Restaurantul NORDSEE mă-sii

• Cârciuma din drum, Promo •

   În jurul prânzului, ăla mic şi gălăgios de sub coaste, pe stânga, începe să guiţe mai ceva ca un posesor de virus porcin, astfel încât mă obligă să bag ceva pe gură, numai să-l fac să tacă. Ceva comestibil, evident. Drept urmare, cum sună ora mesei, ţuşti către cel mai apropiat restaurant căci, nu-i aşa, pachetul de acasă nu-i pentru cei mândri. Eu prefer să le spun comozi.

   Şi iată cum m-am trezit azi, împins mai mult sau mai puţin de doi colegi (a-propos, Mareane, ai chelit un pic, salutări!) la restaurantul NORDSEE din mall-ul cel nou de la Apaca. Restaurant încorporat în zona trendy-fancy de food court (cum sună, nene!), alături de alte bălării capitaliste pline de colesterol şi colonei americani. În fine, am văzut peşte în vitrină, am mirosit mâncare, stomacul urla enervant, hai să stăm la coadă…Consider că acele momente au fost unele din cele mai proaste din viaţa mea şi nu prin faptul că le-am pierdut acolo ci prin faptul că am avut ocazia să iau decizia de a pleca în altă parte. Dar nu, nu am făcut-o. Şi am să mor încercând să-mi răspund la această întrebare.

   Restaurantul NORDSEE reprezintă, cel puţin din punctul meu de vedere, un alt local cu mâncare făcută în grabă, cu aromă capitalistă şi aspect de fast-food dar care, în mintea altora, este un loc unde îţi poţi satisface nenumărate fantezii cu fişi-fişi. O laie. Sunt aceiaşi peşti pe care îi poţi lua de la piaţă şi mânca liniştit acasă, gătiţi chiar mai bine. Plus câteva garnituri asemenea. Numai că aici, pardon mon cher, te costă de cinci ori mai mult. Şi când stai la coadă (în cazul meu, ca boul) admiri pecştucii cum se lăfăie ei prin platouri, cu nurii acoperiţi de pane şi fluturând codiţele lor sexy şi pline de ulei printre paleta şi furculiţa garcon-ului care serveşte cărniţa lor scumpă şi specială.. Naţie de fiţoşi, rumânii ăştia.

   Ca să n-o mai lungesc, evitaţi să mâncaţi la NORDSEE, fie că e în mall Băneasa (bine, dacă ajungeţi pe acolo, se poate să nu îi serviţi prietenei/soţiei/etc. o mâncare dietetică de peşte cu numai câteva zeci de lei NOI, ce dracu’ mă…Nu fiţi oameni răi…) fie că este în mall Cotroceni. Mâncarea e bună dar, la naiba, poţi hrăni un sat de somalezi cu preţul unei mese de o persoană. Serios, la naiba…

 

P.S.: Bonurile reprezintă, fiecare, masa unei singure persoane. Iar „păstrăv afumat proaspăt” nu înseamnă că în farfurie a fost un păstrăv întreg. Să spunem că a fost servită o mică parte dintr-un junior al unei familii de păstrăvi.

Care este legătura între mall-ul Cotroceni şi hernia de disc?

• Martor şi tartor, Promo •

Astăzi a mai fost deschis, în mijlocul oraşului, un centru comercial din categoria „cel mai”, plin de sclipici, beton, copaci de plastic şi având un consum de energie cât o comună mai înstărită. Trecând prin zonă, am dat o tură prin galeria comercială fancy-trandy-cool şi, iată cum, nebuloasa care plana deasupra câmpurilor cenuşii pe care le port sub calota craniană a fost brusc evaporată.

De ce vor pensionarii bani? Pentru că astăzi s-a deschis magazinul Real de pe bulevardul Timişoara, Bucureşti, România, Europa, etc. Nu pentru medicamente, aşa cum credeţi voi. Cea mai mare turmă formată din primate de vârsta a treia se călca pe bătături şi pe încheieturile sclerozate în hypermarketul nemţesc menţionat mai devreme. Săracii de ei, au aşteptat să treacă degeaba o viaţă întreagă ca să-şi poată cumpăra o pilotă, un detergent de vase, apă minerală şi o oală de email. Aşadar, bine că au venit banii de la F.M.I., să crească pensiile alea odată!

