este la tine,nicidecum la băiat. De aceea, dacă nici aşa nu trece, propun ca noaptea, singurică cu ajutorul unei poze a iubitului, unei lanterne şi a unui castravete de import să bagi fiara-n vizuină.

Sper că ţi-am fost de folos.

Ce păcat că nu voi şti …

• Editorial •

Un amic, mai deprimat de altfel decât un ecuadorian la Polul Sud, se plângea că nu va şti exact momentul în care va lua drumul scărilor rulante spre eter. E inadecvat să îţi aminteşti de moarte doar când ai uitat cum să trăieşti. Mai ales când eşti în floarea vieţii fără stres , fără copii, maşini, apartamente, animale sau clitorisuri de întreţinut sau de apărat.

Totuşi teama asta a lui m-a cuprins într-un mod lent şi diferit. Eliminând elucubraţiile personale din momentele de singuritate ori pur şi simplu de plictiseală crasă, m-au lovit nişte gânduri oarecum la greu de explicat precum trăirile din prima zi de şcoală, primul sărut, prima ţigară, prima glumă bună. Le voi da o portiţă mică, pricăjită, sfioasă dar în acelaşi timp suficientă de a respira aerul încărcat al cotidianului paranoic, sufocat de nebunia alegerilor prezidenţiale.

Ce păcat că nu voi şti :

– când vom găsi în suflet adevăratul sens al cuvântului „patriot” ,

– momentul în care voi aprecia prezenţa oamenilor simpli,

– perioada în care va dispărea capitalismul,

– opiniile persoanelor umilite în absurda mea încercare de a capta atenţia,

– cu exactitate cum să ne adaptăm unui viitor prea sumbru,

– dacă am învăţat cu adevărat din lecţiile vieţii,

– momentul în care opinia unei persoane va fi obiectivă,

– reacţia maselor din dragoste nu din milă,

– momentul în care majoritatea noastră va renunţa la tifonul de pe ochi.

Omul este un animal mai lesne sociabil decât adaptabil. Ce păcat că nu voi afla momentul în care voi fi capabil nu doar să muncesc opt ore , ci să mănânc opt ore, să beau opt ore, să fac dragoste opt ore.

Oare vom fi cules toată grădina vieţii înainte de a ne trezi cu flori la cap ?

Banii aduc întrebări

• Aberația de intelect, Promo •

Cred că oricare dintre reprezentanţii populaţiei humanoide şi-a pus problema distribuţiei cheltuielilor în cazul în care s-ar trezi brusc în posesia unui morman de bănet, suficient să rezolve destule fantezii născute în momentele de activitate intensă ale imaginaţiei. Din acest punct de vedere nu mă deosebesc faţă de turmă. Ca atare, mi-am pus şi eu întrebarea: ce aş face dacă aş câştiga deodată extrem de mulţi bani?

Încerc să sar peste partea cu zece case, șapte mașini sau cinșpe iahturi pentru că aceste chestiuni nu-mi satisfac scremetele neuronilor. Deşi de multe ori mă gândesc la faptul că lista investiţiilor va fi una scurtă, cu atât mai mult îmi dau seama că aceasta este, de fapt, una lungă. Și plină de mărunțișuri. Oare ce aș face prima dată? Habar nu am…Aş putea să-mi dau demisia, lăsându-le şefilor şi colegilor „simpatici” nişte amintiri „de neuitat”. Răutate? Poate. Ori aş încerca un concediu prin nişte locaţii pe care nici în poze nu îndrăzneam să le privesc. Le-aș asigura tuturor celor dragi un trai mai mult decât decent și am petrece restul de timp împreună. Clișeu? Nu știu…Sau, poate, aș desface o bere și m-aș întreba ce dracu’ fac acum, cu doldora de bănet? S-ar schimba sistemul de valori personal? Oare aș mai fi dispus să ajut oameni pe care doream să-i ajut dacă aș fi devenit bogat? Până la urmă, este greu să faci față unei averi apărute brusc? Mă întreb, în cazul în care mă va lovi, să știu ce să fac. Alții ce ar face?

Eu, când o să am bani mulţi, o să-mi fac o casă mare, cu un teren de fotbal, cu un teren de tenis, cu un teren de baschet şi cu un teren de vânzare.

Prima casă, primă crasă.

• Frustrări din cartier, Promo •

 

  casa Programul „Prima casă” a ținut capul de afiș al discuțiilor guvernamentale din ultima perioadă. Problema nu a fost dezbătută în profunzime, direcția de prezentare fiind mai degrabă dacă măsura este una electorală sau nu. În ziarele de profil economic, apar câteva cifre dar fără concluzii eficiente.  Tam-tam de moment, praf în ochi, viața continuă.

   Nu ne propunem să tragem niciun fel de linie vis-a-vis de chestiunea de mai sus. Sunt câteva întrebări la care am dori să obținem un răspuns:

-de ce fondul garantat de stat este de 60 000 euro? Nu cumva astfel se stabilește un preț minim pentru locuințe?

-de ce se ia din fondul pentru IMM-uri?

-care sunt criteriile reale prin care au fost alese băncile participante la program?

-în ce fel va fi relansat sectorul de construcții, din moment ce există destule apartamente noi nevândute iar sub 100 000 euro se găsesc doar apartamente în blocuri vechi?

-cine sunt rechinii imobiliari care vor câștiga din acest program? (având în vedere și faptul că TVA-ul pentru apartamentele sub 380 000 lei este de 5%)

-cum se va evita specula? (care cu siguranță va exista)

-cine va avea drept de lichidare, în cazul neplății ratelor?

-cine va putea, de fapt, să-și cumpere locuință, din moment ce băncile nu vor schimba în niciun fel condițiile de creditare?

-de ce de 1 miliard de euro propuși în prima fază pentru acest program, de ce acești bani nu se investesc în infrastructură, putându-se crea locuri de muncă astfel?

 

   Nu știm dacă răspunsurile vor veni și vor fi corecte. Din păcate, guvernul actual, întreaga clasă politică de altfel, nu mișcă niciun deget pentru a lua niște măsuri reale pentru îmbunătățirea situației economice. Punând la socoteală și prezența unui an electoral, ne putem aștepta la pastile nepotrivite în continuare. Și în loc să căutăm un doctor mai bun, lăsăm evenimentele să treacă degeaba, sub efectul unui „oricum nu avem ce face” și „las’ c-om trece și peste asta”.