De ce nu mai suport litera Z

O să fiu, poate, grobian. Am să arunc pe foaie şi cea mai lăuntrică fărâmă de scârbă pe care mi-o generează doi băieţi. De fapt, nu sunt doar doi, sunt mai mulţi. Şi chiar mă enervează. Mă irită când văd toţi taximetriştii rânjind ca beleuzii ascultându-i pe ăştia. “Mamă, ce tari sunt..Ce mai râdem, ce ne mai amuzăm..Nu ne mai place nici maneaua de când îi auzim pe ăştia. Nu mai avem timp să ştergem molozul de pe cruciuliţele din parbriz, aşa de tare ne amuzăm..Sunt inteligenţi ăştia doi..”. Fac o pauză să vomit.

Ce farse tari fac ei. Eu încă sper că existenţa lor este o farsă macabră creeată de vreun psihopat. Încă sper că o să vină careva într-o zi să-mi spună că am fost păcălit. Că ei nu există. Să mă liniştesc. Ştiu, nu sunt obligat să-i bag în seamă. Dar nu am de ales. Aproape toţi ceilalţi îi bagă şi, implicit, mă izbesc de prezenţa lor în timpanele proprietate personală. “Mamă, suntem cei mai tari ! Fiţi antene ce arată statisticile..Suntem cu mult peste ceilalţi..Toată lumea e cu noi !”. Lumea este plină de retarzi şi de scursuri. Toţi avortonii stau şi vă ascultă. Îmi dau seama că nu este o farsă. Sunt reali. Mă duc să vomit iar.

Ei şi toţi colegii lor de trust sunt cei mai meseriaşi. Aşa se laudă între ei ori de câte ori au ocazia. Normal. Îi învaţă bine motanul. Colega lor venită din Bacău s-a apucat de cântat. Sanchi, pentru o acţiune caritabilă. Eu nu cred. Muzica ei este un fel de coloană sonoră din jocul Mario, cu influenţe etno. Un căcat, adică. De ce cânţi, maică ? Care este scopul caritabil ? Să-ţi de lumea bani să taci ? Polivalenta lu’ peşte ! Vezi-ţi de linsul sub coadă al motanului ! Mai ales acum, în campanie…Am văzut eu ce întrebări de tipul „nu-i aşa că…?” îi pui în emisiune..Mamă, ce l-ai mai încurcat…Nu vrei să te duci tu de unde ai venit ?

În fine, nu o mai lungesc. Mi-e scârbă de lăturile astea. Băi, fraierilor, şi nu mai pociţi limba română cu ingineriile voastre lingvistice ! Că-i tâmpiţi mai tare pe retarzii care vă şterg de bale. Măcar aduceţi-i în stare vegetativă, să ştim o treabă.

Hai, să fiu în tonul vostru, vă trimit o urare: alupigUZ. Fără ZUpărare.

 

Pomană electorală. Mai puteţi ?

Am asistat zilele trecute la discursul populist şi demagog, în opinia mea, al domnului Mircea Geoană, privind măsurile pe care viitorul său guvern (sanchi) le va aplica astfel încât fiii rătăcitori şi muncitori ai ţării să revină pe meleagurile unde au văzut pentru prima oară lumina zilei. Şi dă-i şi aplaudă. Discursul continuă. Se plusează. Dânşii, adică meseriaşul de „prostănac”, în opinia liderului spiritual al partidului în cauză, precum şi tagma de specialişti şi viitori îngeri păzitori ai poporului, au hotărât să ofere o sumă de 25 000 euro pentru fiecare familie care se decide să lase în câmp, în bătaia soarelui şi nesupravegheate de nimeni, lădiţele de căpşuni, preferând să ajute la dezvoltarea multilaterală a plaiului strămoşesc. Plus că, odată reîntorşi la patria mamă, vor beneficia şi de facilităţi la acordarea de credite pentru a-şi dezvolta propriile afaceri. Adică el, statul, le va da de-a moaca o căruţă de bani unora care deja câştigă bani. De fapt, noi, fraierii care muncim deja pe meleagurile astea şi facem curul mare celor ca Geoană, le vom da bani. Nu avem şosele, nu avem spitale decente, nu avem educaţie, nu avem spaţii verzi însă avem bani de dat unora şi altora. Noi, ăştia care ne frecăm neuronii prin corporaţii, care adunăm gunoaie de pe stradă, care vindem brânză la galantare, noi dăm pomană altora care fac acelaşi lucru dar în altă parte. De ce nu îmi dă mie guvernul aceleaşi facilităţi la credite dacă vreau să-mi fac o afacere ? Eu ce am ? Sunt retard ? Sunt mai retardat decât cei care pun botul la aceste lături electorale aruncate cu aroganţă de către „eligibili” ? Bre, nea Geoană, nu-ţi este ruşine ?