Politica bate cercetarea

Daniel Funeriu a declarat într-un interviu că nu intenţionează să renunţe la politică pentru cercetare.
S-ar putea ca domnul Funeriu să fie supărat pe ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din cauza alocării insuficiente de fonduri.

Daniel Funeriu a declarat într-un interviu că deocamdată nu intenţionează să renunţe la politică pentru cercetare.

S-ar putea ca domnul Funeriu să fie supărat pe ministrul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului pentru alocarea insuficientă de fonduri pentru cercetare.

Remanierea lui peşte

   După ce a trecut prin moţiunea de cenzură ca gâsca prin apă, guvernul Hopa-Mitică se pregăteşte, nu-i aşa, de o remaniere. Printre motive regăsim proasta comunicare pe linie de partid, proasta comunicare în ministere, performanţele slabe, soluţiile de reducere a cheltuielilor găsite prost, etc. Apă de ploaie, evident. Plus că se urmăreşte comasarea anumitor ministere, ceea ce înseamnă, mai pe înţelesul tuturor, consolidarea ciolanului în troaca anumitor personaje.

   Ce mă intrigă pe mine este faptul că acum aproape două săptămâni Guvernul era foarte sigur pe ceea ce propunea vis-a-vis de măsurile de austeritate, fiind mai hotărât ca oricând, în frunte cu prim-ministrul Boc, să-şi asume în Parlament programul care îngloba măsurile amintite mai devreme. Ca atare, atunci nu se punea problema de soluţii proaste. Dimpotrivă. Fiecare ministru avea tema bine făcută iar dl. Boc se înfăţişa ca un girant al gâştelor din ograda sa. Acum vorbim de remaniere pentru că, printre altele, soluţiile propuse de anumiţi miniştri sunt greşite. Mi se pare mie sau viaţa în România este precum scenariul unui film cu Stan şi Bran?

   Un alt motiv al aşa-zisei remanieri este slaba performanţă a unor miniştri. Ceea ce înseamnă că unii dintre colegii dumnealor de guvern au avut şi au performanţe bune. Să muriţi voi! Care or fi ăia? Doamna Udrea? Domnul Berceanu? Ministrul sănătăţii? Nu, pe bune acum… Îmi scapă mie ceva?

   Una peste alta, preşedintele Traian Băsescu anunţă că până în toamnă nu doreşte remaniere. Normal, doar toamna se numără bobocii, nu?

Când natura roade totul în cale…

   Obosită să tot distrugă agoniseala de-o viaţă, în fiecare an, a urmaşilor lui Burebista şi Decebal dar, probabil, nemulţumită şi de condiţiile de şedere pe plaiurile mioritice, natura şi-a strâns tolba cu nori şi a luat-o la vânt către vest, aşa cum au făcut-o la un moment dat zidarii şi faianţarii autohtoni. Şi unde s-a găsit ea, doamna natură, să-şi scuture broboanele de sudoare, după o bucată de drum? În Polonia, provocând inundaţii, aşa cum numai norişorii ei ştiu să facă.

   Evident, s-au spart diguri, apa a năvălit prin case, câmpurile cu verdeaţă s-au umplut cu şuvoaie, lumea a pişat ochii de ciudă iar autorităţile au început să caute vinovaţii şi soluţii. Şi pentru că legătura indisolubilă dintre toţi poliţiştii din lume există şi e reală, şeful lor actual din Polonia a găsit imediat cauzele pagubelor făcute de inundaţii: castorii. În opinia domniei sale, vinovaţii pentru slaba rezistenţă a digurilor în faţa şuvoaielor năvalnice sunt aceste jivine cu dinţii de oţel, care rod totul în calea lor, întocmai cum moldovenii pârjoleau totul în calea armatelor lui Sobieski.

   Îl rugăm pe domnul ministru să cerceteze dacă nu cumva  slaba replică dată de polonezi nemţilor sub domnia lui Hitler a avut la bază o sabotare a cariilor de lemn, vieţuitoarele cu pricina pătrunzând pe teritoriul Poloniei agăţate de blana fiecărui ciobănesc german care a trecut graniţa către stăpâni polonezi iar apoi s-au infiltrat în patul puştilor, sfărâmându-le în cele din urmă. E o pistă de cercetat pe partea asta.

   Rugăm autorităţile române să nu ia exemplul omologilor polonezi şi să caute răspunsurile de după inundaţii în blana castorilor, vidrelor sau nutriilor. De asemenea, îl rugăm respectuos pe domnia sa, leul, regele animalelor, să facă un apel către toate jivinele care cacă şi pişă pământurile româneşti, să nu submineze efortul depus cu atâta abnegaţie de către factorii de decizie şi protecţie ai poporului, în lupta lor cu şuvoaiele imperialiste de apă. Nu de alta, dar alor noştri nu le place băutura amestecată cu apă.

Învăţământ ţinut la distanţă

Suntem o ţară de deştepţi. După ce am înlocuit mârţoaga cu BMW-ul la mâna a doua, pita cu chifla McDonalds, ţuica cu spirtoasele de import şi brăţara de aur a muncii cu lanţul de neam prost, vine o vreme când românul se gândeşte să-şi înrămeze şi deşteptăciunea într-o diplomă universitară.

