O nouă serie de evenimente în Club Control

   Joi, 1 Aprilie, la ora 19.00 Control Club şi IBU Publishing vă invită la lansarea cărţilor Noul Val francez şi Filmul Japonez. Participă criticii de film: Cristina Corciovescu,  Magda Mihăilescu şi Andrei Creţulescu.

 

After: Kitsch Party

DJ set : The Amsterdams

Dress code: Kitsch

Intrare: 10 lei şi 5 lei pentru studenţii de la UNArte.

 

1aprilie_afis50x70 

Vineri, 2 Aprilie, ora 21.00: Friday Dance Science by Cliza.

 

Sâmbată, 3 Aprilie, ora 21.00: Revival of the Fittest – Alternative/Indie Hits by Nek

Intrarea este liberă.

 

Duminică, 4 Aprilie, ora 17.00: Control Movie Sunday.

Intrarea este liberă.

 

Luni, 5 Aprilie: Indie Alt. Shuffle. 

Intrarea este liberă 

 

Marţi, 6 Aprilie, ora 18.00: OTAKU CHAMPLOO – proiecţii de anime, jocuri şi muzică J-pop & J-Rock. 

Intrarea este liberă. 

 

 

Miercuri, 7 Aprilie, ora 18.30-21.00: Cafeneaua critică.

Teme feministe: naşterea, regândirea idilei

 

Puncte de pornire: volumul Naşterea. Istorii trăite, coordonat de Mihaela Miroiu şi Otilia Dragomir (Editura Polirom, 2010)** şi expoziţia de artă contemporană româno-austriacă Idila/Idyll deschisă la Galeria bucureşteană Atelier 030202 (11 martie-11 aprilie 2010), curatoare: Olivia Niţiş***.

Invitaţi: Mihaela Miroiu şi autoarele volumului Naşterea. Istorii trăite, Olivia Niţiş şi artistele prezente în expoziţia Idila/Idyll.

Amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Intrarea este liberă.

 

Urmează seria de concerte, cu suedezii de la CONVENANT, pe data de 8 aprilie, avându-i în deschidere pe cei de la Brazda lui Novac. Intrarea la concert este 30 de lei.

 

În perioada 13-16 Aprilie, Clubul Control organizează ALT.CTRL Fest 2010, mini-festival prin care aduce în atenţia publicului bucureştean trupe importante şi figuri legendare  din diverse zone ale muzicii alternative.

Fest_afis50x70

13 Aprilie  – Ken Vandermark & Paal Nilssen Love

“Musical Man Of The Year” (Chicago Tribune) şi “Best Musician of the Year” (Cadence), cel mai tânăr beneficiar al “bursei de geniu” a fundaţiei MacArthur, Ken Vandermark este un saxofonist de o forţă devastatoare şi unul din liderii incontestabili ai avangardei muzicale din Chicago, o adevărată instituţie a free-jazz-ului, ce s-a impus de-a lungul  anilor prin continua “forţare” a posibilităţilor de exprimare ale muzicii improvizatorice, prin numeroasele discuri în care tradiţia este prelucrată la forja unui (post)modernism incandescent, prin neobosita căutare de formule şi de limbaje muzicale noi, prin diversitatea stilistică a numeroaselor  sale colaborări. Alături de el, bateristul norvegian Paal Nilssen-Love, considerat unul dintre cei mai emblematici percuţionisti ai scenei muzicii improvizate europene, deşi  nu are decât 35 de ani, membru de bază al grupurilor THE THING (condus de MATS GUSTAFSSON) şi SCORCH TRIO (leader RAOUL BJORKENHEIM).

www.kenvandermark.com

www.paalnilssen-love.com

Biletele pentru 13 Aprilie costă 25 lei şi sunt disponibile la club.

14 Aprilie  – Blurt:

Grup format în 1979 în jurul personalităţii multivalente şi charismatice a muzicianului, poetului şi papuşarului Ted Milton, Blurt resuşeşte o combinaţie explozivă de jazz, punk, funk şi new-wave, experimentală şi dansabilă în acelaşi timp. De la primul album, apărut în 1980 la Factory Records trupa a scos nu mai puţin de 28 de albume. Concertul de anul trecut din Club Control a entuziasmat audienţa şi a generat cronici mai mult decât favorabile pe site-urile de profil.

www.tedmilton.net

http://www.myspace.com/tedmiltonblurt

Biletele pentru 14 Aprilie costă 30 lei şi sunt disponibile la club.