De ce în zilele următoare pe o parte din conturile de hi5 vor apărea poze noi? Pentru că progeniturile băştinaşilor din cartier şi-au scos de sub mileuri aparatele de fotografiat sau din buzunarele pline de chipsuri telefoanele şi au început să-şi tragă diverse cadre printre balustradele din mall, în loc să frece băncile prin şcoală. Sub diverse înfăţişări şi forme, de la balenuţa purtătoare de colanţi şi până la cocoşelul şuviţat şi acoperit de coşuri, singuri sau în perechi, tinerele vieţuitoare nu au pierdut niciun moment pentru a imprima fotografic imaginile în care mutrişoarele lor se aflau la loc de cinste.

Ce făceau azi angajatele model, plătitoare fidele de taxe la stat? Se plimbau prin centrul comercial, ţinându-se de mânuţă fie cu mamele lor, fie cu plătitorii de taxe concubini, cu ten mai închis (sau nu) şi lanţ finuţ de metal preţios. Încărcate cu strat gros de tencuială şi lăsând în spate râuri de parfum, colindau gingaş fiecare magazinaş cu hăinuţe, nu-i aşa, căci ofertele erau îmbietoare şi iarna bate la uşă. Of, şi cu mutrişoarele lor triste, se gândeau că li se termină pauza de masă şi trebuie apoi să se întoarcă la serviciu, să meargă cartea de muncă.

De ce astăzi am făcut brusc a cincea hernie de disc deşi la RMN-ul de acum două săptămâni aveam doar patru? Pentru că privind mulţimea care se bulucea în noul centru comercial, într-o perioadă în care criza este laitmotivul social, văzând pensionarii care se certau ca la uşa cortului pe mâncare, haine, tigăi şi alte mizerii, urmărind liceenii care în loc să-şi vadă de lucruri cu adevărat importante pentru perioada lor de creştere intelectuală şi spirituală, frecau podelele, cabinele de probă, cafenelele sau, pur şi simplu, bulanele, ţâţele şi pulile colegilor, văzând toate acestea, m-a apăsat aşa de tare o lehamite şi o scârbă faţă de societatea românească prezentă încât, iată cum, un alt disc intervertebral a cedat. Gimnastica medicală ar fi o soluţie. Dar să se facă la creier.

Găluşte de mall

• Martor şi tartor, Promo •

Am poposit astăzi, mânat fiind de strigătele disperate ale stomacului, în zona cu restaurante a mall-ului Plaza. Fiecare cu specificul său dar toate exagerat de scumpe că deh, chiria la turc e scumpă. Iar în acest caz turcul chiar nu plăteşte.

În fine, am adulmecat, mai ceva ca un ogar afgan urma vânatului, toate ofertele puse la dispoziţie de localurile din centrul comercial respectiv şi am decis că este cazul să-mi înec stomacul cu o porţie voluminoasă de ciorbă. Zis şi făcut. Am ochit o zonă de unde să-mi pot procura licoarea magică şi am pornit spre a mă aşeza liniştit la coadă.

…Coadă care era formată de o singură persoană, în faţa mea. În timp ce băleam privind către ofertele din vitrină, în spatele meu apar două doamne, pe la patruzeci şi ceva de ani, tencuite bine, parfumate şi mai bine, dichisite în toată regula…Genul de directoare cu ştate vechi în multinaţională sau patroane, cam asta îmi inspirau. Nimic de comentat, evident. Mi-a atras atenţia, însă, următoarea discuţie, reprodusă în esenţa ei:

„-Auzi, fată, uite ce de ciorbe aici…

-Da, fată, ce bine miroase!

-Hai, spune ce vrei şi cumpăr eu azi.

-Da, chiar îmi doresc o supă de găluşte, ştii de când mi-e poftă?”

