Să fii fericit!

Ce bine este să tragi o linie… Uneori. Nu contează unde, pe hârtie sau doar în față.  Linia tot trasă rămâne. Și mai bine este faptul că, după aceea, încep să apară în fața pupilelor omuleții purtători de căciuli în forma semnului de întrebare. Care scot din buzunare, fiecare, câte o întrebare. Logic. Și apoi așteaptă răspuns, clipind enervant din ochișorii ăia ai lor plini de verde și de neștiință. Ce-or vrea să audă? Dacă sunt fericit? Nu, nu sunt.

Dă-o naibii de linie. Și de omuleți. Și de semne de întrebare. Prietenul meu, îl știu eu, amator de balsam de rufe și iubitor de soție frumoasă, îmi răspunde de fiecare dată același lucru. La aceeași întrebare. Iar el nu trage linii. El face liste. Căci așa i-a zis lui psihologul. Un șarlatan, părerea mea, numai că lui nu i-am dezvăluit asta. Îl văd luminat când face listele și nu vreau să-i înfrâng plăcerea. Păcat, totuși. La finalul fiecărei liste este trist. Odată, mi-a spus că nu are timp. Adică are dar nu pentru ce ar vrea el. În fiecare zi se trezește cu o desagă de timp dar fie îl consumă la serviciu, fie îl pierde pe drum. Iar apoi, când zărește soarele căscând pe cer a somnic, se uită în desagă și găsește doar resturi. Cioburi. Resturi de timp. Și nu știe cum să le închege. Deși mă întreabă de fiecare dată cum să facă asta, nu am avut bunul simț să mă interesez și eu pe la cineva de tehnica în cauză. Un indolent, ce mai…

Îl întreb din nou. Iar el îmi răspunde același lucru. Mi-a spus altă dată că cineva i-a făcut o vrajă. „Ce vrajă?”. „Între soare și lună găsesc același drum. Am încercat să-l iau pe ocolite, cu spatele, cu mașina, pe jos, îmbrăcat, dezbrăcat, bolnav, sănătos, cum vrei tu…Drumul este același. Chiar am încercat de multe ori să las pe jos firimituri de pâine, ca la întoarcere să-mi pară o schimbare…Au dispărut! Ufff!”. Ce om stresat, prietenul ăsta al meu. I-am zis să aibă grijă că stresul îi crește colesterolul. Treaba lui. Nu-l interesează. Indolent, ca și mine. Îmi tot repetă că el o să moară fie de cancer, fie de inimă. Nesănătos, ce mai…

Deci, eu trag linii iar prietenul meu face liste. Eu sunt nefericit. El îmi dă același răspuns la aceeași întrebare a mea. Se plânge de timp, de drum, de soare, de lună, de orizont, nu vede că e stresat, se întâlnește cu psihologul și mă tot întreabă cum să închege resturile de timp. Apoi vorbește de inimă și boala aia năprasnică. Căcat. Îmi crește colesterolul din cauza lui. Iar eu la șarlatani nu mă duc. Apoi plânge. Se plânge că a încercat să facă odată un proiect și nu i-a ieșit. Proiect. Ce cuvinte pompoase folosește prietenul meu! Se vede, e scriitor. Scrie poezii și citește în stele, pentru a-și face fond de cuvinte luminoase. Dar mereu îmi răspunde același lucru. La aceeași întrebare. Nu-l înțeleg eu sau…?

„Ești fericit?”

„NU”.

Discuţiile unui şoarece corporatist, la punctul de fierbere

„Stimate şef, sunt în urmă cu multe lucruri. Am o listă întreagă de parcurs dar întârzierea nu se datorează, şi sunt sigur de asta, capacităţilor mele de a roade tot felul de dosare. Am reuşit să trag o linie pentru a cuantifica, într-un fel, realizările din ultimele săptămâni. Sunt de acord, lista rezultată este foarte scurtă. Nu, nici eu nu înţeleg de ce lista este atât de mică, raportată la perioada trecută. Probabil, pe undeva, timpul are o scurgere inutilă. Eu încă nu am găsit-o. Şi chiar aş vrea să descopăr defecţiunea pentru că îmi generează impresia de a da în gol, sentiment similar cu sexul când eşti rupt de beat, neplăcut de altfel. Paradoxal, deşi îmi doresc reducerea pauzei, în ideea de a reduce timpii petrecuţi la muncă, ar fi bine să avem la dispoziţie 24 de ore pentru finalizarea agendei zilnice. Măcar să ştim, eu şi alte rozătoare asemeni mie, că odată ajunşi acasă ne putem gândi relaxaţi la soţie/prietenă/soţ/amant/altele, putem mânca privind cu mintea în farfurie şi nu la clădirea corporaţiei, putem să ne propunem pentru a doua zi, după finele de program, o vizită la teatru sau în parc. Dar nu. Refuzul de socializare şi transcendere familială ne apasă până adormim, fie în faţa unui pahar de alcool, fie cu ochii pierduţi prin cameră. Planurile zilei următoare sunt altele şi au legătura exlusivă cu tabele, termene limită, cerinţe ale angajatorului. Întrebările de genul „tu nu faci, tinere, copii ?” au început să fie agasante. Nu, nu fac. Spermatozoizii mei au alte priorităţi. Nu au timp.Au alte dead-line-uri. Şi, din câte observ, agenda lor este făcută pentru un timp foarte îndelungat. Încep să cred că singura cale de acces la ei va fi cu programare.

Sintetizând, nu am reuşit să fac ultima cerinţă apărută în capul listei de priorităţi. Dar promit că o voi rezolva. Solemn, promit acest lucru. Va trebui să găsesc, mai întâi, un magazin cu timp. Ieftin şi mult. Cu neuroni la kilogram.”