Blurt

 

15 Aprilie – The Legendary Pink Dots şi Shelby Cinca:

 

Una dintre cele mai influente trupe ale muzicii underground a ultimelor decenii, The Legendary Pink Dots se întoarce la Club Control pe 15 Aprilie, în cadrul turneului de aniversare a 30 de ani de activitate.

Înfiinţată în 1980, în Anglia, de către Edward Ka-spel şi Phil „The Silverman” Knight, trupa se stabileşte în Olanda la mijlocul anilor ’80. Sound-ul grupului a fost descris de-a lungul timpului ca un amalgam de rock psihedelic, industrial, synth-pop şi avant-garde. Deşi sunt foarte greu de categorisit, cei de la Legendary Pink Dots au fost adesea comparaţi cu Pink Floyd sau Can. În cei aproape 30 de ani de carieră, trupa a scos peste 40 de albume. Pe deasupra, componenţii ei au mai scos peste 40 de albume solo, au format diferite proiecte paralele (The Tear Garden fiind cel mai cunoscut exemplu) şi au colaborat cu alte trupe-cult, precum Current ’93 sau Nurse with Wound.

Născut la Bucureşti şi stabilit în Washington D.C.,  Shelby Cinca este membru fondator al trupelor de post-punk şi steampunk Frodus şi The Cassettes. Shelby Cinca a mai făcut parte din trupe precum Frantic Mantis şi Decahedron (împreună cu Joe Lally de la Fugazi, pe care îl veţi putea vedea în ultima zi a festivalului) iar în 2008 a lansat şi un proiect de muzică electronică, Triobelisk, cu care scos două E.P.-uri. În varianta solo, Shelby Cinca va deschide  concertul Legendary Pink Dots din a doua zi a festivalului.

 

http://legendarypinkdots.org/

http://www.myspace.com/thelegendarypinkdots

http://www.myspace.com/shelbycinca

Biletele pentru 15 Aprilie costă 30 lei şi sunt disponibile la club.

pink50x70

 

16 Aprilie – Joe Lally ( of Fugazi) şi The Mono Jacks:

Joe Lally este cunoscut în special ca basist şi membru fondator  al influentei trupe punk Fugazi din Washington D.C. După ce Fugazi şi-a încetat activitatea în 2003, Joe Lally a început să cânte solo şi să colaboreze cu alţi artişti şi prieteni în diverse proiecte muzicale, cel mai notabil fiind Ataxia, unde a cântat împreună cu John Frusciante şi  Josh Klinghoffer de la Red Hot Chili Peppers şi cu care a scos două albume. Până acum, Joe Lally a lansat două albume, There to Here în 2006 şi Nothing is underrated în 2007, lucrând în prezent la cel de-al treilea album, care va apărea anul acesta. Joe Lally va cânta la Club Control în formula de trio, împreună cu Elisa Abela şi Emanuele Tomasi.

The Mono Jacks s-au format acum un an la iniţiativa lui Doru Trascau, liderul cunoscutei trupe de muzică alternativă AB4. Abordarea lor muzicală descinde din curentul indie-rock consacrat în Statele Unite de trupa Interpol. Liniile de chitară topesc tensiunea compoziţiilor, transmiţând o căldură ce evocă ceva din sound-ul trupei Snow Patrol.  După mai bine de un an de muncă în sala de repetiţii şi concerte în cluburile bucureştene, The Mono Jacks au intrat în studio pentru înregistrarea primului E.P., care va ieşi pe piaţă în lunile următoare cu piese noi, pe care le veţi putea auzi şi  în concertul din Club Control.

http://www.joelally.com/

http://www.myspace.com/josephlally

http://www.myspace.com/themonojacks

Biletele pentru 16 Aprilie costă 20 lei şi sunt disponibile la club.

