Devoraţi, devoraţi, devoraţi!

devorati-devorati-devorati    Gata, s-a terminat perioada de acalmie, a reînceput agitaţia din centrele comerciale. Unii îi spun febra cumpărăturilor ca şi cum, brusc, au rămas fără nicio sursă de hrană iar acum sunt în criză de timp sau orice altceva pentru a-şi umple frigiderele. Magazinele sunt înţesate de figuri disperate în a prinde un cărucior gol, un loc de parcare, o ofertă senzaţională, o cumpărătură de ultim moment şi inutilă. După un post îndelung şi la modă, se pare, a venit momentul să reintroducem în circuitul natural mieii, ouăle, cozonacii, raţele, verzele, salatele, vinurile, peturile, pungile, majoritatea sub formă de căcat excesiv. Şi nu vă îngrijoraţi, mâncaţi cât puteţi, bubuiţi-vă pielea, înroşiţi-vă ficatul, există remedii! La TV, perioada este propice pentru reclame la medicamente digestive, mesajele acestora fiind în ton cu pofta grobiană de mâncare a poporului. Studiourile tv se vor muta în secţiile de urgenţă ale spitalelor, organizând concursuri de vomitat, indigestie şi alte bombe culinare. La plăcinte, înainte!

Lăcusta este una dintre cele mai lacome insecte, devorând zilnic o cantitate de hrană egală cu greutatea sa. Lăcusta vânează în timpul nopţii greierii care dorm. Printre lăcuste există unele specii care se autodevoră. Insensibile la durere, ele încep prin a-şi mânca picioarele din faţă, apoi partea posterioară a corpului. Acest lucru nu-l fac din lipsă de hrană.
Lăcustele călătoare, duse de vânturile dominante, pot zbura fără întrerupere 2000 km, cu o viteză de 40 km/h, ceea ce le oferă o suprafaţă de devastare considerabilă. Nicio altă insectă nu este atât de rezistentă.”

Linişte şi pace

Aşa începe un colind la Realitatea TV. Apoi cântă un grup de copii urmat de un grup de politicieni, să zicem reprezentativi pentru clasa politică românească. Şi se pupă şi dau noroc între ei de zici că sunt cei mai buni prieteni. Dar ei chiar sunt prieteni. Îi leagă un ţel comun. Ştim cu toţii care este…
Printe altele, colindul se încheie cu următorul mesaj: “Sărbători liniştite!”. Adică ?
Adică poţi ? Normal că poţi ! Uite, eu m-am mai liniştit puţin când am văzut cum Ion Iliescu a fost huiduit şi “atacat” cu monede în Cimitirul Eroilor ! Da’ doar puţin….căci apoi mă enervez şi mă înfurii când realizez că aceşti oameni mi-au furat viitorul ! De 20 (douăzeci) de ani tot îl fură ! SISTEMATIC ! Şi furia mea se transformă în ură şi dorinţă de răzbunare…Vreau să am o putere magică să pot să-i calc pe cap dacă şi când îi întâlnesc pe stradă. Aş vrea să-i omor la fel cum ne omoară ei pe noi prin lipsa drumurilor şi a marcajelor corespunzătoare şi prin prezenţa gropilor ce creează accidente. Prin neputinţa ambulanţelor ce nu pot ajunge la pacienţii din sate din cauza căilor de acces impracticabile. Prin lipsa de medicamente în spitale, lipsa educaţiei din scoli, haosul şi nedreptatea din justiţie, lipsa de respect şi nesimţirea de care dau dovadă faţă de cei care i-au ales, atunci când apar la TV. Prin stresul zilnic la care suntem supuşi când ieşim pe stradă, prin traficul infernal, prin lucrările interminabile şi şanţurile lăsate destupate cu lunile. Prin faptul că am devenit nişte indiferenţi faţă de cei din jur, nişte “şmecheri”, nişte şpăgari, nişte “descurcăreţi”.
Se spune că toţi avem astfel de instincte criminale dar că le ţinem reprimate şi nu ies la suprafaţă decât stimulate.
Vă urăsc pentru faptul că mă “stimulaţi” astfel zi de zi ! Linişte sfântă vă doresc!
 

Virus alert

 De vreo patru zile sunt gazda unui virus gripal cum rar am mai întâlnit. Vorba aia… dacă ar fi să îl descriu în două cuvinte, aş sintetiza totul într-unul singur: rigurozitate. Cred că are tulpină nemţească. Simptomatologie exact ca la carte. Nu se lasă frate! L-am luat şi cu zăhărelu’, l-am luat şi cu lămâiţa. Nimic… Şapte zile, cel puţin, cică sunt omul lui. Azi dimineaţă, când m-am uitat în oglindă, aveam impresia că mi s-au lungit urechile de la tusea măgărească pe care domnul Virus a orchestrat-o toată noaptea cu plămânii mei la maximum.

Îmi aduc aminte că nu de puţine ori am avut parte ca, în ajunul unor evenimente, de obicei cele în care alcoolul se anunţa să prezideze buna dispoziţie, să fiu atins de gripă. Na-ţi-o ţie! Eşti! Leapşa de căcat… Eh, în acele momente încep: dă-i cu ceaiuri, dă-i cu aspirine, dă-i cu fervexuri, dă-i cu biseptol, dă-i cu propolis, dă-i şi dă-i şi dă-i… Poate m-oi întrema. Cam aceeaşi logică febrilă de fiecare dată. Mă dau rănit ca puiu’ ziua ca să mă împachetez ca porcul noaptea.

De multe ori, remediul ăsta cu băutura imediat după ceiuţul fierbinte, nu ţine. Dacă are expert defence, virusul rezistă. Şi-apoi dimineaţa la prânz când mă trezesc din somn… vâjâie capul uşor, la ralanti, până încep să mă trezesc şi din băutură… Ăsta e momentul când mahmureala se lasă devorată de starea aia febrilă iscată cu o zi înainte. Un transfer pe care îl urăsc din toţi rărunchii.

Cazul de mai sus ar putea completa lista lui Robert ca şi caz particular înregistrat cu numele de pastila de după.

Tocmai d-aia, sper ca până vineri domnul Virus să ia un strănut de ocazie şi să părăsească incinta. Bineînţeles, dacă doreşte să-l mai primesc şi data viitoare. Eu nu îl voi mai putea ţine în gazdă. Dacă dă dovadă de neseriozitate şi se va încuia undeva printr-un ungher al carcasei care mă alcătuieşte, refuzând să ne despărţim în condiţii amiabile, îl înec în alcool, îl împăiez şi îl expun la Antipa sau îi scanez muianu’ şi i-l dau pe mână lu’ RAV. Cred totuşi că prima variantă e mult mai fezabilă, căci la sfârşitul saptămânii ăsteia chiar intenţionez să sperii nişte beri alergând în zigzag printre liniile întrerupte de pe DN1.