 

Deocamdată, şoarecele corporatist mai lucrează în acelaşi loc. Şeful său a trecut cu vederea acest e-mail primit de la rozătoare, zâmbind pierdut. A mărit, în schimb, lista. La muncă, nu la întins mâna !

 

S-a răsturnat carul pe foaia de vot

Am făcut o scurtă trecere în revistă a listelor propuse de majoritatea partidelor politice pentru alegerile parlamentare din acest an. În general apar aceeaşi actori depăşiţi ai scenei politice însă, la capitolul noutăţi, imaginaţia începe să o ia razna. Diverse personaje, care din punctul meu de vedere nu au nicio legătura cu drumurile destul de încurcate ale destinului unui popor darămite cu gestionarea acestora, îşi fac apariţia hazliu. Încerc să-mi închipui cum se pot transforma în viitor plictisitoarele şedinţe din plenul actual, ţinând cont de potenţiala formaţie de start a următorului mandat parlamentar. Domnul Cristian Ţopescu va deveni, probabil, purtătorul de cuvânt al aleşilor, transmiţând în direct la viitoarea televiziune a Parlamentului, gândită încă de acum de actualul preşedinte al Camerei Deputaţilor. Programul va începe cu o scurtă introducere matinală a agendei zilnice, susţinută de Floriiiin Călinescu, aşa cum ştia dumnealui pe vremuri. Va fi asistat de fostul său coleg de bancuri Pro, Tudorel Filiman. Ordinea de zi va căpăta, astfel, o tentă umoristică iar aleşii vor purcede cu spor la votat legi. Fiecare pachet legislativ va putea fi prezentat într-o manieră artistică, pe versuri de Mihai Pocorschi şi Victor Socaciu. Cititori sau interpreţi vor fi pe rând, în funcţie de stilul textului, următorii: Dida Drăgan, pentru programe de tineret, Mihai Constantinescu, care va susţine protecţia animalelor, Furdui Iancu, militând pentru programe de dezvoltare a zonei rurale şi Luminiţa Anghel, pentru strategii de promovare a României peste hotare. Prima parte a zilei va fi încheiată de Dumitru Prunariu care va prezenta în detaliu programul spaţial al şefului său de partid, menit să scoată ţara din mediocritate şi să o ducă, probabil, cu satelitul. Prietenii ştiu unde. După masa de prânz, atenţia aleşilor va fi menţinută extrem de trează, chiar la limita superioară a rezistenţei cerebrale, de către Oana Zăvoranu. Dumneaei va încheia tot într-o manieră artistică lista proiectelor de pe ordinea de zi. Aşa cum spuneam, interpretarea sa va convinge până şi pe cel mai înverşunat „contra” să voteze „pentru”. Pentru ce-o vrea dânsa şi soarele ei. Concluziile zilei vor fi aduse în lumina scenei de către cei doi maeştri, Ion Dichiseanu şi Mircea Diaconu, astfel încât toată lumea să înţeleagă în amănunt discuţiile purtate în ziua ce tocmai s-a încheiat. Evident, într-un decor pus la punct de Oana Mizil. Iar în final, înainte ca domnul Cătălin Zmărăndescu să înceapă evacuarea în linişte şi pace a sălii, se vor trece în revistă planurile pentru a doua zi, minuţios gândite de Anghel Iordănescu şi Laurenţiu Reghecampf. Apoi, pentru o bună tonifiere şi relaxare a creierelor după o zi de muncă, Doina Melinte şi Helmuth Duckadam vor prezenta în pas alergător reuşitele practice ale strategiilor votate până acum. Gata, dom’ Zmărăndescu, stingeţi dumneavoastră lumina ?…Nu, de la întrerupător, dom’le, nu cu rozeta…

…Mulţumim domnului Ţopescu, am preluat legătura… Lăsând gluma proastă la o parte, menţionez că toţi cei enumeraţi mai sus se află pe listele propuse pentru parlamentarele din noiembrie 2008 de anumite partide politice. Alături de dumnealor mai sunt şi alţii, bineînţeles, politicieni cu ştate mai vechi, tineri sau bătrâni, pe dinafară sau băgaţi în problemă. Personal, mă alătur celor care sunt îngrijoraţi în continuare vis-a-vis de viitorul acestei ţări. Celor care, cu fiecare zi afundată în riduri, se gândesc din ce în ce mai serios dacă are rost să-şi lase urmaşi. Vom privi neputincioşi un sistem care se va hrăni, oră de oră, cu frunţile noastre posomorâte. Sau, depinde de caz, din ce în ce mai odihnite. Domnule Caragiale, eu cu cine votez ? Şi, mai ales, de ce votez ?

 

Credincios pentru o zi

Statisticile spun că, în România, aproape 90% din popor are încredere în cele bisericesti. Acest lucru se poate observa privind stoicismul cu care mulţimile înfruntă oboseala şi temperaturile de afară, aşteptând să atingă moaştele vreunui sfânt sau vreunei sfinte.Pioşenia devine o stare prioritară şi generală. Ştergerea listei de păcate este determinantă pentru a sacrifica ore întregi la călcatul în picioare. Transa colectivă îşi aşteaptă clientela, promiţând duhovnic iertare. Vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Dumnezeu ne iartă, ne ajută.

A doua zi vânzătoarea de cartofi se întoarce la galantar, măsluind kilogramele. Şoferul de taxi revine în cursă, înjurând de toţi sfinţii. Muncitorul se întoarce pe şantier, furând material şi timp de lucru. Politicianul înşeală mai departe. Lista păcătoasă îşi primeşte umplutura, aşteptând următorul sfânt. Atunci vom fi mai buni, vom respecta poruncile. Uneori, nici atunci.