Clubul Control se află pe Strada Academiei nr. 19 (în Pasajul Victoriei) şi este cel mai mare club de muzică alternative/indie din Bucureşti.

JOE-LALY_16aprilie

 

Pe data de 23 Aprilie îi veţi putea urmări în Club Control pe cei de la The Amsterdams şi Les Elephants Bizarres.

amsterdams_eleph23aprilie

Butterflies in My Stomach, concert în CONTROL Club pe 18 Februarie 2010

   Îmbinând elemente de funk, nu-jazz, electro, trip-hop, chill, Butterflies In My Stomach vine joi 18 Februarie la Control Club, pe str. Academiei nr.19. BIMS s-a născut în primăvara anului 2005, având în componenţă patru dintre foştii membri Baba Novac (www.myspace.com/babanovac). După realizarea albumului de acid jazz, Pastel Acid, şi promovarea acestuia, componenţii trupei s-au orientat către colaborări în cadrul altor proiecte. Bujor Stoicovici (bass) a colaborat cu trupele Cri Gri, Margento (a participat la înregistrarea primului album), Zum şi a scris muzica pentru două eseuri coregrafice: Above The Roof – prezentat la Bucureşti, Viena şi Paris în cadrul proiectului internaţional Terrains Fertiles – şi ssst (proiect  pentru care a fost filmat şi un videoclip cu care operatorul Ovidiu Guzu a câştigat premiul APTR 2005 pentru imagine). El a participat si la musicalul The Rocky Horror Show, în regia lui Alexander Hausvater şi  a făcut muzica pentru câteva scurt-metraje. În vara anului 2006, Mihaela „Maca” Dinu a început o colaborare cu Matt Johnson, pianistul cunoscutei trupe britanice Jamiroquai, colaborare care s-a concretizat în urma căreia a rezultat piesa White Light şi videoclipul acesteia, proiectul  fiind realizat exclusiv prin internet.

   La sfârşitul lunii August 2006, în urma unui concurs iniţiat de casa de discuri Sony şi de faimoasa publicaţie Billboard, Butterflies in my Stomach a fost selectată printre cele mai bune trei trupe noi din lume, la secţiunea Electronic. Competiţia a avut ca scop descoperirea de tinere talente care vor fi promovate şi vor avea şansa întâlnirii cu oameni importanţi din industria muzicală. Dintre cele  8.000 de piese înregistrate de grupuri din peste 80 de ţări, la secţiunile Electronic, Rock şi Urban, BIMS a fost una din cele trei trupe selecţionate la categoria Electronic – Around the World.

   Pe data de 18 Februarie 2010, începând cu ora 21.00, se va petrece concert Butterflies in My Stomach în CONTROL Club. Biletul de intrare costă 15 lei.

 

buterflies_

DUTEVINO, versiunea muzicală

GROUP-portraitLucrurile simple pot fi geniale. Este un clişeu folosit de mulţi, înţeles de puţini. Natura, prin complexitatea ei, este clădită din fire de nisip, picături de apă, adieri de vânt. Elemente lipsite de importanţă dar făcând parte dintr-un ansamblu divin, în care ne regăsim cu toţii, fie că vedem haos, fie că adunăm lucruri mărunte. Iar muzica poate fi un alt univers cu aceleaşi caracteristici.

În 2001 apare trupa DUTEVINO, ca o reacţie la simplitatea agitaţiei din jur. Patru băieţi, uniţi de gândul de a cânta şi de a expune imagini pe portativ, au început un drum presărat până azi cu experimente, schimbări, încercări. Având în faţă proiecţia dorinţei de a deveni muzical ei înşişi, s-au folosit de simplitatea unor acorduri pentru a făuri un model unic, încărcat de experienţa anilor trecuţi peste fiecare.

Anul 2005 le oferă formula finală de lucru, cu Anca Belciu la voce, dar şi prima cântare în afara ţării, în Slovenia. A urmat Italia, au urmat şi festivaluri de profil din ţară, experimente care se vor dovedi utile la stabilirea prototipului unui compus de excepţie. Adunaţi cu meticulozitate, patru ani de compoziţie au dus, în cele din urmă, la apariţia modelului amintit mai devreme.  Albumul de debut, 0.1 Prototype, sună aparte şi înmagazinează culori, emoţii, şoapte, părţi egoiste sau generoase din mintea fiecărui membru al trupei. Este un album pretenţios, elegant şi se adresează ascultătorilor cu gusturi peste medie.

