Forever

Primarul „fac io, dreg io” Oprescu a intrat pe ultima sută de metri în cursa către păstrarea scaunului pufos şi bănos de primar al capitalei. Campania electorală nu a început şi în acte, ci doar în varianta fără factură. Cel puţin asta arată ultimele acţiuni ale edilului al cărui singur propriu proiect este autostrada suspendată din Bucureşti. Rămasă proiect. Probabil în campania asta o să povestească locuitorilor din capitală cum o să facă şi un parc Disney în Herăstrău, port pentru iahturi pe Dâmboviţa, la Unirii, o junglă amazoniană în Ferentari şi, evident, finalizarea străzilor din centrul vechi.

Şi de această dată doctorul eminent Oprescu va candida ca independent dar susţinut de noua alianţă galactică USL (Ponta+Antonescu=love). Că lor le pasă de oamenii care votează, că susţinerea este normală pentru un om care are proiecte bune şi coerente, că se urmăreşte consolidarea unui consiliu care să nu mai pună beţe în roate primarului muncitor, că e timpul ca Bucureştiul să devină un oraş senzaţional etc. Super. În traducere liberă, acest lucru înseamnă că la anul trebuie să vină bani mulţi de la U.E., deci cum-necum trebuie să cace nişte proiecte, aprobate rapid de un consiuliu majoritar USL şi apoi contractele, se ştie, să ajungă pe mâini bune şi prietenoase alianţei, la preţuri supraevaluate. Dom’ Oprescu, evident, ca un edil independent şi echidistant, va fi un fel de moderator TV al acestui lanţ de distribuţie. Că oricum iese de-o bere, acolo…

Între timp, în căcatul ăsta de capitală, se schimbă borduri iar (vedeţi, băi, boilor, că nu numai Videanu era de vină?), se schimbă gazon semănat cu o lună în urmă, se plantează copaci uscaţi, se asfaltează aiurea, se înmulţesc câinii fără stăpân şi, în general, se fut banii aiurea. Aiurea pentru cetăţeni. Adevărul e că oricum am da-o cu ştampila, tot rahatul ăsta va fi. Forever ever.

Când degetul îmi joacă feste

Când te mănâncă în cur, te scarpini, zice o vorbă de prin popor. Şi, de cele mai multe ori, aşa este. Mie mi s-a întâmplat vineri, numai că în loc să introduc degetul în locul acela unde lumina soarelui nu ajunge mai niciodată, l-am aşezat pe butoanele telecomenzii de la televizor, deşi mi-am propus să renunţ la a mai beli ochii la acest aparat electrocasnic.

…Şi am nimerit la emisiunea Vorbe Grele, emisiunea distinsului domn Victor Ciutacu, acest câine de pază al democraţiei frecată cu seu de Antenă (nici n-are importanţă numărul), frecvent muşcător de faţă al regimului PD-L-ist dar un delicat lingău de palmă al patronului Felix. Să nu mă înţelegeţi greşit, sunt pe aceeaşi lungime de undă cu războinicul Ciutacu, atunci când vine vorba de politica românească. Diferenţa între mine şi dumnealui (pe lângă faptul că domnia sa este cel mai deştept om de pe planetă, cel mai fin analist şi clarvăzător al tuturor evenimentelor de pe Terra) este că eu mi-aş băga degetul acela pe care trebuia să-l duc la cur în ochii tuturor politicienilor actuali din România, nu doar în cei care sunt băsescieni.

Cum spuneam, nimerind din greşeală la emisiunea domnului Guru, am zăbovit mai mult de 10 minute, timp mai mult decât suficient pentru a-mi umple gura de vomă şi urechile de scuipat. Invitatul domnului Ciutacu era domnul doctor primar al capitalei, Sorin Oprescu, un alt personaj demn de luat în seamă, mai ales când vine vorba de pişat. În afară de felul de a scoate cuvinte pe gură, tonalitatea vocii şi lătratul golănesc pe care cei doi îl au în comun, am remarcat că distinşii cavaleri ai scuipatului mai aveau o chestie care îi lega senzaţional: limba domnului Ciutacu (probabil manevrată de nişte sfori) era bine aşezată între bucile domnului Oprescu astfel încât se crease o simbioză mai mult decât perfectă pentru toţi cei care sunt duşmani ai regimului actual (şi nu numai).