Întrerup un pic relatarea pentru a face câteva precizări. Chiar în faţa noastră se aflau recipientele cu ciorbe şi supe, puse pe două rânduri, a câte patru recipiente. În primul rând, cel dinspre clienţi (adică noi) se afla magnifica supă de găluşte dorită de doamne, o ciorbă ţărănească şi încă ceva. Pe rândul celălalt, cel dinspre vânzătoare, se afla ciorbă de pui a la grec, ciorbă de burtă şi ciorbă de perişoare. Continuăm…

„-Da, fată, supă de găluşte din aia galbenă, ştii?

-Nu, nu ştiu de care…

-Cum nu ştii? Cu zeama galbenă, aşa, plină…

-Hm, o fi aia de acolo? (se uitau spre ciorba de pui a la grec)

-Măi, nu ştiu, că nu se văd găluştele…

-Da, şi parcă nu e aşa galbenă, cum ştiam eu…”

În faţa lor, în toată splendoarea ei, supa de găluşte privea mirată cum de cele două dudui nu o recunosc. În zeama clară precum supa, găluştele, măricele de altfel, se bălăceau de zor doar, doar or atrage atenţia doamnelor. Dar nimic. Privirile pierdute  şi total străine de gastronomie ale femeilor se îndreptau în orice altă direcţie numai unde trebuie nu. Găluştele, oricât de calme păreau iniţial, au început să se agite, cerând disperate atenţia şi ridicând mânuţele lor pufoase şi grăsune în aer. „Hellooooo, helloooo, aiiiici, aiiiici!” strigau din mijlocul supei cele trei sau patru găluşte dolofane. La un moment dat, chiar am avut impresia că plezneau nervoase zeama din jurul lor pentru a se face simţite mai bine….

„-A, fată, uite, am găsit-o! (o serie de aplauze ale găluştelor)

-Daaa, unde?

-Uite-o! Aia e!

-Da, fată, şi uite e şi galbenul ăla de care ziceai. Hai să întrebăm, totuşi, să fim sigure…Nu vă supăraţi, aceea este supă de găluşte, nu?

-Ăăă, nu…E ciorbă de burtă.”

Am achitat comanda mea, trăgând cu privirea la cele trei sau patru găluşte cum îşi legau fiecare o eşarfă pe frunte şi se mânjeau pe obraji cu nuanţe de camuflaj. Armele din mânuţele lor erau pregătite de luptă.

„Hai, fată, să mergem de aici…Nicio ciorbă nu ştim cum arată, auzi…” au început să râdă cele două doamne în timp ce plecau. Norocul lor. Deja aveau luminiţele roşii fixate pe frunte.

Mic îndrumar de competiţie

• Aberația de intelect, Promo •

Ieri s-a petrecut în parcarea de la Mall Plaza un eveniment deosebit, dedicat aşa-zişilor pasionaţi de maşini posesoare de herghelii mai mari de cai-putere, de piloţi sau, pur şi simplu, pasionaţi de a căsca gura în soare şi în norul de praf şi noxe. Invitat special a fost Titi Aur, care a dat vreo două-trei ture cu maşina lui de curse în jurul unui stâlp de iluminat din parcarea centrului comercial, s-a pozat cu nişte lăbari de pe margine şi apoi s-a retras până să apuce să-şi facă de râs firma. Alături de îmbietorul eveniment s-a aflat, evident, o companie distribuitoare de autoturisme îndrăgite, în special, de unii pe care nu-i suportăm noi. Noi, ăştia care ne credem mai puţini. În fine, s-a şi filmat, normal, iar tărăşenia s-a încheiat în mai puţin de juma’ de oră, sub privirile triste ale gibonilor de la firma de pază, veniţi precum cerbii la rut să asigure obiectivul, care o fi fost şi ăla.