DUTEVINO oferă publicului ascultător o îmbinare de jazz cu pop, cu ceva influenţe funk dar păstrând o linie melodică suavă, caldă şi cristalină, îmbinată perfect cu vocea solistei. Piesele pot fi ascultate direct pe site-ul trupei, www.dutevino.ro, iar albumul de debut nu ar trebui să lipsească din colecţia oricărui amator de muzică bună.

DUTEVINO înseamnă Anca Belciu-voce, Bogdan Diaconeasa-bass, Mihai Marcu-chitară, Radu Neagu-tobe. Cei patru artişti ne-au primit la o discuţie, chiar în locul unde se întâmplă muzica :

RevistaCioburi: De unde a pornit proiectul vostru şi în ce stadiu se află acum? De unde până unde DUTEVINO?

Mihai: Formaţia a început să existe în anul 2000-2001 iar numele de DUTEVINO l-a dat Bogdan.

R.C.: Cum aţi caracteriza voi stilul pe care l-aţi adoptat, atât muzical cât şi din punct de vedere al mesajului?

Mihai: A durat un an şi jumătate până am găsit cum să formulăm stilul. Într-un final am ajuns la concluzia că noi cântăm jazzy-pop deşi există unele guri avizate care ne spun că din punct de vedere al conceptului noi cântăm un acustic-electro, deşi noi nu folosim procesoare, pedăluţe la bass şi la chitară, în mod deosebit. Ca şi mesaj…e foarte greu să formulăm tot timpul un răspuns la întrebarea asta. Mesajul ar fi o viaţă de om. E şi furie, e şi bucuria de a trăi.

Bogdan: E un fel de nebunie în muzică, cred. E o chestie colorată.

Anca: Este o nebunie organizată.

R.C.: Dincolo de stilul menţionat mai devreme, muzica voastră ar putea fi definită şi ca muzică de teatru. V-aţi gândit să daţi curs unui proiect de acest gen?

Mihai: Cu cea mai mare plăcere. Noi, oricum, am compus şi muzică pentru piese de teatru.

Anca: Am făcut acest lucru dar separat. Împreună, ca trupă DUTEVINO, nu am compus muzică de teatru.

R.C.: De ce titlul albumului se numeşte 0.1 Prototype? Se referă în mod special la faptul că după atâţia ani de experimente muzicale aţi ajuns la un model, un prototip, cu prima sa versiune?

Mihai: În esenţă asta ar fi motivaţia dar nu noi am ales numele albumului. L-a ales omul care a făcut coperta, cel care a realizat întreg conceptul.

Anca: E cineva din afară, practic, dar care ne ştia muzica şi a înţeles-o. Persoana se numeşte Radu Boeru.

R.C.: Există sau nu trupe care v-au influenţat în mod deosebit, atât din punct de vedere muzical dar şi conceptual sau, iarăşi, prin prisma mesajului?

Bogdan: Da, cred că fiecare este influenţat de către o trupă sau de către un artist dar am încercat de la bun început să evităm clişee de genul „hai să cântăm heavy-metal-ul ăla ca al lui Iron Maiden” sau orice alte chestii de acest gen. Noi am încercat să fim deosebiţi şi sper că am reuşit.

Mihai: Pe mine m-a influenţat absolut toată muzica pe care am ascultat-o. Nu cred că există vreo piesă care să nu fi lăsat vreo urmă în ceea ce am compus.

R.C.: Există trupe de jazz sau chiar şi alt stil din peisajul românesc care v-au impresionat în mod deosebit?

Bogdan: Păi, cred că Blazzaj ar fi prima dintre ele.

Mihai: Ca şi trupă preferată din România i-aş aminti pe Psycho Symphony.

