Ce poate fi mai senzaţional decât senzaţionalul însuşi, personificat sub pielea şoricelului grizonat de la OTV, pus într-o situaţie limită, inedită şi, de ce nu, plină de senzaţional, ca cea de arestat preventiv sub învinuirea de şantaj şi ameninţare, situaţie în care se află acum DanDiaconescuÎnDirect? Pentru un telespectator OTV ar putea suna ca povestea incredibilă a unui mare jurnalist care se confundă cu sutele de subiecte nemaiîntâlnite pe care obişnuieşte să le prezinte publicului larg. Pentru ceilalţi, aceeia care mai pot să lege două, trei raţionamente fără ajutor, probabil doar o altă flegmă în faţă.
Să vorbim despre cum au găsit iarăşi de cuviinţă zeloşii de la procuratură să acţioneze, descinzând la pârât acasă dar şi la serviciu fără ca acesta să fie măcar pus sub acuzare, ar fi risipă de timp. Suntem deja obişnuiţi. Să mai socotim şi că arestarea preventivă a survenit în baza unor probe precum o emisiune înregistrată sau a unor interceptări telefonice, ar fi deja o dovadă de rea intenţie din partea mea. Da’ flagrantu’? Unde-i flagrantu’? Păi ce facem bă băieţi? Iar arestăm infractorii şi le dăm drumul după treizeci de zile din lipsă de probe? O să ajungeţi să ne spuneţi că nu se mai fac arestări pentru că fondurile de la buget nu sunt suficiente şi pentru întreţinerea celor aflaţi în detenţie.
Da’ până la urmă cine mai are nevoie să ştie cum l-au ridicat dacă tot l-au ridicat. Oricum merita, ce importanţă mai are dacă e abuz sau nu. Toatal fals. Când conştiinţa populară doarme, aparatul de stat lucrează. Şi lucrează al dracului de bine. Dar, cine ştie, poate că în cazul înâiului otevist procuratura are pe lângă rahatul din pantaloni şi un as într-o mânecă. Om trăi şi om vedea şi deznodământul poveştii lui Senzaţionilă.
A nu se înţelege că-i iau apărarea lui Diaconescu. Din partea mea, dacă se face vinovat, să emită din spatele gratiilor mult şi bine. O experienţă ca asta este exact ce-i lipsea din palmares.
Părerea mea umilă de nihilist în degradare cu episoade regulate de conspiraţionism, este că şi acesta-i doar un episod orchestrat, ca multe altele de altfel, cu beneficii de ambele părţi. Justiţia se preface că nu doarme iar Dan Diaconescu se trezeşte peste noapte cu un capital de senzaţional care, fie vorba între noi, îi scăzuse vertiginos în ultima vreme. Şi, ce este mai important, poporului i se induce ideea că instituţiile statului îşi fac treaba, distrăgându-i atenţia de la rahatul în care ne scaldam cu toţii.
Şi chiar dacă ar fi să presupunem că tot acest act al justiţiei este unul legitim şi şoricelul Dan se face vinovat de acuzaţiile ce i se aduc, nu trebuie să fii un dăştept ca să sesizezi modul în care domnul preşedinte Băsescu se dispensează de oameni după ce se foloseşte atunci când are nevoie. Îşi mai aduce aminte cineva cum promitea El Băse că va face un obicei din a veni şi a răspunde poporului în fiecare lună la OTV? Ehe, ce vremuri…
Că vii acum să spui că preşedintele Băsescu n-are nicio influenţă în luarea deciziilor magistraţilor şi că acest episod demonstrează independenţa actului de justiţie care l-a săltat pe Diaconescu chiar dacă şeful statului era în oarece relaţie media cu el, nţţţ… chiar nu ţine. Celor care încă mai pun botul la asemenea stratageme, îmi permit să le dau un sfat prietenesc: să-şi facă mustăţi şi apoi să se ia de mână cu Micky Mouse.
În ultima vreme, reduta din garsoniera otevistă se clatină simţitor. Cu o Elodie reinventată până la epuizare şi fără subiecte şoc pe firmament, televiziunea cu cea mai mare audienţă pe metru pătrat şi-a cam pierdut din suflu, dar nu şi din prostia cu care şi-a obişnuit fidelii telespectatori. Dacă mai socotim şi scindarea echipei de investigatori de clasă, avându-l în frunte pe marele Luis Lazarus, echipă ce opera în cadrul televiziunii de ar fi fost în stare să bată în cuie pe tocul uşii logica însăşi pentru o examinare mai minuţioasă a acesteia, e clar că s-a dus pe apa Sâmbetei – sau în cazul de faţă pe Kanalul D, navigabil – şi audienţa.
Ce se întâmplă… Aseară, după ce am citit în spusa pe fugă a lui Robert că Nikita vrea să se cureţe apelând la o sticlă de clor înălbitor, o curiozitate – să-i zicem în cel mai otevist mod – premonitorie, m-a făcut să arunc o privire pe canalul cu pricina. Şi nu mare mi-a fost mirarea când am urmărit o serie de imagini care o prezentau pe masiva blondă trântindu-se într-un gest disperat în mijlocul străzii, ameninţând că se auto-ucide.