Două chestiuni mi-au răsărit în minte, după ce am aflat de acţiunea sensibilizatoare de mai sus. Una, de ce au gândit-o în parcarea unui mall, în miezul zilei, cu scârţ de roţi şi miros de cauciuc ars, când toată lumea era la muncă (mai puţin maimuţii de la cafeneaua scumpă şi mâţele ce frecau menat şi cardurile prin maldărele de ţoale din magazine) şi a doua, care a fost, de fapt, scopul acestui tablou de rahat? Reclamă la Titi Aur? Reclamă la anvelope? Reclamă la mall? Reclamă la maşini? Oricare ar fi corectă din variantele de mai sus, certă este o singură chestiune: principalul canal de comunicare a fost tot tv-ul, având în vedere covârşitoarea mulţime de douăzeci de oameni care au asistat la zbenguială. În rest, multe noxe, gălăgie şi nor de praf. Ceea ce nu este neobişnuit pentru Bucureşti.

Încercând să-mi călăuzesc spre ceva constructiv miile de p#le care erau  pregătite pentru dinţii celor cu ideea unei asemenea manifestări, am  reuşit într-un final  să îmi imaginez cum ar fi dacă genul acesta de evenimente ar lua şi alte forme. Aşadar, am ţâşnit următoarele:

1. Concurs de împrăştiat pet-uri în parc (orice parc). Participanţi/organizatori: Asociaţia Spărgătorilor de Seminţe Pantelimon împreună cu Partida Consumatorilor de Tărie afterwork-Aripa bătrână şi Colegiul Tinerilor Retarzi-generaţia 14-18 ani. Sponsori ar putea fi chioşcurile din zonă şi Primăria cu firma de salubritate, prin ignoranţă. Câştigătorii sunt cei care împânzesc într-un timp dat o suprafaţă cât mai mare de spaţiu verde curat,  cu sticle de plastic. În cazul egalităţii, departajarea se va face şi după numărul de straturi de flori călcate şi rupte. Nu există premii, va fi doar pentru distracţie. Scopul concursului: murdărirea este bună.

2. Campanie pentru eliminarea amabilităţilor din trafic. Organizatori: Clubul Automobiliştilor Cu Probleme la Mansardă, Asociaţia Maimuţilor cu Gipane şi Alte Maşini Mişto, Grupul „Muie, bă!”. Pot participa un număr limitat de persoane, pentru calcularea unei eficienţe cât mai corecte. Scopul acestei campanii este, aşa cum se descrie în denumire, eliminarea fraierilor care cedează trecerea, nu claxonează, opresc la zebra pentru pietoni, nu se îmbulzesc disperaţi pe linia de tramvai şi a celor care parchează regulamentar. Participanţii trebuie să facă un traseu prestabilit de organizatori şi să sodomizeze (cu metode la libera alegere) cât mai mulţi cetăţeni aflaţi în trafic (din categoria care trebuie eliminată) astfel încât aceştia să nu mai calce în veci pe străzile din oraş. Departajarea, în caz de egalitate, se va face după numărul celor care a doua zi îţi cumpără bilet de Canada sau Noua Zeelandă.

3. Cum cresc noxele în cartierul meu. Concurs organizat de Asociaţiile de Locatari Posesori de Maşini şi Coae, Asociaţia Ambalatorilor de Motoare din Spatele Blocului, Asociaţia Şoferilor cu Piciorul Lipit de Acceleraţie şi, în sfârşit, Asociaţia Arzătorilor de Gaz Aiurea. Lunar, aceştia vor trebui să adune un număr de membri prestabilit şi să-i înveţe în a nu respecta nicio regulă de bun simţ vis-a-vis de diminuarea cantităţii de noxe din aer. Suplimentar, vor trebui să adune cantităţi de deşeuri menajere printre blocuri astfel încât să se poată obţine arome îmbietoare pentru cei care au neşansa de a trece prin zonă. Departajarea se va face fie prin instantaneele cu cetăţeni care borăsc instant în contact cu zonele infestate dar şi peste câţiva ani, măsurând nivelul scăzut al IQ-ului copiilor născuţi din părinţi îmbibaţi cu noxe. Dacă vor avea coadă sau creastă pe spate, cu atât mai bine.