Anca: Eu am un deosebit respect pentru Aura Urziceanu, deşi nu mai îmi place la fel de mult ce face acum la bătrâneţe, însă este de apreciat faptul că poate să mai cânte la vârsta pe care o are. Pe mine m-a influenţat foarte mult în anii adolescenţei şi pot spune că şi-a pus destul de mult amprenta asupra mea.

R.C.: Revenind iar la stilul vostru, cum vedeţi aderenţa acestui gen de muzică la ascultătorul român?

Bogdan: Cred că o să mai treacă un an însă eu cred ca va fi o explozie pe partea asta.

Radu: Unii îi spun stilului goa, deci s-ar putea să fim deja la modă.

Anca: Eu cred că este un stil un pic sofisticat sau încărcat pentru trend-ul actual.

R.C.: Vis-a-vis de concerte, spuneaţi la un moment dat că sunt mai rare concertele voastre prin cluburi. Care este cauza?

Mihai: Eu cred că, pur şi simplu, aşa s-a întâmplat. Nu suntem fiţoşi, nu suntem exclusivişti dar, pe de altă parte, este adevărat şi faptul că e de preferat să cânţi în condiţii decente. Imaginaţi-vă cum ar fi să-i pui în faţă unui mare grafician hârtie igienică, să se exprime. Cam asta se întâmplă în majoritatea localurilor de la noi.

R.C.: Cum vă descurcaţi financiar, muzica este o pasiune care vă şi hrăneşte?

Mihai: Este o vrăjeală să spui că în România nu se trăieşte din muzică. În fapt, trăieşti din ce vrei tu, câtă vreme o faci bine şi câtă vreme îţi găseşti corespondenţi. Muzica este cea mai proastă „afacere” pentru că într-o primă fază ea înghite tot, timp, bani, peri albi. Dar, într-un final, depinde de abilităţile fiecăruia dacă va ajunge să trăiască din asta.

R.C.: Cât de mare este diferenţa între industria muzicală din România, presupunând că există, şi cea din vest?

Bogdan: Industria muzicală în România există. Dar te întreb eu ceva: care este diferenţa între Logan şi Volvo? Cam despre asta e vorba…Unde ne loveşte pe noi cel mai tare este nivelul la care se află casele de discuri.

Mihai: Diferenţa este colosală. Noi, de exemplu, din punct de vedere comercial, cântăm un produs care în România nu se vinde. Întrebarea eu aş pune-o în felul următor: se doreşte ca în România să se vândă acest tip de muzică sau nu? Răspunsul este simplu: nu se doreşte. Ideea de bază este că fără bani, nu poţi construi o civilizaţie. Muzica este o civilizaţie şi-ţi dai seama, la un moment dat, că fără buget rămâi într-un singur loc.

Anca: Un alt aspect ar fi şi faptul că în România muzica underground, în general, nu este promovată. Am observat, însă, o dezmorţire la casele de discuri, în sensul că nu mai sunt acceptaţi oameni fără talent dar cu o imagine vandabilă. Eu cred că, în timp, lucrurile se vor schimba în bine şi la noi.

R.C.: Care este ultimul produs muzical de calitate care vă vine în minte, în afară de albumul vostru?

Mihai: Eu cu Radu, având şi studioul de înregistrări, avem contact cu diverse produse muzicale româneşti. Un act muzical care sună bine este, de exemplu, ultimul album Rain District. Aş menţiona Paraziţii, chiar 3sud-est care au câteva piese bune, la Moga sunt chestii mişto. Ştefan Bănică, iarăşi, care face show-uri excepţionale, cu multă muncă şi bugete fantastice.

R.C.: Spuneţi-ne, vă rugăm, trei motive care ar convinge un necunoscător DUTEVINO să asculte albumul vostru.

Mihai: E sincer, e foarte bun şi mă reprezintă pe mine. Eu sunt acolo şi cred că e cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Bogdan: Cred că e colorat, cred că poţi să te regăseşti în el şi cred că are meticulozitatea pe care am dus-o noi, poate, chiar la extrem.

Anca: În primul rând, se pot găsi acolo nişte sentimente foarte interesante. Apoi, albumul are foarte multă diversitate şi trei, albumul are multă sensibilitate şi multă nebunie.

