Lacuna de pe lângă floarea albastră

Când eram mic, în perioada când am început să pun beţigaşe şi bastonaşe şi pe foaia dictando şi nu numai pe cârca arcuită după săvârşirea năzbâtiei zilnice, când zburdam prin iarba necosită până la brâu şi fredonam refrene zglobii, când la baza acţiunii stătea energia dată de grişul cu lapte, ci nu predicatul, aveam o mare problemă de natură semantică. Şi anume că nu înţelegeam cum trebuie să-mi fie atunci când o cântam p-aia cu floricele pe câmpii. Nu, nu bat câmpii; este cât se poate crede de adevărat.

Deci, botul pe diapazon şi… LAAAAAAA

“Vine, vine priiiimăvaraaaa / Se aşterne-n toaaaată ţara

…………………………………………………………………………………….

Mi-e izburdă pe câmpii / Haideţi să-i vedem, copii.”

Poate cineva să-mi spună şi mie ce mama iedului înseamnă a-ţi fi izburdă?

Update: din acelaşi ciclu – ştie cineva de unde pot procura bomboane fără baneze, că p-alea cu baneze le-am devorat de le-au luat dracii?