În acelaşi timp, orice idee de concurs venită pe adresa redacţiei, în spiritul celor de mai sus, va fi premiată. Cu ce premii, după ce regulament, nu ştim încă. Dar vom afla…

Prostia omenească

• Martor şi tartor •

    Forţat de împrejurări, am fost astăzi până la Mall Vitan.Urăsc mall-ul din Vitan, urăsc orice mall din România de altfel… Vă închipuiţi desigur că nu urăsc mall-ul în sine, ci majoritatea oamenilor care se perindă prin el. Mă rog, altul se vrea a fi subiectul relatării mele.
    După cumpărarea articolelor ce au făcut scopul deplasării excepţionale in mall, mă urc in maşină si purced spre ieşirea din parcare. Fac o paranteză spunând celor care nu au mai trecut prin Mall Vitan, că au facut parcarea cu plată, deci bariere cu cartelă la intrare si ieşire. Deci mă-ndrept spre ieşire, drum cu sens unic bineînţeles, ajung la barieră şi stupoare: in faţa mea, dincolo de barieră, mă “aştepta”, venit pe contrasens, un Logan.
    Primele sentimente au fost de ruşine şi panică. Zic: “ce dracu’ mă, am greşit ieşirea?”, dar mă dumiresc repede, automatul pentru cartele fiind in dreptul meu. Între timp se dumireşte si “Loganul” şi dă cu spatele. Fiind întuneric afară iar Loganul cu farurile spre mine, nu puteam vedea persoana de la volan. Aşa că eram nerăbdător să întoarcă, să pot vedea, mai mult sau mai puţin, persoana de la volan. Nu vă ascund faptul că mă aşteptam să fie… o femeie (nu vreau să par misogin, nu cred că sunt şi accept eventualele dezaprobări din partea feminină). Ei bine, nu. Da, era barbat. A…şi încă ceva: la ieşirea din parcare, dacă veneai din sens opus şi tot nu te prindeai că nu aia este intrarea în parcare, erau două, deci DOUĂ, mari şi puse unul sub altul pe un stâlp, indicatoare cu accesul interzis!
    Ca şi conducător auto, poate să ai o scuză o dată în viaţă. Altfel, “Cine ţi-a dat ţie permis măi dobitocule?!”
 

Cum s-a împotmolit românul la mall

• Frustrări din cartier •

“Ce faci, te plictisesti? Hai sa dam o tura prin Mall. Ne asezam la o masa, comandam o racoritoare si luam si noi pulsu’ la lumea buna.”

Daca vrei sa masori nivelul fitelor din capitala fa o oprire la mall. E un adevarat barometru. Burtosi de fete tinere gata, baieti cu bani de la tata, fete cu ochii-n doua cate doua pentru fiecare compartiment al portofelului doldora de euro. Ici-colo cate un condamnat la subzistenta ratacit, receptand din plin privirile pline de dizgratie ale majoritatii. Cam asta e aluatul care umfla cupola locatiei in figuri.

Bine, bine… dar ce ne facem cand se pun la umflat dupa aceeasi reteta si baietii care s-au plictisit sa scuipe la seminte pe trotuar in fata blocului? Primii enumerati mai sus sunt parte activa din fenomen, sunt ceva intrinsec. Viata la mall fara ei ar fi ca viata la supermarket, ca lantisorul stropit cu aur sau ca haina fara eticheta de firma.

Dar astialaltii? Astia cu buzunarele pline de verzisori de cate un leu? Astia ce s-or strofoca sa ajunga la nasul tuturor mucosilor parveniti sau la pungile cu bani – castigati cu sudoarea muncii altora – ale smecherilor din peisaj? Raspunsul vine brusc: astia au valoare, frate! Astia sunt adevarati! Nu esti din breasla lor, iei subit valoarea “false”.

Unde se imbina snobismul cu prostia te trece… o situatie de cacat. Iar toate personajele intregesc un tablou al grotescului, al lipsei simtului de ridicol.

Am crezut ca cel mai neinspirat mod de a-ti omori timpul este sa faci ture prin oras cu autobuzul 336, cum faceam in studentie dupa ce ne storceam ultimele resursele pe cate-o carte rece la biblioteca din campus. Corect gresit! Parca nici atarnatorii nu mai sunt ce-au fost odata…