Scandalul iscat acum mai bine de trei săptămâni în jurul fabricii de diplome Spiru Haret, vine cumva în întâmpinarea acestei evidenţe. Se ştie deja că centrele universitare Spiru Haret au continuat să furnizeze ani în şir absolvenţi pe bandă rulantă, deşi multe dintre ele erau neacreditate. Dacă ar fi să ne luăm după numărul de studenţi care studiază pe “băncile” acestei Universităţi, număr ce trece fără emoţii de 300.000, Spiru Haret ar fi prima universitate particulară din Europa şi a doua din lume. Dacă ar fi să socotim profitul anual al afacerii, la o taxă medie de 500E pe an plătită de fiecare student, putem deduce nu mai puţin de 150.000.000E încasaţi doar din taxe. O sumă rezonabilă câştigată cinstit de pe urma satisfacerii nevoii intelectuale a naţiunii, de către nişte persoane binevoitoare.

Nu intenţionez să-mi zgârii mintea în încrengătura din spatele acestei afaceri sau să clasific nonşalanţa pe care cei din spatele ei încă o afişează în raport cu autorităţile. S-a spus cam tot ce era de spus vizavi de acest subiect.

Ce m-a intrigat pe mine la culme a fost modul în care au reacţionat unii politicieni atunci când s-a încercat tragerea unei linii în încercarea de a extirpa această cangrenă a învăţământului românesc. Şi când spun asta mă refer la reacţiile domnului Mircea Geoană, politician cu aspiraţii la funcţia supremă în stat, şi a colegilor săi de partid, atunci când doamna ministru Ecaterina Andronescu a cerut, cum era şi firesc, ca toate diplomele eliberate de unităţile de învăţământ neacreditate să fie validate în urma unui nou examen. Dacă s-a ajuns până la a se pune problema retragerii sprijinului politic al doamnei ministru pentru că iniţiativa dumneaei, pe lângă rezolvarea unei hibe evidente în sistemul de învăţământ – şi aşa şubred – dar şi, ce-i mai esenţial, încadrarea problemei într-un context legal, ar fi atras după sine şi pierderea unor voturi, putem afirma conformaţi că s-a atins cota maximă de nesimţire politică. Cât de disperat poţi fi ca politician încât să îţi părăseşti până şi conduita demagogică atunci când simţi că nu mai ajungi la ciolan? Până unde poate ajunge ipocrizia?

Concluziile relevă iar şi iar acelaşi lucru de netăgăduit: politica e o curvă infectă.

Cum a ajuns românul neam de traistă

Ministrul Turismului, Elena Udrea, şi-a lansat ieri în cadrul unei emisiuni televizate colecţia de traiste bucovinene.
Cum distinsa doamnă are deja un istoric în înnodarea ochiurilor (vezi ori emisiunea de la Realitatea TV, ori decolteurile la super-ofertă, expuse sub bărbie, ale aceleiaşi dudui), nu m-ar mira ca traistele să fi fost confecţionate manual, la andrea – după formula: una pe faţă, două peste dos, de către cele două mânuşiţe ale domniţei, însele.
Dar dacă dumneaei a fost sau nu cea care a asudat tricotând la aceste desagi bucovinene este mai puţin important. Ce e mai interesant este faptul că activitatea întreprinsă de Elena Udrea în fruntea Ministerului Turismului devine din ce în ce mai mult cusută cu aţă albă. Cro-chet!

Politica e un pornostar

Am luat cunostinta in dimineata asta, rasfoind cu privirea randurile de silicoane de sub ţîţele unei tinere blonde si despuiate de pe prima pagina a celui mai citit cotidian din Romania, ca domnisoara vrea sa faca politica in Italia. Hmmm… Si eu imi doresc sa fiu primul om care va ilumina partea intunecata a Lunii sau primul comerciant care sa profite de pe urma vanzarii de bauturi alcoolice in timpul desfasurarii unei ceremonii a ceaiului. Cu tonţii mai avem si dorinte d-astea ascunse la limita mai putin alertanta a penibilului. Dar cine este totusi focoasa dezbracata de secrete si cu ce se ocupa?

Vastele cercetari ale jurnalistilor de la Libertatea au scos la lumina, di(n)rect din bezna dormitorului, ca actuala puliticiana are 19 ani, poarta numele – fara lenjerie pe dedesubt – de Cheri Manescu si este de profesie star, porno-star. Cica ea i-ar fi picat cu tronc, dar eu cred ca i-a picat si cu gura, unui notoriu politician din peninSula, care a devenit la randu-i cunoscut datorita activitatii sale in industria porno, acelasi individ fiind si promotorul Cicciolinei(n-am inteles daca in cadrul politicii sau in cadrul primului film pentru adulti). Deci, totul se leagana… ăăă pardon, se leaga. Nu-i de mirare ca opinia pudica din tara macaroanelor a luat foc cand s-a aflat ca din echipa politicianului, candidat si la fotoliul de primar al Romei, face parte o pornostara. Cireasa de pe sfîrc e ca Cheri, manata de o ambitie profunda, mai vrea sa ajunga si ministru in unul din viitoarele guverne din Italia. Un guvern de stanga, presupun, ca dreapta va fi ocupata cu alte activitati adiacente postului pe pornostar. Ma intreb daca un job de ministru al culturii nu i s-ar mula perfect pe aptitudini. Asa ar aprofunda noi si noi anale ale istoriei stramosilor nostri, ca de… ne tragem din ei sau cu ei, dupa caz.

Presupun ca printre masurile luate imediat ce se va da jos din pat si se va urca pe scaunul de ministru ar fi sa modifice programul cu publicul si sa primeasca audiente numai intre 1 si 2, ca in bancu’ ala (…), microfoanele din sala de conferinte sa fie proiectate in forma de dildo, sa introduca ţinută (de maini) obligatorie pentru a conferi un dram de agresivitate scenei politice si nu in ultimul rand, sa imbunatateasca relatiile cu orice tara in forma de geanta care s-ar asorta cu cizma Italiei.