Radu: Eu vreau să zic un singur motiv şi anume că albumul nu este făcut în jurul unei piese, a două sau a trei piese. Fiecare dintre acestea putea fi scoasă cu altele nouă.

R.C.: Întrebare în afara discuţiei de până acum: astăzi este 1 Decembrie, vă încearcă vreun sentiment de patriotism?

Mihai: Eu trebuia să devin avocat, la un moment dat, iar acest lucru înseamnă că am băgat destulă istorie a poporului român pe gât. Ce pot să spun că avem o calitate „mare”: repetăm greşelile. Şi mai cred că dacă nu venea un străin să ne conducă, primul rege în speţă, ne rupeam în două. Mie nu îmi este ruşine că sunt român iar cu muzica pe care o facem , am remarcat că în afara graniţelor putem fi buni ambasadori.

R.C.: Un mesaj de final…

Bogdan: Păi, nu uitaţi că vineri, 4 Decembrie, în club Control din Bucureşti, începând cu ora 21.30 va avea loc lansarea albumului 0.1 Prototype al trupei DUTEVINO, vom avea CD-uri gratuite, cadouri. Vă aşteptăm şi vă mulţumim!

Le mulţumim şi noi pentru excelenta discuţie pe care am purtat-o. Mai jos găsiți  înregistrarea integrală a interviului, unde veţi putea auzi multe alte lucruri interesante din partea celor de la DUTEVINO.

[flashvideo file=”http://revistacioburi.ro/wp-content/uploads/2009/12/interviuRevistaCioburiDUTEVINO.flv” /]

posterdtvnweb

Vaya con Dios, Señora

Toamna mohorâtă ce se încăpăţâna să îşi facă simţită prezenţa nu a venit cu mâna goală şi i-a readus cu ea, marţea trecută, de data aceasta în capitală, pe belgienii de la Vaya Con Dios. Contextul m-a regăsit şezând regulamentar pe unul din scaunele Sălii Palatului, chiar în intervalul desfăşurării concertului, printre cele câteva mii de spectatori prezenţi la eveniment. Lume multă, de toate vârstele, dominată de reprezentantele sexului frumos, atmosfera premergătoare concertului ducându-te cu gândul mai degrabă la o seară de teatru.

Sala, plină ochi, nu a fost nevoie să îndure linişte mai mult de un sfert de oră peste ora de începere anunţată oficial. Pianul, contrabasul, bateria îşi aşteptau cuminţi stăpânii. Curând, luminile s-au stins iar aceştia au intrat pe scenă luându-le în primire. La puţin timp, a apărut şi vedeta serii, Dani Klein, în aplauzele timide ale publicului. O doamnă bine, elegantă, extrem de jovială. Reprezentaţia a început lin, pe ritmuri de jazz şi a menţinut în mare măsură aceeaşi linie până la final, chiar dacă pe durata show-ului de aproape o oră şi jumătatea s-au lăsat auzite şi acorduri de blues sau chiar pop. Până şi orchestraţia hiturilor ce i-au făcut celebrii au fost puse pe ritmuri de jazz şi de blues, fiind presărate cu momente în care fiecare din cei şase instrumentişti îşi demonstrau măiestria în ale instrumentului. Peste toate, vocea inconfundabilă a artistei care a sunat impecabil. La fel ca şi toate celelalte instrumente. Sonorizare a fost la mare înălţime. Acustica sălii, asemenea.

Repertoriul a fost unul variat şi adaptat după cum spuneam şi mai sus la condiţiile unui concert de jazz. Au fost de la piese cunoscute precum What’s a Woman sau Puerto Rico până la preluări ale unor melodii africane, ţigăneşti sau chiar a săniei noastre cu zurgălăi.

Finalul mi-a reamintit ce înseamnă o formaţie care se lasă într-adevăr bisată. Reveniţi pe scenă după minute bune în care publicul se îneca în aplauze, vedetele serii au mai interpretat încă două piese, ultima dintre ele, Nah Neh Nah (melodie pe care chindăriţa din spatele meu a invocat-o de la începutul reprezentaţiei), ridicând întreaga sala în picioare. Am plecat plăcut surprins de prestaţia doamnei dar şi a colegilor săi de scenă.