Mi-am luat inima în dinţi, pixul în mână, beţigaşele de urechi la îndemână şi am cutezat să notez câteva epitete care au pigmentat emisiunea cu pricina. De exemplu: „ce surprize plăcute ne mai pregătiţi, domnule primar?”, „aveţi un vot de încredere, că doar v-a votat poporul”, „eu v-am susţinut tot timpul, mă veţi dezmăgi?”, „Doamne ajută să reuşiţi”, „uimiţi-ne în ultimul minut”, „ne vedem pe pasaj la Basarab”, „am fost onorat să vă primesc, spre dezamăgirea lui Blaga”. Lista ar putea continua şi în orice context ar fi aşezate, tot scuipat pe buci ar rămâne. Iar domnul Oprescu, gâdilat de limbuţa moderatorului, a trebuit să cace (ar fi căcat oricum) câteva probe de trufie: „anul ăsta termin pasajul Basarab”, „anul ăsta termin stadionul naţional”, „am făcut cele mai bune secţii medicale din Bucureşti” (eşti cel mai bun, pot să te ating?), „o să mut statuile la locul lor după ce termin şi parcarea subterană, să nu mai urle ăia” etc. Nu vreau să insist pe elucubraţiile chirurgului Aumădoare pentru că m-aş enerva la plic. Instant, adică. Oricum, un discurs golănesc, un limbaj stradal, o atitudine demnă pentru electoratul său.

Revin însă la domnul Ciutacu, realizatorul emisiunii. Foarte bine că înjură şi se ia de actualul regim, îl susţin în esenţă (repet, nu ar trebui omis niciun politician). Dar nene, să-l ai invitat pe Sorin Oprescu, cel mai prost primar pe care l-a avut Bucureştiul de la înfiinţarea sa şi să-i mănânci din palmă făţiş, mi se pare o pată de rahat cât China de mare, chiar şi pentru cel mai deştept om al planetei, domnul Victor Ciutacu. Maestre, vă mulţumesc din suflet. Acum ştiu sigur că data viitoare o să-mi bag degetul în cur, şi nu pe telecomandă. Dacă doriţi, îl pot da la supt după aceea.

Grădina Zoo-ilogică

Primăria Capitalei intenţionează să investească în următorii patru ani peste 80.000 de milioane de lei în Grădina Zoologică.

Că tot veni vorba de animale, îi propunem domnului primar general să amenajeze şi o herghelie pentru a le permite cailor verzi de pe pereţi să zburde în voie.

Moonwalk electoral

Începând de ieri, parcul Herăstrău din capitală are o alee ce poartă numele regretatului Michael Jackson.

Prezent la inaugurare, primarul Sorin Oprescu a promis că va purta tratative cu primarul Vanghelie, pentru ca şi poteca principală din Parcul Izvor să poarte numele deieriplecatei Madonna.

Oraşul recordurilor

    Iată că pe final de an 2008, Bucureştiul intră în Cartea Recordurilor pentru că aproape patru mii de Moşi Crăciuni au împânzit centrul oraşului, dăruind câte ceva mulţimii de gură-cască adunată pe acolo. Se pare că primarul Oprescu, după ce a terminat cu brio cele promise în campanie, s-a apucat de fineţuri. Am înţeles că urmează cel mai lung cârnat şi cel mai mare tort.
   Eu cred că pe lângă evenimentele menţionate mai sus, frumoasa noastră capitală ar mai putea bifa vreo câteva recorduri. De exemplu, la omologarea celui mai mare cârnat s-ar putea face un duo cu cea mai mare masă de fomişti (cu vârste de până la 90 de ani) ce va fi prezentă la consumarea, ca să zic aşa, a evenimentului. Care se poate transforma cu succes în cea mai mare mulţime de guri care va consuma, în cele din urmă, cârnatul gigant. Bineînţeles, se va putea consemna şi prezenţa în acelaşi loc a celor mai mulţi oameni care se ceartă în acelaşi timp. De unde ceartă ? De la cel mai mare grup de cetăţeni care vor dori în acelaşi timp să muşte primii dintr-un cârnat. Domnule Oprescu, v-aţi gândit la acest potenţial ?
   Oricum, lista poate continua: pentru cea mai mare concentraţie de maşini pe metrul pătrat, pentru cel mai poluat oraş la orele dimineţii, pentru cel mai alert ritm de distrugere a spaţiilor verzi, pentru cele mai multe încălcări ale regulilor de circulaţie, pentru primul edil analfabet care a garantat un ministru al educaţiei, pentru numărul de nunţi făcute de populaţia „discriminată” printre blocuri, pentru numărul de neuroni distruşi pe minut şi pentru multe altele. Domnule primar, pe acestea nu vă grăbiţi să le omologaţi ?